Incep, prin a va spune, franc, precum un erou dostoievskiano-kafkiano-sabato-camusian, ca ma doare-n de sensibilitatile voastre materne, existente sau trecute. Nimfomane, este, in sinea lui, un tunel.Un fel de muzeu sordid al rusinii, in care izmanarii isi urmeaza, irevocabil si irefragabil, traseul existential. Ma simt precum Mersault sau Castel, vad lucid, lumea pestrita a nimfomanelor, populata de ceacanai si izmanarii, care se gratuleaza reciproc, intr-un simulacru al existentei burgheze. Este greu sa fii above the mundane.Insa acesta este pretul solitudinii, care, asa cum spunea Sabato, iti ofera un sentiment de superioritate condescenta in relatia, minimala, cu ceilalti participanti la trafic. Este o lume absurda, in care rusinea, lipsa rusinii, micimea sufleteasca si bicisnicia sunt aprobate si promovate drept model de viata. O lume in care a injura de mama este considerat salut, iar a fi injurat de mama, climaxul recunoasterii si validarii personale. O lume macabra a marasmului moral in care unii useri isi violeaza salbatic parintii, deshumandu-i, intr-un acces de nebunie si aruncandu-i in rigolele nimfomanelor, pentru a dobandi respect si mila. Camus a spus odata ca cea mai importanta alegere a unei fiinte umane in aceasta lume absurda este aceea de a comite sau nu suicid. Dar eu nu sunt atat de pesimist. Eu sunt un observator.Un martor al acestei lumi, demne de dispretul, chiar si al meu. Ma duc sa mananc. Rata in sos de soia. Doamne Ajuta. Ma pis pe neamurile voastre de straita. Votati PPD. Refugees welcome si Visca el Barca.