speranta nu-i suficienta pentru a fi fericit,.... insa este indispensabila! atunci cand simti nevoia sa-ti aduci aminte cum era cand erai ferice, refugiaza-te in amintirile copilariei... in momentele mele de tristete si depresie maxima, incercam o stare vecina cu autismul retraind clipele in care, copil fiind, imi trebuia atat de putin sa fiu fericit. din nefericire, amintirile ajung sa se estompeze in cursul firesc al existentei noastre incat nu cred ca am mai reusit de ceva vreme sa retraiesc micile bucurii de mult traite... viata e de rahat si oricum prea trista ca sa o traiesti dupa prea multe reguli impuse de altii asa ca incercati sa va bucurati de orice va vine oricand va vine...