Ion şi Gheorghe se întorc acasă după călătoria la Bucureşti. Ajung la gară, se urcă în trenul de Cluj şi se aşează pe două locuri. - Măi, Ioane, cât face trenul până la Cluj? - Mult, mă. Toată ziua. - Şi ce facem noi atâta timp? - Păi, ce să facem, vorbim. - Şi ce să vorbim noi toată ziua, mă? - Ştiu eu? Hai să spunem ghicitori. Zis şi făcut! - Ia zi , Gheo, ce e mic, negru şi stă la mine în curte? Trece un timp, ajunge trenul pe la Ploieşti. - Auzi, Ioane, da' are blană? - Are, mă. Pe la Braşov, Gheorghe întreabă din nou: - Ioane, are şi patru picioare? - Are, mă. Spre Sighişoara, dialogul continuă: - Şi îl ţii în lanţ, mă? - Da, îl ţin în lanţ. La Blaj: - Nu-i aşa că e rău? Muşcă, nu? - Muşcă mă, dacă nu te ştie. Ajunge trenul şi la Teiuş. - Mă, Ioane, n'o fi câinele? - Ba câinele'i, mă. Da' tu mare prost eşti. Ce ţi-a trebuit atâta timp ca să ghiceşti? În gară la Apahida, răspunde şi Gheorghe, supărat: - Auzi, mă? Prost eşti tu. Eu ştiam de la Bucureşti, da' dacă spuneam de atunci, ce mai vorbeam noi atâta drum?