Producţia se automatizase: fabricile-robot livrau bunuri de consum în fluvii aproape nesfârşite, iar necesităţile obişnuite ale vieţii ajunseseră, practic, gratuite. Oamenii munceau pentru obiectele de lux dorite, ori nu munceau deloc. Era o Singură Lume. Denumirile vechi ale ţărilor se mai utilizau, dar nu reprezentau decât diviziuni poştale. Pe Pământ nu exista nimeni care să nu poată vorbi engleza, să nu poată citi, să nu aibă un televizor sau să nu poată vizita cealaltă emisferă a planetei în numai douăzeci şi patru de ore… Practic, delictele încetaseră. Deveniseră lipsite de scop şi imposibile. Când nimeni nu duce lipsă de nimic, n‑are sens să furi. În plus, toţi infractorii potenţiali ştiau că nu pot scăpa de supravegherea Overlorzilor. La începutul administraţiei lor, interveniseră cu atâta eficienţă de partea legii şi ordinii, încât lecţia nu fusese uitată niciodată. Crimele pasionale, deşi nu dispăruseră complet, deveniseră extrem de rare. Acum, când multe dintre problemele ei psihologice dispăruseră, omenirea era mult mai sănătoasă şi mai puţin iraţională. Iar ceea ce, în vremurile mai vechi, s‑ar fi numit viciu, nu era considerat decât teribilism sau, în cel mai rău caz, lipsă de maniere. Sfârșitul copilăriei, Arthur C. Clarke