Într-un fel e adevărat ce spui tu. Eu vorbesc legat de mine acum, nu am nimic cu Delia sau cu alte persoane.
Cățelul meu Zuzu a fost și încă este lângă mine după ce am trecut prin multe și ma sprijinit emoțional. Dar la fel au făcut-o și părinții mei. Eu nu îl divinizez dar îl iubesc nespus de mult pentru că îmi oferă afecțiune necondiționată. Când plâng, când râd, parcă face la fel ca mine. Degeaba încerc să-l dau la o parte când nu mă simt bine, dar își pune boticul pe piciorul meu și se uită în ochii mei cu o emoție pe care pare că nu o poate exprima în cuvinte.
Cu toate astea, eu am făcut niște sacrificii să fie Zuzu a meu bine și am plătit foarte mult la veterinar să-și revină. Mă doare ziua în care o să știu că trebuie să ne luăm la revedere, pentru că este un companion minunat, și nu cred că o să mai pot să mai am alt animăluț.