Istorie

[iguana3]

Sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului XX au fost marcate de o explozie a fenomenului prostituției. În contrast cu proprietățile luxoase din centrul orașului, periferiile se scăldau în mizerie și sărăcie cruntă. Femeile care locuiau aici nu aveau acces la educație, proveneau din familii dezbinate în care alcoolul, bătăile și foamea erau la ordinea zilei. Acestea erau victimele matroanelor și peștilor care le atrăgeau în bordeluri promițându-le o viață fără griji. 

Sursa foto: Adevarul.ro

Primul casă de toleranță cunoscută din Craiova a funcționat pe strada Madona Dudu, în 1868, și i-a aparținut Irmei Skulteti, patroană a mai multor bordeluri de-a lungul a 30 de ani. Mai târziu, cartierul „Felinarelor Roșii” își va avea sediul central pe strada Sirenelor, o stradă care făcea legătura între centrul și periferia orașului, paralelă cu actuala stradă Câmpia Islaz. Denumirea zonei venea de la felinarele roșii care se aprindeau în fața bordelurilor odată cu lăsarea serii, semn că locația s-a deschis. 

“Va fi o zonă gri a Craiovei, cu numeroase petreceri de pomină, scandaluri, beții crunte și pungășii. Plângerile și reclamațiile cetățenilor deranjați de atmosfera veroasă din zonă sunt neglijate de autoritățile indolente. În anii de maximă glorie, către sfârșitul veacului al XIX-lea, Craiova avea 16 bordeluri, concurând serios cu Bucureștiul (20 de case de toleranță) sau cu Brăila, campioană, cu cele 21 de stabilimente ale sale.”, scrie Aurelian Giugăl într-o recenzie a cărții “Istoria prostituției și a caselor de toleranță din Craiova (1865-1930)” a cercetătorului craiovean Șerban Pătrașcu. 

În afară de zonele destinate special acestor plăceri, amorul se vindea în hotelurile din oraș în aceeași măsură în care se găsea în cartierele periferice. 

“ Vechea Mahala a Dorobănției, populată de oameni nevoiași, muncitori cu ziua și infractori (hoți, tălhari, criminali) se întindea ca o pecingine a precarității omniprezente. Preoții de la Madona Dudu erau duhovnicii acestor nenorociți. (…)În zona terenurilor aluviale, mlăștinoase (Balta Craioviței, Balta Verde), se aflau cartierele insalubre, adevărate focare de tuberculoză.”, scrie Gigăl în aceeași recenzie.

Pe strada Mihail Kogălniceanu se aflau mai multe hoteluri în care clienții găseau cu ușurință plăceri contracost. Unul dintre locurile recunoscute era Hotelul Imperial, o clădire somptuoasă pe care nemții au folosit-o ca locuință și hotel în perioada ocupației germane între ianuarie 1917 și noiembrie 1918.  Locul a devenit celebru după ce nemții i-au închis aici pe 50 de craioveni de vază, avocați, magistrați, profesori și ziariști, pe 12 martie 1917, acuzându-i că se opun regimului de ocupație. 49 dintre ei au ajuns în lagărele din Bulgaria.  

Hotelurile de pe str. Mihail Kogălniceanu. Sursa foto: Craiova de ieri

După plecarea nemților, patronii Hotelului Imperial, Maria și Petre Demetrian, și-au redobândit proprietatea, iar hotelul a continuat să funcționeze. 

“ După război viața își reia cursul firesc. La 7 februarie 1919 Margareta Teodorescu, prostituată la hotel Imperial este citată la judecătoria Craiova în calitate de contravenientă.   Hotelul lui Petre Demetrian este descris într-o statistică din 1937 ca o clădire cu etaj având 15 camere cu un pat și 14 camere cu două paturi, lumină electrică, sobe de teracotă, o cameră de baie și 6 closete. În 1945 hotelul încă funcționa, apărând într-un anuar al orașului, fiind desființat în anii regimului comunist.”, arată  “Craiova de ieri”.

Matroanele acestor bordeluri erau femei sărace, bătrâne sau văduve. Legea stipula că proprietara unui bordel trebuie să aibă cel puțin 45 de ani, dar, în realitate, cele care coordonau activitatea erau mult mai tinere.
„…adevărata patroană a stabilimentului de prostituție din str. Sirenelor 26, nu este Maria Dincă Muscalagiu, pe al cărei nume se află autorizația, ci femeia Miță Niță Petrache care are de abia 15 ani”, scrie Răzvan Șerbăneascu în cartea sa.

Multe dintre prostituate nu veneau de bună voie să lucreze în aceste locuri ale pierzaniei, astfel că matroanele, cunoscute ca factorițe, apelau la pești. Bărbații tineri, frumoși, dar cartofori și leneși, le vrăjeau pe tinerele fete fără multă carte și minte și le aduceau în casele de toleranță. 

Prostituatele erau de mai multe feluri, unele dintre ele lucrând pe cont propriu și îndeplinind și poziția de escortă pentru bărbații îndrăgostiți și cu dare de mână, iar altele forțate, bătute și umilite de proxeneți și clienți în aceeași măsură. 

“1) cele legale, care aveau condicuță, 2) erau apoi cele care acționau pe cont propriu, și ele controlate sanitar, dar, în general, fără prea mulți clienți, (1-3 pe zi, banii putini – 3-5 lei – fiind insuficienți pentru traiul zilnic [spre exemplu, în 1919, unui polițist plătit cu 125 de lei pe lună nu-I ajungeau banii să cumpere un kg. de cafea, care costa 150 de lei]). Veneau apoi 3) artistele, cele care-și făceau veacul prin cabarete, cafe-chantanuri și teatre .Acestea erau femei libertine, lipsite de trac, ce profitau din plin de farmecele lor. În fine, 4) prostituatele clandestine (coșmarul administrației locale și al medicilor) și 5) servitoarele (unele dintre acestea se prostituau, fiind țiitoarele stăpânilor lor, în schimbul unor mici favoruri, fie racolându-și mușteriii de te miri unde.”, scrie Adrian Gigăl în recenzia cărții lui Șerbănescu.

Hotel Paris, strada Unirii, un loc cunoscut pentru numărul de prostituate care locuiau aici. Sursa foto: Craiova de ieri

Clienții proveneau din toate păturile sociale, iar unii dintre ei aveau abonamente. De la tineri care voiau să guste plăcerile trupești înainte de căsătorie, până la bărbați însurați sau bătrâni din înalta societate, cu toții făceau coadă la ușile damelor de moravuri ușoare. Doar că iubirea pe bani venea la pachet și cu alte costuri.

Cele mai multe probleme pentru sănătate le reprezentau prostituatele clandestine, femei care erau purtătoare de boli venerice. Un document din octombrie 1916 păstrat în Arhivele Naționale arată îngrijorarea autorităților pentru fenomenul îmbolnăvirilor cu boli cu transmitere sexuală.

“Laboratorul de igienă al Direcției Generale Sanitare fiind pus la dispoziția armatei, a fost însărcinat prin adresa No 5 din 25 VIII ca lucrând împreună cu serviciul sanitar al orașului să examineze prostituatele, pentru descoperirea și izolarea celor atinse de sifilis sau boli venerice. Până la 19 Octombrie incl. examinarea prostituatelor s’a făcut de trei ori pe săptămână, la Laboratorul de igienă, cu concursul Dnei Dr. Leoveanu, șef al acestui laborator. Controlul sanitar făcut în aceste condiții, dovedindu-se eficace, sunteți rugat a dispune ca femeile înregistrate să continue a fi trimise la laboratorul de igienă, unde vor fi examinate după normele stabilite și care au fost urmate până acum.”, este înștiințarea transmisă de Medicul-șef al Armatei I către Medicul-șef al urbei Craiova. 

Prostituția s-a dezvoltat alarmant și după 1918, desfășurându-se totuși sub litera legii până în 1925, atunci când bordelurile au fost interzise. După această dată, casele de toleranță au funcționat clandestin. 

[alex2803]

Foarte bun articolul!

Stiu de la bunicul meu despre asta.

Este vorba de casa de pe Campia Islaz.

[iguana3]

Cand am citit articolul chiar m-am gandit ba vere cred ca strabunicu si cu bunicu au fost pe acolo de am si eu chestia asta in sange :))))) Sa stau la batranete sa-i povestesc copilului meu pe unde am umblat ;)

[alex2803]

Bunicul meu statea in casa din centru unde era terasa 777.

Cea vis a vis de Universitate.

Aproviziona cu diverse Felinarul.

Apoi, ceva mai tarziu, cand nu mai era legal...a futut prin sat, dar mult!!!!

Eu clar de pe la el am luat

[damian25]

De acestă istorie ce ziceți? :)

[iguana3]

De acestă istorie ce ziceți? :)

ucv-1983.jpg18010171_1701090216584110_9092478054397061212_n.jpg

Din pacate noi nu o sa apucam sa vedem atatea succese prin Europa....asta ma doare cel mai mult!

[madame_32]

Sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului XX au fost marcate de o explozie a fenomenului prostituției. În contrast cu proprietățile luxoase din centrul orașului, periferiile se scăldau în mizerie și sărăcie cruntă. Femeile care locuiau aici nu aveau acces la educație, proveneau din familii dezbinate în care alcoolul, bătăile și foamea erau la ordinea zilei. Acestea erau victimele matroanelor și peștilor care le atrăgeau în bordeluri promițându-le o viață fără griji. 

https://www.ziaruldecraiova.ro/sites/default/files/styles/large/public/media/image/2018/11/prostituate_craiova_0.png?itok=uktML0IB

Sursa foto: Adevarul.ro

Primul casă de toleranță cunoscută din Craiova a funcționat pe strada Madona Dudu, în 1868, și i-a aparținut Irmei Skulteti, patroană a mai multor bordeluri de-a lungul a 30 de ani. Mai târziu, cartierul „Felinarelor Roșii” își va avea sediul central pe strada Sirenelor, o stradă care făcea legătura între centrul și periferia orașului, paralelă cu actuala stradă Câmpia Islaz. Denumirea zonei venea de la felinarele roșii care se aprindeau în fața bordelurilor odată cu lăsarea serii, semn că locația s-a deschis. 

“Va fi o zonă gri a Craiovei, cu numeroase petreceri de pomină, scandaluri, beții crunte și pungășii. Plângerile și reclamațiile cetățenilor deranjați de atmosfera veroasă din zonă sunt neglijate de autoritățile indolente. În anii de maximă glorie, către sfârșitul veacului al XIX-lea, Craiova avea 16 bordeluri, concurând serios cu Bucureștiul (20 de case de toleranță) sau cu Brăila, campioană, cu cele 21 de stabilimente ale sale.”, scrie Aurelian Giugăl într-o recenzie a cărții “Istoria prostituției și a caselor de toleranță din Craiova (1865-1930)” a cercetătorului craiovean Șerban Pătrașcu. 

În afară de zonele destinate special acestor plăceri, amorul se vindea în hotelurile din oraș în aceeași măsură în care se găsea în cartierele periferice. 

“ Vechea Mahala a Dorobănției, populată de oameni nevoiași, muncitori cu ziua și infractori (hoți, tălhari, criminali) se întindea ca o pecingine a precarității omniprezente. Preoții de la Madona Dudu erau duhovnicii acestor nenorociți. (…)În zona terenurilor aluviale, mlăștinoase (Balta Craioviței, Balta Verde), se aflau cartierele insalubre, adevărate focare de tuberculoză.”, scrie Gigăl în aceeași recenzie.

Pe strada Mihail Kogălniceanu se aflau mai multe hoteluri în care clienții găseau cu ușurință plăceri contracost. Unul dintre locurile recunoscute era Hotelul Imperial, o clădire somptuoasă pe care nemții au folosit-o ca locuință și hotel în perioada ocupației germane între ianuarie 1917 și noiembrie 1918.  Locul a devenit celebru după ce nemții i-au închis aici pe 50 de craioveni de vază, avocați, magistrați, profesori și ziariști, pe 12 martie 1917, acuzându-i că se opun regimului de ocupație. 49 dintre ei au ajuns în lagărele din Bulgaria.  

https://www.ziaruldecraiova.ro/sites/default/files/styles/large/public/media/image/2018/11/hotel_imperial_0.jpg?itok=UGXAQ7h-

Hotelurile de pe str. Mihail Kogălniceanu. Sursa foto: Craiova de ieri

După plecarea nemților, patronii Hotelului Imperial, Maria și Petre Demetrian, și-au redobândit proprietatea, iar hotelul a continuat să funcționeze. 

“ După război viața își reia cursul firesc. La 7 februarie 1919 Margareta Teodorescu, prostituată la hotel Imperial este citată la judecătoria Craiova în calitate de contravenientă.   Hotelul lui Petre Demetrian este descris într-o statistică din 1937 ca o clădire cu etaj având 15 camere cu un pat și 14 camere cu două paturi, lumină electrică, sobe de teracotă, o cameră de baie și 6 closete. În 1945 hotelul încă funcționa, apărând într-un anuar al orașului, fiind desființat în anii regimului comunist.”, arată  “Craiova de ieri”.

Matroanele acestor bordeluri erau femei sărace, bătrâne sau văduve. Legea stipula că proprietara unui bordel trebuie să aibă cel puțin 45 de ani, dar, în realitate, cele care coordonau activitatea erau mult mai tinere.

„…adevărata patroană a stabilimentului de prostituție din str. Sirenelor 26, nu este Maria Dincă Muscalagiu, pe al cărei nume se află autorizația, ci femeia Miță Niță Petrache care are de abia 15 ani”, scrie Răzvan Șerbăneascu în cartea sa.

Multe dintre prostituate nu veneau de bună voie să lucreze în aceste locuri ale pierzaniei, astfel că matroanele, cunoscute ca factorițe, apelau la pești. Bărbații tineri, frumoși, dar cartofori și leneși, le vrăjeau pe tinerele fete fără multă carte și minte și le aduceau în casele de toleranță. 

Prostituatele erau de mai multe feluri, unele dintre ele lucrând pe cont propriu și îndeplinind și poziția de escortă pentru bărbații îndrăgostiți și cu dare de mână, iar altele forțate, bătute și umilite de proxeneți și clienți în aceeași măsură. 

“1) cele legale, care aveau condicuță, 2) erau apoi cele care acționau pe cont propriu, și ele controlate sanitar, dar, în general, fără prea mulți clienți, (1-3 pe zi, banii putini – 3-5 lei – fiind insuficienți pentru traiul zilnic [spre exemplu, în 1919, unui polițist plătit cu 125 de lei pe lună nu-I ajungeau banii să cumpere un kg. de cafea, care costa 150 de lei]). Veneau apoi 3) artistele, cele care-și făceau veacul prin cabarete, cafe-chantanuri și teatre .Acestea erau femei libertine, lipsite de trac, ce profitau din plin de farmecele lor. În fine, 4) prostituatele clandestine (coșmarul administrației locale și al medicilor) și 5) servitoarele (unele dintre acestea se prostituau, fiind țiitoarele stăpânilor lor, în schimbul unor mici favoruri, fie racolându-și mușteriii de te miri unde.”, scrie Adrian Gigăl în recenzia cărții lui Șerbănescu.

https://www.ziaruldecraiova.ro/sites/default/files/styles/large/public/media/image/2018/11/hotel_paris_0.jpg?itok=6m6KH5Ti

Hotel Paris, strada Unirii, un loc cunoscut pentru numărul de prostituate care locuiau aici. Sursa foto: Craiova de ieri

Clienții proveneau din toate păturile sociale, iar unii dintre ei aveau abonamente. De la tineri care voiau să guste plăcerile trupești înainte de căsătorie, până la bărbați însurați sau bătrâni din înalta societate, cu toții făceau coadă la ușile damelor de moravuri ușoare. Doar că iubirea pe bani venea la pachet și cu alte costuri.

Cele mai multe probleme pentru sănătate le reprezentau prostituatele clandestine, femei care erau purtătoare de boli venerice. Un document din octombrie 1916 păstrat în Arhivele Naționale arată îngrijorarea autorităților pentru fenomenul îmbolnăvirilor cu boli cu transmitere sexuală.

“Laboratorul de igienă al Direcției Generale Sanitare fiind pus la dispoziția armatei, a fost însărcinat prin adresa No 5 din 25 VIII ca lucrând împreună cu serviciul sanitar al orașului să examineze prostituatele, pentru descoperirea și izolarea celor atinse de sifilis sau boli venerice. Până la 19 Octombrie incl. examinarea prostituatelor s’a făcut de trei ori pe săptămână, la Laboratorul de igienă, cu concursul Dnei Dr. Leoveanu, șef al acestui laborator. Controlul sanitar făcut în aceste condiții, dovedindu-se eficace, sunteți rugat a dispune ca femeile înregistrate să continue a fi trimise la laboratorul de igienă, unde vor fi examinate după normele stabilite și care au fost urmate până acum.”, este înștiințarea transmisă de Medicul-șef al Armatei I către Medicul-șef al urbei Craiova. 

Prostituția s-a dezvoltat alarmant și după 1918, desfășurându-se totuși sub litera legii până în 1925, atunci când bordelurile au fost interzise. După această dată, casele de toleranță au funcționat clandestin.

 

Felicitari pt topic!

[iguana3]

Felicitari pt topic!

Multumesc frumos!