Salt la continut

Rezultatele cautarii

Sunt 10 rezultate la tagurile sifilis

In functie de continut

Dupa sectiune

Sorteaza dupa                Ordine  
  1. Epididimita

    Epididimita

    Epididimul este un tub lung si rasucit, aflat deasupra si posterior de fiecare testicul. Acest tub colecteaza si depoziteaza sperma sintetizata de testicule inainte de ejaculare.
    Inflamatia si infectarea epididimului se numeste epididimita.

    Cauze
    Cauzele epididimitei variaza in functie de varsta si comportament. La copii, este cel mai frecvent asociata cu infectiile de tract urinar. La barbatii tineri activi sexual se asociaza adesea cu bolile cu transmitere sexuala, iar la barbatii in varsta cu cresterea in dimensiuni a prostatei. Infectiile bacteriene, posibil raspandite din aria rectala sau printr-o procedura urologica, pot determina, de asemenea, epididimita. Epididimitele pot aparea si in absenta unei infectii bacteriene, fiind denumite epididimite nonbacteriene.

    Simptome
    Durerea, sensibilitatea si edemul la nivelul scrotului (epididimul sau testiculele) care se agraveaza gradat sunt cele mai frecvente simptome ale epididimitei. Alte simptome care pot aparea includ febra si frisoanele, mictiunile frecvente sau disuria (disconfort la urinat) sau secretii la nivelul penisului.

    Diagnostic

    Epididimita se diagnosticheaza prin examinare fizica si istoric medical. Culturile din secretiile peniene se fac pentru a verifica o infectie bacteriana, cum ar fi de exemplu o boala cu transmitere sexuala, iar urocultura si sumarul de urina pentru o infectie de tract urinar. Pot fi necesare analize sangvine care sa verifice un nivel crescut de leucocite (globule albe) si o ecografie sau o investigatie imagistica nucleara pentru a verifica o posibila torsiune testiculara, care este o urgenta, putand determina reducerea brusca a fluxului sangvin la nivelul testiculelor si necesita tratament chirurgical de urgenta.

    Tratamentul consta in antibiotice. Masurile suportive, cum ar fi repausul la pat si medicamentele antiinflamatoare (cum ar fi ibuprofen sau ketoprofen), pot fi de ajutor in ameliorarea disconfortului determinat de epididimita.

    • Apr 26 2014 03:39 PM
    • de Afriq
  2. Condiloame genitale

    Condiloame genitale

    Cauza condiloamelor este reprezentata de HPV (human papilloma virus). Condiloamele apar adesea in buchete cu localizare genitala, mai frecvent la femei unde se localizeaza vulvar dar si pe peretii vaginului, cervixului sau perianal. Localizarile predilecte in cazul barbatilor sunt varful penisului, scrotul si anusul. Mai rar pot sa apara si in cavitatea bucala sau pe orofaringe (in cazul practicarii sexului oral unei persoane infectate). Condiloamele apar sub forma unor excrescente conopidiforme de culoare rozalie, ce cresc in dimensiuni in timp. Sunt nedureroase sau pot fi usor pruriginoase.
    Exista numeroase studii care au demonstrat ca legatura dintre cancerul cervical si infectia cu HPV este reala (in special subtipurile 16 si 18, care sunt asociate cu peste 70% din totalul acestor neoplazii).

    Tratamentul condiloamelor implica crioterapie sau indepartarea chirurgicala cu laserul, sau administrarea de podofilina (solutie antimicotica ce se aplica local pe zona afectata si se indeparteaza ulterior prin spalare). La ora actuala exista si vaccinuri impotriva HPV, subtipurile 16 si 18 (implicate in aparitia cancerului) si 6, 11 (care determina aparitia condiloamelor).

    Virusul Papiloma uman (HPV = Human Papilloma Virus) este cauza aparitiei verucilor (negi), inclusiv a celor genitale si poate determina modificari canceroase la nivelul cervixului uterin. HPV se transmite prin contactul direct.
    Exista mai mult de 100 de tipuri de HPV.
    Unele tipuri de HPV determina verucile genitale. La femei, anumite tipuri de HPV cresc riscul de cancer cervical. In unele cazuri, unicul semn al infectarii femei cu HPV este un rezultat anormal la testul Papanicolau. Alte tipuri de HPV determina verucile comune, plantare (filiforme sau plate) si in rare cazuri veruci genitale. Aceste tipuri de veruci nu sunt canceroase.


    Nu exista nici un fel de tratament care sa vindece (elimine) infectia cu HPV. In cele mai multe cazuri, verucile dispar fara tratament in aproximativ 2 ani. Cu toate acestea, tratamentul grabeste disparitia verucilor. Cu sau fara tratament, HPV ramane cantonat in organismul uman, astfel ca verucile pot reaparea.

    Transmitere

    Virusul HPV se transmite pe cale sexuala, prin orice tip de contact cu tegumentele genitale infectate (contact sexual vaginal, oral, anal, chiar si petting). Nu este nevoie neaparat de penetrare pentru a se transmite virusul.
    In privinta altor modalitati de contactare a infectiei HPV exista insa controverse: datorita usurintei cu care se transmite se presupune ca se poate transmite si prin utilizarea unor obiecte intime (lenjerie, costum de baie, prosop) in comun cu persoane infectate, fara a exista dovezi clare in acest sens.

    • Apr 26 2014 03:39 PM
    • de Afriq
  3. Herpes genital

    Herpes genital

    Herpesul reprezinta o boala virala cauzata de Herpes Simplex (HSV). HSV are 2 tulpini cu potential patogene la om: 1 si 2. Sunt virusuri cu tropism pentru sistemul nervos (are caracter neurotrop si neuroinvaziv) si prin activari recurente determina aparitia unor vezicule cu continut lichid la nivelul tegumentelor sau membranelor mucoase, cu localizari diverse: facial (peribucal) sau genital (in special HSV 2). Dupa manifestarile si infectia initiala, virusul devine latent in neuroni, de unde se va reactiva in perioadele in care organismul este imunodeprimat sau supus unor stresuri semnificative.

    Herpesul genital se manifesta prin vezicule localizate genital: vulvar sau cervical, in cazul femeilor si in special pe gland, in cazul barbatilor. Desi poate fi asimptomatic in majoritatea cazurilor, ceea ce contribuie si favorizeaza transmiterea infectiei de la un individ la altul, herpesul genital se manifesta la unii pacienti prin dureri intense in zonele pe care se dezvolta veziculele si papulele. Acestea apar la 1 saptamana dupa contactul infectant, care poate fi realizat prin sex anal, oral, vaginal sau sarut, cu conditia ca in mucoase sa existe o leziune prin care virusul sa poata patrunde. Initial pacientul resimte un prurit de intensitate moderata, ulterior aparand si veziculele.
    Pe langa simptomele locale apar si acuze cu caracter general: febra, mialgii, stare generala alterata, limfadenopatii locoregionale. Mai putin frecvent, dar nu neobisnuite, sunt si scurgerile vaginale sau uretrale, iar femeile pot prezenta si disurie sau cervicita. Veziculele se vindeca in 2-3 saptamani in absenta tratamentului, insa pacientii raman contagiosi. Herpes simplex este una din cele mai frecvente BTS.

    Virusul este inalt contagios si se transmite foarte usor de la un pacient la altul prin contact sexual neprotejat. Maximum de infectiozitate este inregistrat in timpul atacului initial, virulenta scazand in atacurile ulterioare (minimum este inregistrat in perioadele dormante, cand tegumentele sunt intacte, lipsite de leziuni sau cicatrici recente). Desi initial s-a considerat ca HSV2 este exclusiv responsabil de herpesul genital, in momentul de fata se accepta ca si HSV1 este implicat in etiopatogenia acestei infectii (in unele populatii HSV1 este responsabil de peste 50% din cazurile de herpes genital).
    In populatia generala, insa, procentul cazurilor de herpes genital determinat de HSV1 atinge 15% si este asociat in principal cu practicarea sexului oral neprotejat. In acest fel exista si localizari faciale ale herpesului genital. In plus, ambele tipuri de virusuri herpetice pot determina aparitia leziunilor herpetice in zona anala sau perianala - proctita herpetica (inflamarea anusului si rectului) fiind frecventa in special in randul persoanelor care practica sexul anal.

    In prezent nu exista un tratament care sa inlature infectia din corp, insa antiviralele actuale sunt capabile sa scada frecventa, durata si severitatea episoadelor de boala clinic manifesta. Acyclovir este utilizat pentru acest efect si poate fi administrat oral sau local, sub forma de creme si unguente, desi eficienta administrarii locale este inca destul de controversata. Alte medicamente antivirale utilizate sunt: famciclovir, penciclovir. Eficienta acestor medicamente se datoreaza faptului ca interfera cu ciclul replicativ viral, incetinind inmultirea virusului, si oferind astfel sistemului imun posibilitatea sa lupte impotriva virusului.
    Alte masuri terapeutice menite sa stimuleze recuperarea si sa amelioreze simptomatologia sunt: administrarea de anestezice topice (cum ar fi lidocaina) pentru a diminua pruritul si durerea, administrarea de antipiretice pentru combaterea febrei, precum si toaleta si ingrijirea riguroasa a zonelor cu vezicule si leziuni herpetice. Aceasta se recomanda a fi facuta cu apa si sapun, zona trebuind uscata prin tamponare usoara cu un prosop moale dupa ce a fost curatata. Lenjeria intima trebuie sa fie cat mai lejera, de preferat din bumbac.

    • Apr 26 2014 03:40 PM
    • de Afriq
  4. Trichomoniaza

    Trichomoniaza

    Trichomoniaza este o infectie produsa de un parazit (Trichomonas vaginalis) cu transmitere pe cale sexuala. Dupa unele statistici, este cea mai frecventa boala cu transmitere sexuala. Transmiterea prin apa din stranduri, capacul WC-urilor, obiecte de toaleta, este extrem de rara. Principalul transmitator al bolii este barbatul care, cel mai adesea, prezinta o forma asimptomatica.

    Perioada de incubatie este greu de precizat, putand dura intre cateva zile si 2 luni.
    Simptomatologie
    La femeie, boala evolueaza ca o vulvo-vaginita subacuta caracterizata prin prurit, arsura, disconfort vaginal, asociate cu secretie albicioasa, spumoasa (sau galbuie cremoasa sau verzuie, urat mirositoare). Netratata, boala se cronicizeaza cu recaderi pre si post menstruale si in timpul sarcinii.
    Diagnosticul se pune prin examenul de laborator al secretiei vaginale (clinica fiind asemanatoare cu a altor BTS).
    Tratamentul consta in metronidazol sau fasigin.

    • Dec 18 2012 05:15 PM
    • de Afriq
  5. Candida

    Candida


    Candidoza este produsa de o specie de ciuperci numita Candida. Candida populeaza in mod normal vaginul dar si cavitatea bucala si tractul digestiv atat la femei cat si la barbati. In cazul unui organism sanatos, microorganismele cu rol de protectie existente in flora vaginala mentin un ph acid care stopeaza dezvoltarea bacteriilor patogene. In mod normal, candida exista pe tegumentele si mucoasele organismului. Candidoza apare atunci cand imunitatea organismului este dezechilibrata (diminuata). Flora saprofita de candida (care se gaseste in mod nomal in organism) se transforma intr-o flora patogena.

    Simptome



    La femei, infectia cu candida se manifesta prin:
    - prurit accentuat
    - usturimi in timpul urinarii
    - dureri in timpul contactului sexual
    - scurgeri branzoase-albicioase
    - inrosirea si inflamarea labiilor mici.
    Aceste simptome se intensifica inaintea menstruatiei.

    La barbati, infectia micotica cu candida se manifesta prin:
    - prurit accentuat
    - inrosirea si inflamare
    - depuneri albicioasa si branzoase pe gland
    - mici bubite rosii pe gland (iritatii).
    Secretia albicioasa se poate extinde la perineu, la plicile inghinale, interfesier unde tegumentul se poate inflama. Deseori candidoza provoaca cistite, pielite, uretrite.
    Candida se poate transmite in timpul actului sexual. Chiar daca partenerul nu prezinta manifestari, tratamentul trebuie urmat intrucat exista riscul reinfectarii. Pe durata tratamentului trebuie evitate contactele sexuale (chiar si cele protejate).

    Tratament


    Candidoza se trateaza de obicei prin administrarea pe cale intravaginala a medicamentului. Acesta se poate prezenta sub forma unei creme sau a unor ovule. In multe dintre cazuri este necesara si administrarea orala de medicamente antimicotice.
    Preparatele medicamentoase se vor folosi in aplicatii locale. Urmatoarele medicamente sunt eficiente in tratamentul vulvovaginitei candidozice:
    - clotrimazol, care se poate administra sub forma de crema (o aplicatie pe zi timp de 7 zile, putandu-se prelungi pana la 14 zile in cazurile refractare la tratament) sau ovule vaginale (un ovul pe zi timp de 7 zile sau 2 ovule pe zi timp de 3 zile)
    - miconazol, ce se poate administra sub forma de crema (o aplicatie pe zi intravaginal, timp de 7 zile) sau ovule (1 ovul pe zi timp de 5-7 zile)
    - ketoconazol, ce se administreaza fie oral (1 capsula pe zi timp de 5 zile - avantajul tratamentului oral este acela de eradicare a rezervorului de candida din tractul gastrointestinal) fie sub forma de ovule (un ovul pe zi intravaginal timp de 5 zile)
    - nistatin, ce poate fi administrat sub forma de ovule (un ovul pe zi timp de 7-14 zile) sau oral.
    Nu exista o schema terapeutica fixa pentru infectiile recurente. Unele studii au sugerat necesitatea tratamentului oral pentru a distruge candida de la nivelul tractului digestiv, scazand astfel incidenta recurentelor.
    Tratamentul se efectueaza concomitent la ambii parteneri sexuali. Tratamentul cu antimicotice trebuie sustinut si de o foarte buna igiena locala prin spalaturi zilnice (chiar de mai multe ori pe zi) cu sapunuri care sunt neutre sau bazice, spalaturi in care s-a dizolvat bicarbonat de sodiu (chiar din cel alimentar - 2 - 3 linguri dizolvate in apa), solutii antiseptice pentru spalaturi vaginale din comert.

    • Dec 18 2012 05:14 PM
    • de Afriq
  6. Clamidioza

    Clamidioza
    Clamidioza este o infectie bacteriana cu agentul infectios Chlamydia, care se transmite prin contact sexual. Este una dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexuala din toata lumea. Chlamydia infecteaza uretra la barbati si uretra, canalul cervial si organele reproductive superioare la femei. Chlamydia poate infecta, de asemenea, rectul si suprafata oculara si pleopele. Infectia cu Chlamydia creste riscul de infectie cu virusul imunodeficientei umane (HIV), in cazul expunerii.

    Cauze

    Clamidioza este o infectie determinata de o bacterie numita Chlamydia trachomatis. Se transmite prin contact sexual vaginal, anal sau oral cu un partener infectat. Infectia poate fi prezenta chiar si in absenta simptomelor. Insa, infectia poate fi transmisa pana cand este tratata.

    Simptome


    Pana la 90% dintre femeile si barbatii cu clamidioza nu prezinta nici un fel de simptome.
    Perioada de timp dintre infectare si debutul simptomelor, numita perioada de incubatie, poate fi de la zile pana la luni de zile. Simptomele debuteaza de obicei dupa 1-3 saptamani de la contactul sexual infectant.


    Simptomele la femei includ:
    - disurie (usturimi sau dureri la urinat)
    - urina tulbure
    - pierderi vaginale anormale
    - sangerari vaginale anormale intre ciclurile menstruale
    - prurit genital (mancarimi)
    - dismenoree (sangerari menstruale neregulate)
    - dureri abdominale joase
    - febra si oboseala
    - inflamarea glandelor bartoliniene (glande aflate la deschiderea vaginului)
    - conjunctivita.

    Simptomele la barbati includ:
    - disurie sau senzatie neplacuta in timpul urinatului (adesea, este primul simptom)
    - urina tulbure
    - secretii apoase sau vascoase de la nivelul penisului
    - cruste pe capul penisului
    - sensibilitatea anusului sau scrotului
    - conjunctivita.

    Se recomanda consultul medical de urgenta in cazul aparitiei urmatoarelor simptome:
    La femei:
    - durere severa cu debut brusc, la nivelul abdomenului inferior
    - durere abdominala joasa asociata cu sangerari vaginale sau secretii vaginale si febra de 37.8 C sau mai mult
    - disurie (usturimi la urinat), mictiuni frecvente, sau incapacitatea de a urina si febra de 37.8 C sau mai mult.
    La barbati:
    - secretii de la nivelul penisului si febra de 37.8 C sau mai mult
    - disurie (usturimi la urinat), mictiuni frecvente, sau incapacitatea de a urina si febra de 37.8 C sau mai mult
    - durere, umflare sau sensibilitate la nivelul scrotului si febra de 37.8 C sau mai mult.

    Se recomanda consultul medical in cazul aparitiei urmatoarelor simptome:
    La femei:
    - secretii vaginale de culoare galbena, vascoase sau urat mirositoare
    - sangerari intermenstruale care apar mai mult de o data atunci cand ciclurile sunt regulate
    - dureri la contact sexual
    - sangerari dupa contact sexual sau dus
    - umflaturi, noduli, mancarimi, excrescente sau basicute in jurul zonei genitale sau anale
    - arsuri, dureri sau mancarimi la urinat sau cresterea frecventei urinarilor care dureaza mai mult de 24 de ore
    - dureri abdominale joase sau pleviene fara o cauza evidenta, cum ar fi diareea sau crampele menstruale.

    La barbati:
    - umflaturi, noduli, mancarimi in jurul zonei genitale sau anale
    - arsuri, dureri sau mancarimi la urinat sau cresterea frecventei urinarilor care dureaza mai mult de 24 de ore
    - secretii anormale la nivelul penisului.

    Medicii care pot diagnostica clamidioza includ:


    - medicii de familie
    - medicii internisti
    - medicii ginecologi
    - medicii dermatologi.

    Investigatii

    Infectia cu Chlamydia se diagnosticheaza printr-un istoric medical, examinare fizica si anumite teste. In timpul realizarii istoricul medical, medicul trebuie sa puna urmatoarele intrebari:
    1. Credeti ca ati fost expus la o boala cu transmitere sexuala? De unde stiti? Ati spus partenerului acest lucru?
    2. Care sunt simptomele dvs?
    3. Aveti o secretie anormala? in cazul unui raspuns afirmativ, trebuie mentionata culoarea si mirosul acesteia.
    4. Ati descoperit umflaturi in jurul zonei genitale sau in orice alta zona din organism?
    5. Aveti simptome urinare, incluzand urinarea frecventa, arsuri sau intepaturi la urinat sau urinatul in cantitati mici?
    6. Aveti dureri pelviene sau crampe in timpul actului sexual?
    7. Ce metoda de contraceptie folositi? Folositi prezervativul pentru a va proteja de bolile cu transmitere sexuala?
    8. Dvs. sau partenerul dvs sexual aveti comportamente sexuale la risc?
    9. Ati suferit de vreo boala cu transmitere sexuala in antecedente? A fost tratata?

    Dupa ce istoricul medical a fost realizat, trebuie facute urmatoarele:
    - un examen ginecologic pentru femei
    - un examen urologic (pentru uretrita sau epididimita) pentru barbati
    - un test urinar pentru Chlamydia daca nu este nici un motiv pentru a fi facute examenele ginecologic sau urologic.
    Exista mai multe tipuri de teste care pot fi facute pentru diagnosticarea infectiei cu Chlamydia. Rezultatele testelor sunt disponibile, de obicei, in 2-3 zile, cu exceptia culturilor, care necesita intre 5 si 7 zile.

    Asociate cu Chlamydia, pot aparea si alte infectii. Se recomanda testarea pentru:
    - gonoree
    - sifilis
    - HIV
    - vaginita bacteriana, o boala determinata de prezenta unor bacterii care in mod normal nu sunt prezente in vagin

    Diagnostic

    Trebuie facut macar un test urinar pentru Chlamydia (daca este dispobil), chiar daca nu se face un examen genital sau pelvian complet. Se recomanda, de asemenea, retestarea dupa 4-6 luni de la terminarea tratamentului.

    Tratament


    Infectia cu Chlamydia poate fi vindecata cu ajutorul antibioticelor. Aceasta boala nu determina afectare pe termen lung daca este tratata la timp, inainte de aparitia complicatiilor. Netratata, poate determina complicatii multiple.
    Este foarte importanta evitarea contactelor sexuale timp de 7 zile dupa incheierea tratamentului pentru Chlamydia.
    Unele persoane care au infectie cu Chlamydia, pot avea, de asemenea, si gonoree. In aceste cazuri, tratamentul include antibiotice care sa vindece atat infectia cu chlamydia cat si gonoreea. Reinfectia este posibila. Simptomele care continua dupa tratament sunt probabil cauzate de o reinfectie mai mult decat o ineficienta a tratamentului.
    Infectiile clamidiene repetate cresc riscul pentru boala inflamatorie sexuala. Chiar si o singura infectie poate duce la pentru boala inflamatorie sexuala daca nu este tratata corect. Trebuie respectate prescriptiile medicale ale antibioticelor, recomandate de medicul specialist. Tratamentul trebuie efectuat complet, chiar daca simptomele se amelioreaza dupa cateva zile.
    Se recomanda retestarea la 3-4 luni de la tratament, pentru a reduce riscul complicatiilor reinfectiei.
    Tratamentul antibiotic, administrat conform prescriptiei medicale, vindeca infectia cu chlamydia. Daca antibioticele nu sunt administrate corect, infectia nu va fi eradicata. Tratamentul prompt previne transmiterea infectiei si reduce riscul complicatiilor, cum ar fi boala inflamatorie pelvina.
    Trebuie evitate contactele sexuale neprotejate pana cand persoana infectata sau partenerul sexual nu au terminat complet tratamentul.

    Exista mai multe scheme de tratament eficiente:
    1. Azitromicina 1g per os – o singura doza
    2. Doxiciclina 100 mg per os de 2 ori pe zi – 7 zile
    3. Eritromicina 500 mg per os de 4 ori pe zi – 7 zile
    4. Ofloxacina 300 mg per os de 2 ori pe jos – 7 zile
    5. Lefloxacina 500 mg per os – 7 zile
    Azitromicina si Doxiciclina sunt ambele eficiente in tratamentul infectiei cu chlamydia. Unele persoane nu pot lua unele dintre aceste medicamente, dar pot face schemele alternative.
    Persoanele infectate, de asemenea, cu HIV primesc acelasi tratament ca si cei neinfectati.
    Tratament chirurgical: Infectiile chlamydiene netratate pot determina complicatii, printre care se numara si abcesele. Poate fi nevoie de tratament chirurgical de drenare sau de excizie a abceselor.

    Complicatii

    Clamidioza netratata poate determina o varietate de complicatii.
    Complicatiile la barbati includ:
    - uretrita
    - epididimita (inflamatia tubilor care transporta sperma)
    - prostatita (inflamatia prostatei, glanda care secreta cea mai mare parte de lichid seminal)
    - infertilitatea.
    Alte complicatii care pot aparea la toate persoanele infectate netratate includ:
    - conjunctivita
    - proctita (inflamatia mucoasei membranoase a rectului)
    - variate simptome, cum ar fi inflamatia articulara sau globilor oculari, determinata de infectia bacteriana (sindromul Reiter)
    - limfogranuloame venerice – acestea sunt cauzate de un anumit tip de Chlamydia si determina inflamatii in zona genitala, cefalee (dureri de cap), febra, oboseala si umflarea ganglionilor inghinali.

    • Dec 18 2012 05:12 PM
    • de Afriq
  7. Uretrita nespecifica

    Uretrita nespecifica

    Nu exista o cauza clara a acestei boli cu trasmitere sexuala. In acest articol se va explica ce simptome trebuie cautate, cum este diagnosticata problema si care sunt posibilitatile de tratament valabile.

    Ce este uretrita nespecifica?
    Uretrita nespecifica (UNS) este uneori denumita uretrita negonococica (UNG). Simptomul principal este inflamarea (durere, roseata si/sau umflare) uretrei.
    De obicei este rezultatul sexului anal, vaginal sau oral cu un partener care sufera de o boala cu transmitere sexuala. Este denumita “nespecifica” pentru ca la o testare adecvata multe infectii pot fi identificate ca responsabile pentru simptome.
    Infectiile cu transmitere sexuala precum clamydia, herpesul, trichomonas vaginalis pot sa cauzele uretrita. Alte organisme precum micoplasma gentialium si ureaplasma urealyticum si alte infectii cauzate de bacterii pot sa cauzele uretrita.
    Uneori inflamarea uretrei poate fi cauzata de frictiune ( sex viguros sau masturbare) sau prin inserarea obiectelor, introducerea lichidelor si a chimicalelor in uretra.
    Descoperirea acestei boli la femei este greu de diagnosticat de aceea acest articol se refera doar la barbati.

    Cum se transmite UNS pe care sexuala?
    In timpul sexului vaginal, anal sau oral neprotejat, organismele care cauzeaza inflamatii pot sa ajunga in uretra si vor cauza uretrita nespecifica.
    Nu va puteti infecta cu UNS prin sarut, imbratisari, utilizarea in comun a baii, prosoapelor sau a scaunelor de toaleta, farfuriilor, canilor sau tacamurilor.

    Care sunt semnele si simptomele?
    Nu toti barbatii care au inflamatii prezinta semne sau simptome, sau este posibil ca acestea sa fie prea blande ca sa fie observate. Daca semnele si simptomele apar, de obicei acest lucru se intampla intre doua si patru saptamani de la contactul cu o persoana infectata. Uneori se intampla si mai devreme.

    Semnele si simptomele includ:
    • Scurgeri albe sau lipicioase din penis, de obicei mai usor de observat la prima ora dimineata.
    • Durere, senzatie de arsura sau dificultatea de a urina
    • Urina tulbure sau hematurie
    • Senzatie de sete continua
    • Mancarimi si iritatii la capatul uretrei

    Analize si tratament
    Daca observati orice semne sau simptome va trebui sa mergeti la medic. Testul presupune preluarea de probe din uretra sau un test de urina. Uretra dumneavostra va fi de asemnea examinata cu atentie. Multi barbati sunt sfatuiti sa nu urineze cu doua ore inainte de test pentru ca testul sa fie cat mai clar posibil.
    UNS se trateaza cu antibiotice care se administreaza fie intr-o singura doza, fie intr-un lung sir de tablete. UNS este posibil sa recidiveze.

    Ce se intampla daca UNS nu este tratata?
    Daca este netrata, unele dintre cauzele UNS pot sa aiba consecinte pe termen lung. Acestea includ:
    • Infectii dureroase ale testiculelor
    • Posibila reducere a fertilitatii
    • Inflamarea articulatiilor. Cateodata artrita reactiva este acompaniata de inflamarea ochilor precum si a uretrei. Acest lucru este cunoscut sub numele de Sindromul Reiter.
    • Inflamatii in zona pelviana la femei.

    • Dec 18 2012 05:11 PM
    • de Afriq
  8. Gonoreea

    Gonoreea (blenoragie sau sculament)

    Gonoreea este o infectie bacteriana a uretrei masculine si a uretrei feminine, colului uterin sau ambelor la femeie. Gonoreea poate afecta rectul, anusul, gatul sau organele pelvine si rar conjunctiva (membrana ce captuseste pleoapa si suprafata ochiului). Riscul de a face boala este mai mare la femei decat la barbati.

    Cauze


    Gonoreea este cauzata de bacteria Neisseria gonoree. Gonoreea se ia in timpul unui act sexual (vaginal, anal, oral) cu un partener infectat. Gonoreea poate fi transmisa in orice moment de catre o persoana infectata cu Neisseria gonoree, indiferent daca acea persoana are sau nu simptome. O persoana bolnava este contagioasa pana la efecturea tratamentului. Daca o persoana a avut gonoree nu este protejata impotriva unei viitoare infectii. O expunere noua la gonoree duce la reinfectare chiar daca inainte s-a urmat tratament si boala a fost vindecata.


    Simptome

    Aproape jumatate din oamenii bolnavi nu au simptome. Perioada de incubatie (timpul scurs de la infectare pana la aparitia simptomelor) este de 2 pana la 5 zile, dar exista situatii cand simptomele nu apar nici dupa 30 zile. Gonoreea poate sa dea simptome doar atunci cand s-a extins in alte regiuni ale corpului.
    Simptome la femei
    La femei simptomele initiale sunt usoare si pot fi confundate cu o infectie a vezicii urinare sau a vaginului. Simptomele pot include:
    - urinari frecvente si dureroase
    - prurit (mancarime) anal, dureri, sangerari, incontinenta
    - scurgeri vaginale anormale
    - sangerari vaginale anormale, in timpul sau dupa contact sexual si intre menstruatii
    - prurit genital
    - ciclu menstrual neregulat
    - dureri pelvine
    - febra si astenie (stare generala de oboseala)
    - glandele Bartholin inflamate si dureroase (glande situate la intrarea in vagin)
    - act sexual dureros (dispareunie)
    - dureri de gat (rar)
    - conjunctivita (ochii rosii), rar.
    Simptome la barbati
    La barbati, simptomele sunt mai serioase, acestia mergand la medic pentru tratament inainte sa apara complicatii. Exista barbati care nu au sau au simptome usoare, acestia transmitand boala involuntar. Simptomele pot include:
    - secretii peniene (clare sau cu aspect de lapte la inceput, apoi devin galbene, cremoase si excesive, cateodata cu sange)
    - prurit (mancarime) anal, dureri, sangerari, incontinenta urinara
    - dureri de gat (rar)
    - conjunctivita (ochii rosii), rar.
    La barbat, infectia acuta este o uretrita anterioara care debuteaza cu prurit, eritem si tumefierea meatului urinar. Apoi apare secretia uretrala galben-verzuie asociata cu senzatia de arsura si durere in timpul mictiunii.
    Simptomele gonoreei care s-a raspandit in alte parti decat organele genitale (infectie gonococica diseminata) includ:
    - eruptii
    - dureri articulare (artrita)
    - tendoane inflamate.

    Consult de specialitate
    La barbati, gonoreea nu cauzeaza probleme pe termen lung daca este tratata la timp, inainte sa apara complicatiile. Consultul de specialitate trebuie sa se faca imediat, daca sunt prezente simptome de tipul:
    - secretii peniene si febra (38 grade sau mai mare)
    - urinari dureroase(disurie), frecvente sau imposibilitatea urinarii si febra (38 grade sau mai mare)
    - durere, inflamare, sensibilitate a scrotului si febra (38 grade sau mai mare).


    Medicul trebuie intrebat daca este nevoie de o evaluare in urmatoarele situatii:
    La femei:
    - secretii vaginale galbui, dense sau urat mirositoare
    - sangerari intre menstruatii care apar de mai multe ori , ciclurile menstruale fiind neregulate
    - contact sexual dureros
    - sangerari dupa un contact sexual
    - eruptii, basici, umflaturi dureri in sau in jurul ariei genitale sau anale
    - arsuri, dureri, prurit la urinare sau urinari frecvente care dureaza mai mult de 24 ore
    - dureri pelvine sau abdominale care nu au o cauza aparenta precum diaree sau crampe menstruale
    - conjunctivita.
    La barbati:
    - eruptii, basici, umflaturi dureri in sau in jurul ariei genitale sau anale
    - arsuri, dureri, prurit la urinare sau urinari frecvente care dureaza mai mult de 24 ore
    - expunere la o boala cu transmitere sexuala
    - secretii peniene anormale
    - conjunctivita.

    Consultul trebuie facut atunci cand o persoana are contact sexual neprotejat cu cineva care are sau este suspecta de a avea o boala cu transmitere sexuala.
    Medici specialisti recomandati
    - medic de familie
    - internist
    Diagnosticul si tratamentul la un pret mic se poate face la spitalele locale, la centrele de planificare familiala. Daca fostii parteneri nu pot fi anuntati de catre persoana in cauza se poate apela la departamente specializate din cadrul spitalelor acestea ocupandu-se de acest proces.
    Majoritatea oamenilor nu se simt confortabil sa mearga la medicul lor curant pentru o boala cu transmitere sexuala. Exista clinici unde diagnosticul si tratamentul bolilor cu transmitere sexuala este strict confidential.

    Investigatii


    Punerea diagnosticului implica cunoasterea antecedentelor si o examinare a pacientului. Intrebarile ce pot fi puse de catre medic se refera la boala cu transmitere sexuala la care pacientul s-a expus, la partener, la simptome (descrierea eventualelor secretii, dureri genitale sau in alta regiune, simptome urinare, dureri abdominale sau pelvine), la metode de contraceptie. De asemenea doctorul trebuie sa stie de existenta unui partener cu risc mare de boli cu transmitere sexuala, de antecedentele patologice.
    Dupa aceste informatii se trece la examinarea pacientului:
    - femeile sunt supuse la examen ginecologic
    - barbatii sunt examinati genital pentru semne de uretrita sau epididimita.
    Testele specifice pentru gonoree se fac pentru detectarea sau confirmarea gonoreei. Medicul ia o proba de secretie sau urina si o testeaza pentru Neisseria gonoree. Rezultatele testelor sunt gata in cateva zile. Alte boli cu transmitere sexuala pot fi prezente alaturi de gonoree.
    Medicul recomanda teste pentru:
    - Chlamydia, o infectie bacteriana a uretrei masculine si a uretrei, colului uterin sau organelor reproducatoare feminine. Aproximativ 40% din persoanele care au gonoree au si clamidya
    - sifilis, infectie bacteriana al carui simptom este sancrul (cordon nedureros) la nivelul organelor genitale
    - hepatita B. Aceasta provoaca inflamatie la nivelul ficatului.
    - virusul imunodeficientei umane (HIV) este un virus care ataca sistemul imun, determinand scaderea capacitatii organismului de a lupta contra unor infectii sau boli.

    Diagnostic




    In cazul practicarii relatiilor sexuale neprotejate, este nevoie de efectuarea unor analize, chiar daca nu sunt simptome. Analizele vor face posibila detectarea timpurie a gonoreei si tratamentul precoce al acesteia. Astfel va scadea riscul transmiterii gonoreei si a aparitiei complicatiilor

    Tratament




    Tratament - generalitati


    Daca se aplica tratamentul in faza initiala a bolii, inainte de aparitia complicatiilor, gonoreea nu cauzeaza probleme de durata. Netratata, insa, gonoreea poate duce la aparitia multor complicatii.
    Tratament initial
    Se realizeaza cu antibiotice. Acest tratament este recomandat in urmatoarele cazuri:
    - oameni cu teste pozitive pentru gonoree
    - parteneri sexuali in ultimele 60 de zile ai unor bolnavi de gonoree, chiar daca nu exista simptome sau s-a folosit sau nu prezervativ
    Daca unul din partenerii unui cuplu infectat de gonoree se trateaza iar celalalt nu, exista posibilitatea de reaparitie a bolii in acel cuplu. Pentru a se preveni reaparitia bolii, trebuie folosit prezervativul si tratat si partenerul.
    Tratament in cazul agravarii bolii
    Unele tulpini de gonoree au devenit rezistente la actiunea antibioticelor, printre acestea aflandu-se penicilina, tetraciclina si sulfamidele. Cand bacteria devine rezistenta, antibioticele nu mai pot omora acea bacterie.
    In unele tari, multe tulpini de gonoree au devenit rezistente si la quinolone. Pentru cei infectati cu gonoree in aceste zone s-au dezvoltat noi scheme de tratament. Astfel este recomandata folosirea de ceftriaxona si spectinomicina in defavoarea quinolonelor de genul ciprofloxacinei, levofloxacinei sau ofloxacinei.
    Daca apare rezistenta la un tip de antibiotic se va incerca folosirea altui antibiotic pentru tratamentul infectiei. Daca dupa terminarea unui tratament, inca persista simptomele, este nevoie de retestarea prin cultura a gonoreei, pentru a se determina daca e vorba de rezistenta la antibioticul folosit.
    Unii oameni care prezinta infectie cu gonoree, au de asemenea si infectie cu chlamidya. De aceea in tratament trebuie introduse antibiotice care au si actiune pe chlamidya.
    Reinfectia poate sa apara. Simptomele care nu se remit dupa tratament pot fi cauzate de o reinfectie cu gonoree sau de tratament ineficient, in special daca s-a realizat un contact sexual cu o persoana dintr-o zona de risc crescut de rezistenta la antibiotice. Pentru a se preveni reinfectia e nevoie de evaluarea si tratarea concomitenta a partenerului. Pentru tratamentul reinfectiei se vor folosi antibiotice.
    Boala inflamatorie pelvina (BIP), este o complicatie serioasa a gonoreei putand duce la infertilitate si in cazuri mai rare la moarte. Pentru prevenire BIP e nevoie de tratamentul imediat al gonoreei.
    Tratamentul infectiei gonococice diseminate (IGD) necesita de obicei spitalizare si tratament antibiotic administrat intravenos (i.v.) sau intramuscular (i.m.).
    Tratament ambulator (la domiciliu)
    Se realizeaza cu antibiotice, care in mod normal duc la tratarea totala a infectiei. Daca s-a stabilit diagnosticul de gonoree trebuie:
    - sa se administreze pe intreaga perioada prescrisa de medic. Daca se sare peste administrarea unor doze sau nu se realizeaza tratamentul pe intreaga perioada, s-ar putea ca boala sa nu remita.
    - evitarea contactului sexual pe perioada tratamentului. Daca tratamentul consta intr-o sindura doza medicamentoasa, se asteapta timp de 7 zile dupa administrarea dozei inainte de inceperea relatiilor sexuale
    - partenerul trebuie sa cunoasca faptul ca trebuie sa urmeze tratament chiar si in lipsa aparitiei simptomelor. Infectia se poate raspandi si daca nu sunt prezente simptomele
    - trebuie consultat medicul daca simptomele reapar dupa incetarea tratamentului sau daca apar simptome noi. Se poate sa fie nevoie de schimbarea antibioticului sau de reevaluare.
    Optiuni de medicamente
    Daca se urmeaza tratamentul antibiotic indicat, gonoreea este curabila. Daca tratamentul antibiotic nu se administreaza corect, atunci infectia nu se va remite. Tratamentul precoce, de asemenea, previne diseminarea infectiei sau a complicatiilor de genul bolii inflamatorii pelvine (BIP).
    Evitarea contactului sexual pe perioada tratamentului. Daca tratamentul consta intr-o sindura doza medicamentoasa, se asteapta timp de 7 zile dupa administrarea dozei inainte de inceperea relatiilor sexuale.
    Exemple de antibiotice
    - ceftriaxona (Ceftriaxon)
    - ciprofloxacina (Ciprinol)
    - ofloxacina (Zanocin)
    - spectinomicina (Kirin).
    Toate aceste medicamente sunt indicate femeilor care nu sunt insarcinate si barbatilor.
    Indicatii
    - oamenilor cu teste pozitive la gonoree
    - partenerilor sexuali in ultimele 60 de zile ai unor bolnavi de gonoree, chiar daca nu exista simptome
    - tratamentul infectiei gonococice diseminate (IGD) necesita de obicei spitalizare si tratament antibiotic administrat intravenos (i.v.) sau intramuscular (i.m.)

    Unele tulpini de gonococ nu pot fi ucise de cateva tipuri de antibiotice. Daca exista aceasta rezistenta, medicul va prescrie alt medicament pentru tratamentul infectiei. Daca dupa terminarea tratamentului simptomele nu au remis, e nevoie de retestare si de confirmarea rezistentei la antibiotice.
    Medicul trebuie consultat daca simptomele continua sa persiste dupa 3-4 saptamani de tratament. Ar putea fi nevoie de internare in spital si administrare de medicamente intravenoasa in cazul femeilor cu boala inflamatorie pelvina si barbati cu epididimita.
    Tratamentul chirurgical
    Se poate folosi daca apar complicatii ale infectiei gonococice, ca si abcesul. In acest caz va fi nevoie de drenarea si excizia chirurgicala a abcesului.
    In acest moment nu se cunosc tratamente alternative pentru gonoree.

    Complicatii


    Tratata timpuriu gonoreea nu cauzeaza probleme pe termen lung. Lasata netratata, gonoreea duce la complicatii serioase.


    Complicatii la barbati
    Barbatii cu gonoree netratata pot dezvolta:
    - infectii ale uretrei (uretrita)
    - epididimita, o inflamatie si infectie a epididimului (un tub lung, infasurat strans care se gaseste inspatele fiecarui testicul si care colecteaza sperma)
    - inflamatia prostatei
    - infertilitate.
    Complicatii ale gonoreei netratate in alte parti ale organismului
    Complicatiile infectiei gonococice diseminate includ:
    - febra
    - infectii diseminate prin sange (sepsis)
    - inflamatia articulatiilor (artrita). Frecvent afecteaza genunchii si mainile
    - infectia si inflamarea valvelor si camerelor inimii (endocardita)
    - infectiile lichidului si tesuturilor din jurul creierului si maduvei spinarii (meningita).
    Deoarece femeile nu au simptome timpurii ele nu cauta tratament si astfel creste riscul complicatiilor, gonoreea aparand in diferite parti ale organismului.
    Daca o persoana a avut gonoree nu este protejata impotriva unei viitoare infectii. O expunere noua la gonoree duce la reinfectare chiar daca inainte s-a urmat tratament si boala a fost vindecata.

    • Dec 18 2012 05:11 PM
    • de Afriq
  9. Sifilisul

    Sifilisul

    Mod de transmitere

    Transmiterea bacteriei se realizeaza de obicei in timpul contactului sexual vaginal, anal sau oral. Bacteria care determina sifilisul este transmisa de la o persoana la alta prin contactul direct cu:
    - leziunea deschisa (sancru) care apare in timpul stadiului primar
    - membrane mucoase sau alte tipuri de leziuni, care apar in timpul stadiului secundar si uneori in cadrul sifilisului latent.
    Leziunile apar de obicei la nivelul organelor genitale externe, vaginului, anusului sau rectului. Leziunile pot uneori apare pe buze sau in jurul buzelor. Bacteria patrunde in organism, de obicei prin membranele mucoase, cel mai frecvent prin cele din jurul organelor genitale si cailor urinare. Rareori bacteria patrunde in organism prin solutii de continuitate ale tegumentelor, cum sunt de exemplu taieturile, sau prin sarut, daca persoana infectata are o leziune la nivelul gurii sau buzelor. Sifilisul se mai poate transmite si prin folosirea unui ac anterior folosit pentru/de o persoana infectata.

    O alta cale de transmitere este prin transfuziile de sange, dar aceasta cale este foarte rar intalnita.
    Sifilisul nu se transmite prin contactul intamplator cu scaunele de toaleta, clantele usilor, prin apa din piscine, cazi de baie, prin haine sau prin vesela. O infectie cu Treponema pallidum in trecut, nu ofera protectie individului pentru o noua infectie, desi, in rare cazuri, poate apare o rezistenta fata de boala care protejeaza individul fata de o noua infectie.

    Perioada de incubatie
    Perioada de incubatie este perioada dintre expunerea la infectie si momentul in care apar simptomele. O leziune a pielii numita sancru, este primul simptom al sifilisului cu transmitere sexuala. Sancrul apare intr-un interval de 10-90 de zile de la momentul infectiei, de obicei intervalul este de 21 de zile.

    Perioada de contagiozitate
    O persoana cu sifilis poate transmite boala (este contagios) partenerilor, atunci cand sunt prezente leziunile primare sau secundare. Persoana infectata poate sa fie contagioasa intermitent ani de zile si este intotdeauna contagioasa cand sunt prezente leziuni deschise sau eruptii cauzate de sifilis.

    Simptome

    Sifilisul are o evolutie in patru stadii, fiecare stadiu avand simptome aparte.

    Sifilisul primar
    In cadrul stadiului primar un sancru, de obicei nedureros, apare la locul de patrundere al bacteriei in corp. Acesta apare de obicei in 3 saptamani de la expunere (limitele intervalului sunt de 10-90 zile). Persoana infectata este foarte contagioasa in timpul stadiului primar. La barbati sancrul apare frecvent in regiunea genitala, de obicei dar nu intotdeauna, pe penis. Aceste leziuni sunt de obicei nedureroase. La femei sancrul poate apare la nivelul organelor genitale externe sau interne. Sancrul poate trece neobservat atunci cand apare la nivelul vaginului sau a partii inferioare a uterului (cervix) deoarece sunt nedureroase si greu de vizualizat. Cresterea in volum a limfo-ganglionilor (adenopatia) apare de obicei in apropierea zonei unde se gaseste sancrul. Sancrul poate apare si alte parti ale corpului. Cand se intampla acest lucru, sancrul este de obicei inflamat si produce puroi. Sancrul dureaza 28-42 de zile, dupa care se vindeca fara tratament, lasand o cicatrice subtire. Vindecarea sancrului nu inseamna ca persoana respectiva s-a vindecat sau ca nu mai este contagioasa.

    Sifilisul secundar
    Sifilisul secundar este caracterizat de o eruptie, care apare la 4-10 saptamani dupa aparitia sancrului, uneori inainte ca acesta sa se fi vindecat. Pot apare si alte simptome care arata ca infectia s-a raspandit in organism. Persoana respectiva este foarte contagioasa in stadiul al doilea al sifilisului. Eruptia apare pe intreg corpul si include palmele si plantele. Leziunile au o culoare rosu-maroniu, sunt mici, elevate sau nu, si au mai putin de 2 cm. Acestea pot fi confundate cu alte leziuni tegumentare. Leziuni deschise, mici, pot fi prezente la nivelul mucoaselor. Aceste leziuni pot contine puroi. Leziunile umede au un aspect aparte, fiind numite "condiloma lata". La persoanele cu pielea inchisa la culoare, leziunile pot avea o culoare mai deschisa decat pielea din jur. Eruptia se videca fara tratament si fara a lasa cicatrici in 2 pana la 12 saptamani. Dupa vindecare pielea poate ramane usor decolorata. Vindecarea eruptiei nu inseamna ca persoana respectiva s-a vindecat sau ca nu mai este contagioasa.

    Sifilisul latent (ascuns)

    In lipsa tratamentului, o persoana infectata cu sifilis va ajunge in stadiul latent (ascuns) al bolii. Stadiul latent apare la un an dupa debutul infectiei. Dupa ce eruptia din stadiul doi dispare, persoana infectata va fi asimptomatica pentru un timp (perioada latenta). Perioada latenta poate fi de un an, dar se poate intinde intre 5 si 40 de ani. De obicei, in acest stadiu, un diagnostic corect poate fi pus numai pe baza analizelor de sange, istoricului bolii sau nasterii unui copil cu sifilis congenital. O persoana este contagioasa in prima parte a stadiului latent si poate fi contagioasa in a doua parte a acestui interval.

    Recaderile. Aproximativ 20-30% din cei infectati cu sifilis prezinta recaderi ale bolii in stadiul latent. Recaderea inseamna ca o persoana care era asimptomatica, incepe sa prezinte din nou simptome. Recaderile pot apare de mai multe ori. Cand recaderile nu mai apar, bolnavul nu mai transmite boala prin contact. O femeie insarcinata care se gaseste in stadiul latent, poate transmite boala fatului (sifilis congenital), poate avea un avort sau poate naste un copil mort.

    Sifilisul tertiar (stadiul tarziu)

    Acesta este cel mai distructiv stadiu al bolii. El poate debuta la un an dupa infectie sau in orice moment al vietii unei persoane infectate cu sifilis si care nu este tratata. O persoana infectata cu sifilis, poate sa nu ajunga niciodata in stadiul tertiar. In cadrul acestui stadiu, boala poate produce afectiuni grave ale vaselor de sange si inimii, tulburari mentale, orbire, afectiuni ale sistemului nervos si chiar moartea. Simptomele sifilisului tertiar depind de complicatiile care apar.
    Factori de risc
    Factorii de risc pentru infectia cu treponema pallidum sunt:
    - contact sexual neprotejat (sexul fara prezervativ sau folosirea incorecta a prezervativului), mai ales in randul homosexualilor
    - parteneri sexuali multipli, mai ales in zonele in care boala este foarte raspandita
    - contact sexual cu o persoana infectata
    - contactul sexual cu o persoana care are parteneri sexuali multipli
    - prostitutia
    - infectia cu virusul HIV.
    O persoana este contagioasa daca are leziuni deschise sau eruptii in cazul bolii. Riscul de a fi infectat cu sifilis in urma unui singur contact sexual, cu un partener infectat, este de aproximativ 3-10%. Infectia cu sifilis creste riscul unei persoane de a fi infectata cu HIV. Sifilisul produce leziuni deschise pe organele genitale, care permit virusului HIV sa intre in organism. Sifilisul este mai frecvent printre persoanele care sunt infectate cu HIV.

    Consultul de specialitate

    Un consult de specialitate este necesar atunci cand:
    - apar leziuni, eruptii, vezicule sau umflaturi in jurul organelor genitale, in zona anala sau in orice parte a corpului, daca exista suspiciunea de boala cu transmitere sexuala
    - exista posibilitatea ca persoana sa fie expusa unei boli cu transmitere sexuala.

    Medici specialisti recomandati


    De obicei, medicul de familie poate diagnostica si trata sifilisul. Alti medici care pot face acest lucru sunt:
    -medicul internist
    -medicul dermatolog.
    Complicatiile sifilisului tertiar sunt tratate de catre medicul specialist in boli infectioase.

    Investigatii


    Primul pas in diagnosticul sifilisului este un istoric amanuntit al simptomelor si al activitatii sexuale si examenul obiectiv. Diagnosticul de sifilis este confirmat prin teste de sange. Acestea sunt necesare mai ales daca nu sunt prezente leziunile caracteristice. O examinare atenta a pielii si cavitatii bucale, este realizata pentru a cauta existenta unei eruptii sau a altor modificari.
    Trebuie efectuate alte teste pentru a determina daca sunt prezente si alte boli cu transmitere sexuala, in special infectie cu chlamydia, gonoree sau infectie HIV; persoanele infectate cu sifilis au risc mai mare dobandi infectia cu virusul HIV.
    Diagnosticul sifilisului poate fi intarziat sau complicat, pentru ca simptomele sale sunt asemanatoare cu a multor altor boli. Sifilisul este cunoscut si sub denumirea de marele imitator.

    Diagnostic precoce


    Persoanele cu risc mare de a fi infectate sunt cele care:
    - au contacte sexuale neprotejate (sexul fara prezervativ sau folosirea incorecta a prezervativului), mai ales in randul homosexualilor
    - au parteneri sexuali multipli, mai ales in zonele in care boala este foarte raspandita
    - au contact sexual cu o persoana infectata
    - au contactul sexual cu o persoana care are parteneri sexuali multipli
    - care au infectie cu virusul HIV.

    Diagnosticul sifilisului poate fi intarziat sau complicat, pentru ca simptomele sale sunt asemanatoare cu a multor altor boli. Sifilisul este cunoscut si sub denumirea de marele imitator.

    Tratament - Generalitati

    Antibioticele sunt tratamentul eficient in orice stadiu. Tratamentul antibiotic nu poate vindeca complicatiile deja aparute, insa poate preveni instalarea unor noi complicatii. Dupa tratament sunt necesare teste in dinamica, pentru a fi sigur ca tratamentul a avut succes. Partenerii de viata expusi, trebuie sa fie examinati, testati si tratati. Penicilina este antibioticul preferat pentru tratamentul sifilisului. Desi penicilina este tratamentul standard pentru neuro-sifilis, sifilis congenital sau pentru sifilisul dobandit sau detectat in timpul sarcinii, alte antibiotice cum ar fi ceftriaxona, pot fi luate in considerare. Daca pacientul este alergic la penicilina, tratamentul este posibil, dar medicul specialist trebuie sa aleaga cea mai buna optiune de tratament.

    Tratament ambulatoriu


    Este important ca persoanele bolnave de sifilis sa beneficieze de tratament de specialitate. Nu este recomandat tratamentul empiric. Sifilisul trebuie diagnosticat cu exactitate si tratat medicamentos, cu antibiotice prescrise de medicul specialist. Odata pus diagnosticul si prescris tratamentul, profilaxia poate preveni reinfectia sau dobandirea unei alte boli cu transmitere sexuala.

    • Dec 18 2012 05:10 PM
    • de Afriq
  10. BTS - Boli cu transmitere sexuala: Manifestare,...

    Am extras unele informatii utile referitoare la Bolile cu Transmitere Sexuala (BTS) de pe diferite site-uri de specialitate. Informatiile se refera la modul de transmitere, frecventa, manifestare precum si perioadele de incubatie pana la manifestarea acestora. Daca printre membrii forumului sunt si medici specialisti in acest domeniu, asteptam cu mare interes comentariile lor!

    Bolile cu transmitere sexuala sau bolile venerice sunt infectii transmise prin contact sexual (normal, oral sau anal) dar care pot fi transmise si pe alte cai. Aceste boli pot fi clasificate in doua mari categorii:
    Bolile cu transmitere sexuala majore, din care fac parte:

    • sifilisul
    • gonoreea sau blenoragia
    • sancrul moale
    • granulomul inghinal
    • limfogranulomatoza inghinala
    Bolile cu transmitere sexuala minore, din care fac parte:
    • uretritele negonococice (cele mai frecvente boli din aceasta categorie sunt provocate de chlamydii, mycoplasme,candida albicans, tricomonas vaginalis)
    • tricomonaza urogenitala
    • candidozele urogenitale
    • herpesul genital
    • condiloame genitale, negi genitali
    • vegetatiile veneriene
    • molluscum contagiosum
    • scabia
    • pediculoza
    • unele forme de hepatita virala.
    In cele ce urmeaza o sa le luam pe rand, in functie de gravitatea lor...

    • Dec 18 2012 05:10 PM
    • de Afriq