Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile 'Dminare'
Găsit 1 rezultat
-
confuziile novicilor de pretutindeni, iar portretul robot în care sunt încadrați fără drept de apel adepții acestui stil de viață, este unul al obscurului, al costumelor negre din piele și lac, al obsesiei pentru durere, al copilăriilor traumatizate și al frustrărilor bizare. Conturarea întregii povești BDSM, într-o formă premergătoare celei prin care se definește ea astăzi, a început în secolul XX, odată cu extinderea industriei porno, receptivă la includerea în producțiile sale fotografice și cinematografice a imaginilor, respectiv scenelor cu tentă sexuală "neobișnuită" (primele astfel de creații datând din perioada 1950-1960, fiind semnate de Irving Kalw). Cuvântul alaturi de care practicile BDSM sunt asimilate în general, este: durerea. De cele mai multe ori, mențiunea acestor preferințe sexuale, evocă pentru "vulg" imaginea dezolantă a agresivității, a unor jocuri mature, exacerbate, în care sexul este împletit cu teama, duritatea sau pedeapsa, provocând în mod paradoxal, o plăcere macabră și perversă protagoniștilor. Nu degeaba în aceste condiții, împătimiții sexului extrem sunt considerați niște indivizi certați cu normalitatea, cărora nu le-ar strica defel o vizită periodică la psihiatru ori o reevaluare urgentă a noțiunilor despre dragoste și eros, în direcția evidentă a ajustării la viziunea standard (aparținând mediei de masă, desigur). Ceea ce le scapă, însă, din vedere neinițiaților, este faptul că nu obținerea cu orice preț a durerii este scopul suprem al celor care ies din tiparul relațiilor ”așezate”, ci schimbul de putere realizat între parteneri (inegalitatea de roluri datorită căreia unuia i se permite controlul total, iar celuilalt obediența; unuia funcția de ”decizie”, iar celuilalt funcția de ”execuție”).Biciul, cravașa, cătușele sau dimpotrivă, obiectele de rând din gospodărie, investite cu funcții erotice, pălmuirea, ciupirea și altele asemenea lor, sunt doar ”simple” ustensile și metode folosite pentru a materializa cumva ”schimbul de autoritate”, spre a da glas nevoilor lăuntrice ale participanților. Mai mult, întreaga dinamică a desfășurării de "forțe", este modelată de aceste două acțiuni care polarizează rolurile asumate (dominarea și supunerea), astfel încât unul dintre parteneri devine Dominant, celălalt Submisiv. Termenii nu sunt totuși, mereu interșanjabili, eticheta de Dominant/Submisiv fiind corelată în special, cu faptul de a se comporta activ sau pasiv în cadrul relației, indiferent de ierarhizarea hotărâtă.Deși preferința pentru una dintre aceste două "poziții", nu depinde de factori precum dispoziția matinală, cheful de peste zi sau tonusul de seară al celor implicați, ci este stabilă în timp și spațiu, în acord cu un potențial valorificat de cele mai multe ori unilateral.Oricât de riscant și iresponsabil ar putea părea la prima vedere acest tip de abordare, cei ce o experimentează în viețile lor, nu acționează pur și simplu după ureche, ci se conduc în conformitate cu anumite principii foarte clare. Hazardarea pe un astfel de tărâm deloc neted și banal, se poate dovedi neproductivă, ba chiar dăunătoare, atunci când are loc fără o pregătire teoretică prealabilă, putând lăsa un gust extrem de amar celui care comite imprudența de a râvni la un lucru pentru care încă nu este instruit corespunzător.FORMULAREA NU IMI APARTINE...
. 