Sărbătoarea poeziei

[sache]

Vasile Alecsandri

Doina

 

Doina, doiniţă!

De-aş avea o puiculiţă,

Cu flori galbene-n cosiţă,

Cu flori roşii pe guriţă!

De-aş avea o mândrulică

Cu-ochişori de porumbică

Şi cu suflet de voinică!

De-aş avea o bălăioară

Naltă, veselă, uşoară,

Ca un pui de căprioară!

Face-m-aş privighetoare

De-aş cânta noaptea-n răcoare

Doina cea dezmierdătoare!

Doina, doinitâ!

De-aş avea o puşculiţâ

Şi trei glonp în punguliţâ

Ş-o sorioară de bărdiţă!

De-aş avea, pe gândul meu,

Un cal aprig ca un leu,

Negru ca păcatul greu!

De-aş avea vro şapte fraţi,

Toţi ca mine de bărbaţi

Şi pe zmei încălecaţi!

Face-m-aş un vultur mare,

De-aş cânta ziua, la soare,

Doina cea de răzbunare!

Doina, doiniţă!

Şi i-aş zice: “Mândruliţă,

Mă jur p-astâ cruciuliţâ

Să te ţin ca un bădiţă!”

Şi i-aş zice: “Voinicele,

Să te-ntreci cu rândunele

Peste dealuri şi vâlcele!”

Şi le-aş zice: “Şapte fraţi,

Faceţi cruce şi juraţi

Vii în veci să nu vă daţi!”

Hai, copii, cu voinicie,

Să scăpăm biata moşie

De păgâni şi de robie!

[sache]

Vasile Alecsandri

 

Baba Cloanţa

 

Şede baba pe călcâie

În tufărul cel uscat,

Şi tot cată ne-ncetat

Când la luna cea bălaie,

Când la focul cel din sat.

Şi tot toarce cloanţa, toarce,

Din măsele clănţănind

Şi din degete plesnind.

Fusu-i repede se-ntoarce,

Iute-n aer sfârâind.

“Fugi, Urâte! baba zice,

Peste codrul cel frunzos,

În pustiu întunecos!

Fugi, s-alerge-acum aice

Dragul mândrei, Făt-Frumos.

De-a veni el după mine

Să-1 iubesc eu, numai eu,

Dare-ar Domnul-Dumnezeu

Să-i se-ntoarcă tot în bine,

Cum se-ntoarce fusul meu!

Iar de n-a vrea ca să vie,

Dare-ar Duhul necurat

Să fie-n veci fermecat

Şi de-a Iadului urgie

Vecinic să fie-alungat!

În cap ochii să-i se-ntoarcă

Şi să-i fie graiul prins,

Iar Satan, c-un fier aprins,

Din piept inima să-i stoarcă

Şi s-o ardă-n foc nestins!

Fiară-Verde să-1 gonească

Cât va fi câmp de gonit

Şi lumină de zărit.

Noaptea încă să-1 muncească

Sânge-Roş şi Hraconit!”

Toarce baba, mai turbată!

Fusu-i zboară nevăzut,

Căci o stea lungă-a căzut,

Pe lună s-a pus o patâ

Şi-n sat focul a scăzut:

“Dragă puiule, băiete,

Trage-ţi mâna din cel joc

Ce se-ntoarce lângă foc,

Ş-ochii de la cele fete,

Cu ochi mari, făr’ de noroc.

Vin’ la mine, voinicele,

Că eu noaptea ţi-oi cânta,

Ca pe-o floare te-oi căta,

De deochi, de soarte rele,

Şi de şerpi te-oi descânta.

Vai! din ziua cea de vară

Când, prin luncă rătăcit,

Cântai Doina de iubit,

Cu-a mea inimă amară

Sufletu-mi s-a învrăjbit!

Adă-mi faţa ta voioasă

Ş-ai tăi ochi de dezmierdat,

Că mă jur în ceas curat

Să-ţi torc haine de mătasă,

Haine mândre de-mpărat.

Vârcolacul se lăţeşte

Sus, pe lună, ca un nor,

Vin’ ca pasărea-ntr-un zbor

Pân’ ce viaţa-mi se sfârşeşte

Ca şi lâna din fuior.”

Baba Cloanţa geme, plânge,

Căci fuiorul s-a sfârşit,

Iar voinicul n-a venit!

Mâinile cumplit îşi frânge,

Crunt strigând spre răsărit:

“Sai din hău făr’ de lumină

Tu, al cerului duşman!

Tu, ce-n veacuri schimbi un an

Pentr-un suflet ce suspină,

Duhul răului, Satan!

Tu, ce stingi cu-a ta aripă

Candela de pe mormânt,

Unde zac moaşte de sfânt,

Când înconjuri într-o clipă

De trei ori acest pământ!

Vin’ ca-n ceasul de urgie

Când zbori noaptea blestemând,

Ca să-mi faci tu pe-al meu gând

Că de-acum pe vecinicie

Tie sufletul îmi vând!”

Abia zice, şi deodatâ

Valea, muntele vuiesc,

În nori corbii croncăiesc,

Şi pe-o creangă ridicatâ

Doi ochi duşmani strălucesc!

“Eu pe mândru-ţi 1-oi aduce

(Zbiară-un glas ce dă fiori),

Printre şerpi şi printre flori,

La cea baltâ de mă-i duce

Şi-mprejuru-i de trei ori!”

Baba Cloanţa se porneşte

Fără grijă de păcat,

Cu Satan încălecat,

Ce din dinţi grozav scrâşneşte

Şi tot blestemă turbat.

Saltă baba, fuge, zboară

Cu sufletul după dor,

Ca o buhnă la izvor,

Şi-n urmă-i se desfăşoară

Toată lâna din fuior.

Fuge baba despletită,

Ca vârtejul fioros,

Sus, pe malul lunecos,

Şi-n tăcerea adâncită

Satan urlă furios.

Mii de duhuri ies la lună,

Printre papură zburând,

Şi urmează şuierind,

Baba Cloanţă cea nebună

Care-aleargă descântând.

Codrul sună, clocoteşte

De-un lung hohot pân’ în fund.

Valea, dealul îi răspund

Prin alt hohot ce-ngrozeşte,

Dar pe dânsa n-o pătrund!

Ea n-aude, nici nu vede,

Ci tot fuge ne-ncetat,

Ca un duh înspăimântat,

Căci Satana o repede

Către ţelul depărtat.

Zece pasuri încă grele…

Mândrul că şi-a dezmierda,

Ca pe-o floare 1-a căta,

De deochi, de soarte rele

Şi de şerpi 1-a descânta.

Doi paşi încă… Vai! în lunc

Ţipă cocoşul trezit;

Iar Satan afurisit

Cu-a sa jertfă se aruncă

În băltoiul mucezit!

Zbucnind apa-n nalte valuri,

Mult în urmă clocoti,

În mari cercuri se-nvârti,

Şi de trestii, şi de maluri

Mult cu vuiet se izbi.

Iară-n urmă liniştită

Dulce unda-şi alina,

Şi în taină legăna

Faţa lunii înălbită

Ce cu ziua se-ngâna…

Când pe malu-i trece noaptea

Călătorul şuierând

Printre papuri când şi când

El aude triste şoapte

Ş-un glas jalnic suspinând:

“Vin’ la mine, voinicele,

Că eu noaptea ţi-oi cânta,

Ca pe-o floare te-oi căta,

De deochi, de soarte rele

Şi de şerpi te-oi descânta!”

[sache]

Vasile Alecsandri

Hora

 

Iun 16, 2014 by admin

Iată! hora se porneşte

Sub stejar, la rădăcină.

Iată! hora se-nvârteşte…

Vină, puico, vină.

Lângă mine vin’, drăguţă,

Să te pot strânge de mână

Ca ieri seara, la fântână;

Mario, Măriuţă!

Duh-de-Spaimă! Piei-Nălucă!

Sună bine-n cobză, sună,

Să nu-ţi fac spetele strună

Şi chica măciucă.

Tu, Fes-Roş cu giubea lungă!

Din arcuş trage mai tare,

Căci în gard am un par mare

Şi mulţi bani în pungă!

Tot aşa pân-în deseară!

Mult frumoasă-mi e puicuţa,

Ca o zi de primăvară,

Maria, Măriuţa!

Tot aşa, tot voiniceşte!

Nu mă daţi, măi, de ruşine,

Căci guriţa ce-mi zâmbeşte

Vâră dracu-n mine.

Mi-am pus flori la pălărie,

Mi-am pus flori, mi-am pus mărgele

Să se uite cu mândrie

Puicuţa la ele.

Am cămaşă cu altiţă,

Tot de fir şi de mătasă,

Am pe spate-o durduliţă…

De nime nu-mi pasă!

Nici de vornic, nici de dracul,

Nici de vrajă ciocoiască,

Nici de turc, nici de cazacul…

Tara să trăiască!

Bateţi toţi într-o lovire

Să vuiască-n fund pământul;

Lumea-ntreagă să se mire,

Şi Dumnezeu sfântul!

Sunt sătul de biruri grele

Şi de plug, şi de lopată,

De ciocoi, de zapciele

Şi de sapă lată.

Astăzi horele sunt pline!

Crape-mi sura opincuţă,

Şi să mor în joc cu tine,

Mario, Măriuţă!

[sache]

Vasile Alecsandri

 

Steluţa

 

 

Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie,

Stea dulce şi iubită a sufletului meu!

Şi care-odinioară luceai atât de vie

Pe când eram în lume tu singură şi eu!

O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!

În veci printre steluţe te cată al meu dor,

Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,

Pe plaiul nemuririi se naltă c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă

Din ora de urgie în care te-am pierdut!

Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă

Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!

Simpri! măreţe visuri de falnic viitor!

V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare

Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire

N-am altă mângâiere mai vie pe pământ

Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,

Stelută zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,

O, dulce dezmierdare a sufletului meu!

Şi multă fericire ai revărsat în mine

Pe când eram în lume tu singură şi eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!

Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,

Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,

Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,

De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări,

De zile luminoase şi îndumnezeite,

De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,

Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,

Şi care se uneşte cu harpele din stele

Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,

Ai deşteptat în mine poetice simţiri,

Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare

Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!

[marian cristescu]

Adrian Păunescu

Poetul

Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.

Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine

Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,

Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.

Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.

Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii

Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,

Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,

Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.

Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.

Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.

Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.

[sache]

Vasile Alecsandri

 

Lăcrimioare

 

Multe flori lucesc în lume,

Multe flori mirositoare!

Dar ca voi, mici lăcrimioare,

N-are-n lume nici o floare

 

Miros dulce, dulce nume!

Voi sunteţi lacrimi de îngeri

Pe pământ din cer picate,

Când prin stele legănate

 

A lor suflete curate

Zbor vărsând duioase plângeri.

Sunteţi fragede şi albe

Ca iubita vieţii mele!

 

Cu voi, scumpe strugurele,

Albe mărgăritărele,

Primăvara-şi face salbe.

Dar deodată vântul rece

 

Fără vreme vă coseşte!

Astfel soarta crunt răpeşte

Tot ce-n lume ne zâmbeşte…

Floarea piere, viaţa trece!

[marian cristescu]

Mihai Eminescu

Adio

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!

Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adio!

[sache]

Dorul româncei

V Alecsandri

 

De-ar vrea bunul Dumnezeu

Să-mi asculte dorul meu!

De-aş avea un copilaş,

Dragul mamei îngeraş!

 

Cât e ziuă, cât e noapte,

I-aş şopti cu blânde şoapte.

Cât e noapte, cât e zi,

Tot la sânu-mi l-aş păzi!

 

L-aş păzi, l-aş dezmierda,

Mii de sărutări i-aş da,

Şi i-aş zice-ncetişor:

Nani, nani, puişor!

 

De-ar fi cerul cu priinţă,

Să-mplinească-a mea dorinţă!

De mi-ar da un băieţel,

Dragul mamei voinicel!

 

N-ar fi prunc mai fericit

Şi pe lume mai iubit!

Alt copil n-ar fi ca el,

Mititel şi frumuşel!

 

Obrăjelu-i ca de spume

N-ar avea seamăn pe lume!

N-ar fi ochii nimărui

Dulci ca ochişorii lui!

 

Iar eu, mândră măiculiţă,

Pe-ai săi ochi, pe-a sa guriţâ

Ne-ncetat l-aş săruta,

Săruta şi i-aş cânta.

 

Şi i-aş face-o descântare

Să ajungă-un viteaz mare,

Un viteaz ce-ar străluci,

Cum n-a fost, nici n-ar mai fi

 

Şi l-aş pune să se culce

Pe-al meu sân, legănat dulce,

Şi i-aş zice-ncetişor:

Nani, nani, puişor!

[Vizitator]

Adio

Adio, dulcea mea durere

Ce-atât de mult m-ai chinuit.

Te las, că nu mai am putere

Să te urmez pân-la sfârşit.

 

Tu eşti sfioasă şi curată

Ca floarea albă de pe stânci,

Dar ai făptura vinovată,

Cu ochii negri şi adânci.

 

Şi nu-nţelegi că eu sunt bietul

Nebun culegător de flori

Ce mă ridic încet cu-ncetul

Până la stâncile din nori.

 

Dar forma ta înşelătoare

Ia calea timpului apus,

Şi când ajung până la floare,

Ea se ridică tot mai sus.

 

Adio - Duiliu Zamfirescu

[sache]

Gondoleta

 

 

Cu Niniţa-n gondoletă

Când mă primblu-ncetişor,

Trecătorul din Piaţetă

Ne priveşte-oftând de dor,

Atunci cerul se-nsenină,

Lucind vesel l-amândoi,

Ş-Adriatica s-alină,

Se alină pentru noi.

În laguna de ne place

A pluti pe-a marei val,

Pentru noi Siroco tace

Pe-a lui Lido verde mal,

Şi sub lunga să lopată

Gondoleta saltă lin,

Cu Niniţa legănată

Legănată pe-al meu sân.

Mână vesel, lopătare,

De la Lido la San-Marc.

Ia de-alung Canalul Mare

Ce se-ndoaie ca un arc.

Mergi cât draga mea Niniţa,

Stând la peptu-mi înfocat,

Mi-a dat dulcea să guriţă,

Mi-a dat dulce sărutat.

Cât va fi în ceruri luna,

Cât va fi senin pe cer,

La Gindeca, spre lagună,

Zbori, voinice gondolier.

Du-ne, Toni,-n liniştire

Pân’ ce, stând gondola ta,

Viaţa noastră de iubire

Cu iubire va-nceta!

[marian cristescu]

Tudor Arghezi

De-abia plecaseşi

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

[sache]

La gura sobei

Vasile Alecsandri

 

Aşezat la gura sobei noaptea pe când viscoleşte

Privesc focul, scump tovarăş, care vesel pâlpâieşte.

Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluni

Văd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.

 

Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;

Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;

Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţi

Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.

 

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,

Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;

Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai…

Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.

 

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă

E Ileana Cosânzeana!… în cosită floarea-i cântă.

Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,

Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!

[Vizitator]

Tudor Arghezi

De-abia plecaseşi

https://www.youtube.com/watch?v=IWQyjrXNRZ4

[marian cristescu]

 

[Vizitator]

Florile ce ţi le-am dat

 

Florile ce ţi le-am dat
S-au uscat!
Vorbele ce ţi le-am spus
Au apus!
Parcul unde mă plimbai
Ca-ntr-un rai,
De bătrân şi veştejit
A murit.
Numai doru-mi fără glas
A rămas!
El sub geamul tău în zori
Pune flori,
Ca să simţi că-n toamna rea,
Ce cădea,
Îţi trimit din depărtări
Sărutări!

 

Florile ce ti le-am dat - Cincinat Pa**spam editat**

[marian cristescu]

 

[cot]

Valeria Mahoc Voi incerca...... Voi incerca sa calc in viata numai pe cararile dreptatii in ciuda tuturor spinilor otravitori,care ma provoaca la duel impiedicandu-mi inaintarea. Ma voi inconjura in viata de trandafiri spirituali care sa-mi imunizeze sufletul atunci cand este trist. Voi spulbera praful rautatilor din jurul meu ca vantul,cand imprastie puful papadiilor mature. Voi cauta lumina intelepciunii printre norii negrii ai destinului,pana cand imi ba fi simtita cautarea. Voi mangaia caracterul stancilor neinduplecate de dreptate,pana cand vor intelege valsul armoniei. Voi incerca sa-mi slefuiesc caracterul pana cand il voi simti pe Dumnezeu zambindu-mi

[marian cristescu]

 

[Vizitator transparent]

Nicolae Labis

Am iubit...

Am iubit de când mă ştiu
Cerul verii, străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,
Scurgerea cocorilor,
Pacea înălţimilor,
Semeţia pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,
Floare roşie pe gură
Şi în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Şi-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile ţes:
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei...

Toată-această măreţie
Ne-a fost dată din vecie...

[yka]

ESTI CU MINE   

 

Esti cu mine in fiecare clipa,

Privirea ta ma invioreaza.

Ma culc cu tine-n gand

Si ma trezesc visand.

 

 

Te caut,dar tu unde esti?

E oare un vis ca ma privesti?

Te strig si iti vorbesc,

Vreau sa stii ca te iubesc.

 

 

As vrea sa adorm,dar amintirile,

Ma poarta pe aripile timpului.

Esti cu mine,ma infioara privirile !

Iar eu,numar clipele !

[Vizitator transparent]

Mihai Eminescu

Departe sunt de tine

Departe sunt de tine si singur lângă foc,
Petrec în minte viata-mi lipsita de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trait,
Ca sunt batrân ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redesteptind în fata-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vintul loveste în feresti,
Se-toarce-n gindu-mi firul duioaselor povesti,
S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mini subtiri si reci;
Cu bratele-amindoua de gitul meu te-anini
Si parca-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu te string la piept averea-mi de-amor si frumuseti,
In sarutari unim noi sarmanele vieti...
O! glasul amintirii ramiie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,
Să uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smuls...
Voi fi batrân si singur, vei fi murit de mult!

[marian cristescu]

        http://www.romanianvoice.com/graphics/basic/pix_clear.gif http://www.romanianvoice.com/graphics/basic/pix_clear.gif http://www.romanianvoice.com/graphics/basic/pix_clear.gif Ion Minulescu Romanţa noastră

 

Pe-acelaşi drum,

Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,

De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,

Pe-acelaşi drum

Pe unde ieri trecură poate,

Străbunii noştri

Şi parinţii,

Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

 

Noi -

Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe

Şi doliul vremilor apuse,

Şi-al idealurilor scrum -

Pe-acelaşi drum

Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte

La umbra zidurilor mute

Şi-a secularilor castani!

 

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...

Şi-n calea noastră întâlni-vom

Pe cei bătrâni rămaşi în urmă -

Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi

Cum le luăm-nainte.

Iar noi

Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă

În suflet sfintele avânturi

Şi-n gură caldele cuvinte...

 

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...

Şi-n calarea noastră întâlni-vom -

O!... câte nu poţi să-ntâlneşti

Când drumu-i lung

Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână

Tot mai departe

Şi te poartă,

Ca pe un orb ţinut de mână,

Spre-ntrezărite-Aureole -

Nimicuri scumpe pământeşti!...

 

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...

Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

 

Dar va veni o zi în care

Ne vom opri deodată-n drum,

Înspăimântaţi că-n urma noastră

Zări-vom pe-alţii cum sosesc,

Cum ne ajung,

Ne trec-nainte

Şi râd că nu-i putem opri...

 

Da...

Va veni şi ziua-n care vom obosi,

Şi va veni

Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum

Ne va părea miros de smirnă,

Iar cântul ţiterelor sparte

Un Psalm cântat de-un preot gângav

La căpătâiul unei moarte

Pe care numeni n-o cunoaşte...

 

Şi-atunci, privind un urma lor -

Ca cei ce n-au nimic să-şi spună

Când nu-şi pot spune tot ce vor -

La umbra zidurilor mute

Şi-a secularilor castani,

Vom adormi ca şi drumeţii

Ce dorm uitaţi de mii de ani!...

[yka]

CLIPA CEA MARE

 

 

Aud bataile inimii,parca-s un orologiu !

Ochii tai sunt ca o mare linistita,

Trupul iti revarsa caldura,

E clipa cea mare : suntem una,suntem impreuna !

 

 

Vesmantul iubirii ne imbraca-n lumina,

Ne leaga-n ganduri si-n trairi !

Tu raspunzi prin nesfarsite tresariri !

De atata stralucire si noaptea se insenina.

 

 

Cu chipul tau angelic,ma vad in alta lume

Am ancorat la tarmul fericirii,

A sosit vremea mult asteptata,a regasirii !

Am descoperit ale dragostei urme !

[marian cristescu]

Ana Blandiana

Dans în ploaie

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

[Vizitator transparent]

Mai am un singur dor: 
În linistea serii 
Sa ma lasati sa mor 
La marginea marii; 
Sa-mi fie somnul lin 
Si codrul aproape, 
Pe-ntinsele ape 
Sa am un cer senin. 
Nu-mi trebuie flamuri, 
Nu voi sicriu bogat, 
Ci-mi împletiti un pat 
Din tinere ramuri.


Si nime-n urma mea 
Nu-mi plânga la crestet, 
Doar toamna glas sa dea 
Frunzisului vested. 
Pe când cu zgomot cad 
Izvoarele-ntr-una, 
Alunece luna 
Prin vârfuri lungi de brad. 
Patrunza talanga 
Al serii rece vânt, 
Deasupra-mi teiul sfânt 
Sa-si scuture creanga.




Cum n-oi mai fi pribeag 
De-atunci înainte, 
M-or troieni cu drag 
Aduceri aminte. 
Luceferi, ce rasar 
Din umbra de cetini, 
Fiindu-mi prieteni, 
O sa-mi zâmbeasca iar. 
Va geme de patemi 
Al marii aspru cânt... 
Ci eu voi fi pamânt 
În singuratate-mi.