Să nu cumva să strici cuiva imaginea perfectă pe care și-a construit-o în atâția ani de trudă și de prefăcătorie crasă.

Să nu cumva să-i zdrunci de sub tălpi piedestalul pe care singur s-a așezat crezând că a atins perfecțiunea.

Să nu cumva să îi dai peste nas că sunt doar aparențe, el habar n-are, chiar așa se crede, cel mai cel, cea mai cea… să nu îndrăznești vreodată să îi dai peste cap convingerile sau să-l înfrunți clătinându-i imaginea idilică pe care și-a format-o despre sine.

Este genul de om supărăcios, înfumurat și dușmănos, nu ți-o va ierta vreodată.

Dejucând masca cuiva, nu faci decât să îl dezbraci de tot ceea ce crede despre el.

El nu își vede propria falsitate, s-a învățat să trăiască într-o lume plină de minciună, într-o lume în care aparențele sunt cele mai importante și nu adevăratele sale dorințe, nici măcar valorile nu îi sunt reale, le încalcă la orice pas fără să îi pese.

Valorile lui sunt doar verbale, ți le aruncă în față ca tu să crezi că așa este el, însă niciodată nu aplică ceea ce spune.

Zădărnicind imaginea cuiva despre el însuși, făcându-l public de rușine, se va simți nedreptăți și sigur nu își va găsi vreo vină, iar tu vei fi învinuit de lipsa ta de tact, de lipsa ta de diplomație și de răutatea ta.

Îl vei transforma într-o victimă din vinovat. Păi așa fac cei ce sunt vopsiți în aparențe, când li se topește „machiajul” se transformă în victime inocente, ca și cum tot ce au făcut este justificabil dintr-un motiv bine-întemeiat.

De fiecare dată cel ce și-a construit personalitatea și viața în acest mod ireal, se va crede victima răutății oamenilor; ca și cum noi cei de rând, cu bune și rele dar care ne asumăm aceste lucruri, nu înțelegem nimic, judecâm, derâdem, blamăm, stigmatizăm și așa mai departe… poate că așa este.

Dar cu ce ești tu mai presus dacă te prefaci că ești ceea ce nu ești?!

Oare viața nu înseamnă să îți asumi faptele și vorbele?!

Ore o viață dreaptă nu înseamnă să învățăm din propriile greșeli și să căutăm să ne dăm pe brazdă?!

Acești oameni falși devin agresivi când sunt demascați, dacă privirile lor ar ucide, multe atrocități s-ar mai petrece.

În genere acești oameni nu își găsesc niciodată liniștea sau fericirea, sunt mereu neobosiți în atingerea țelurilor lor prin aparențe.

Și obțin ce-și doresc, negreșit că o fac, dar și când adevărul iese la iveală… este crunt pentru ei, suferă mai mult decât oricine și cu toate acestea nu-și învață lecția.

O iau iar și iar de la capăt, pe același calapod.

Aparențele sunt obositoare, n-aveți idee cât de mult solicită ființa cuiva și cu toate acestea unii nu se pot lepăda de ele.

Câte familii nu par cele mai fericite și când colo în intimitate se înjură sau se înșeală.

Câte cupluri nu pretind că se iubesc și ei de fapt se gândesc la cu totul alte persoane.

Și câte femei nu pozează în inocente, ca și cum ar fi cele mai neprihănite și când colo ele au un trecut plin de bărbați de tot felul… însurați sau liberi, dezinteresat sau pentru bani, mai tineri sau prea bătrâni.

Câți bărbați nu spun despre ei că sunt cei mai virtuoși, promit marea cu sarea și după ce își ating scopul își iau tălpășița.

Câți dintre noi nu afișăm fețe vesele când de fapt suntem triști, câți nu ne dăm mai deștepți decât suntem, câți nu spunem despre noi că suntem mai bogați decât suntem de fapt, câți nu mințim de frica adevărului… câți, câți, câți?!

Mulți… cu toții greșim din diverse motive, dar când devine o obișnuință, un stil de viață, atunci chiar este o problemă.

Aparențele sunt înșelătoare întotdeauna.