T.Cavarus

Leilatounsia Sau studiu asupra realității contradictorii Eram atât de obosit încât nu mai distingeam visul de realitate, nu mai știam ce vârstă am, ce zi era din an. Dintr-un cazan de fontă se revărsa grăsime parfumată cu aromă de dalie precum o avalanșă. Luasem acid cu spumă de rom, credeam că sunt o plantă de apartament, că sunt o floare în glastră, o anemonă albastră. Cu o zi în urmă mă certasem cu logodnica. De fapt, nici măcar nu era logodnica mea, era a altuia, întreaga ceartă nu fusese decât una imaginară. Nu, Leilatounsia nu era logodnica mea, altfel probabil că m-aș fi certat cu ea. Era goală, coborâtă parcă din nudurile lui Rubens. Când mă uitam pe fereastră o vedeam pe Leilatounsia, care era și ea tot o iluzie. Ea nu putea fi reală decât pentru Leilatounsia, nu și pentru mine, ceea ce, în ultimă instanță, nu însemna nimic. Simțeam că totul e o mare porcărie, fumam Kent cu lumina stinsă în bucătărie. Uitându-mă pe geam a doua oară, mă vedeam pe mine ca un copil în brațele sale. Mă legăna precum o mamă, îmi dădea să sug și îmi spunea: «Viața ta nu este decât o altă iluzie.» Mâine dimineață Leilatounsia o să prepare ceva de mâncare: o omleta cu cașcaval și fructe de mare. Când mă trezesc îmi fac repede o cafea și mă pregătesc de serviciu: «Buna dimineața, Leilatounsia, dulce supliciu!» * * * Leilatounsia stă tolănită în pat în pielea goală. Are țâțele mari precum două epoci istorice, conținând înlăuntrul lor poveștile neștiute ale unor civilizații dispărute. Nu le poți cuprinde în mâini, dar nici în gânduri, nici în corfele pentru ofrande, nici în manualele de antropologie. O privesc cu bucurie calmă, bucuria războinicului înainte unei bătălii hotărâtoare. Pasul Fierbinte, îmbrăcat într-un costum de saltimbanc, stă tolănit în cealaltă parte a încăperii, ținându-și în mână fructul pasiunii pe jumătate trezit la dulcea realitate. Farmecul ei secret se dezvăluie în cantități mici, discret precum un parfum franțuzesc. Pentru acel călător care este în stare să o descopere, iubirea ei este sacră precum Sfântul Graal, dar în același timp de o senzualitate toridă, aprigă, care încinge sângele rece al șarpelui și îl face să se întindă și să pătrundă iute și viclean înăuntrul ei ca într-o peșteră misterioasă și plină de comori. Ea este frumoasă, dar altfel, ca marea. Valurile ei te cuprind în întregime, îți este și iubită și mamă, te mângâie ca o ibovnică și te împinge înapoi pe țărm ca și când te-ai naște din nou din pântecul Geei. îți oferă o nouă șansă, un alt început de drum, libertate. Dar ce înțelegi tu din toate acestea, știi să iubești femeia dincolo de șabloanele prefabricate ale lumii moderne? Mă așez pe fotoliul turcesc alături de ea și îi admir trupul. Pe pat fusese răsturnat un coș de gutui ale căror aromă proaspătă te transportă într-o lume nouă, a senzațiilor, ca într-o grădină a paradisului pe care oamenii au uitat-o, nu îi mai înțeleg farmecul. Dacă ar fi intrat atunci în cameră tanti Vacu, nu ar mai fi văzut decât fructele, ceilalți s-au disipat în parfumul gutuilor coapte. Pasul Fierbinte, căruia mirosul fructelor îi provocase o criză de priapism, luă gutuile și, urcat pe un fotoliu decorativ fără spătar, începu să le arunce în aer în cerc, precum acrobații de circ, în timp ce pula sculată pulsa ca un furtun de gradină legat la pompă prin care apa trecea cu debit pentru a uda pomii și straturile de zarzavat. Mă uit pe fereastră - oamenii trec pe stradă mergând pe catalige și purtând lămâi verzi pe cap, așezate într-un echilibru precar. Iau țâțele Leilatolusei în gură și încep să le sug alternativ, de parcă întreaga mea existență depinde de acestea, de parcă viața însăși curge prin ele și mă hrănește asemenea laptelui de mamă. Tarbus Cavarus

La Crucea de piatră Umbla întotdeauna elegant, îmbrăcat în mătăsuri fine, cu bască kaki de vânător, cravată cu strasuri și epoleți de amiral. Mergea la toate concertele din timpul stagiunii și la orice serată muzicală privată la care era invitat, dar dintre toate, melodia sa favorită era Eroina de Carlas's Dream. Duminica dis-de-dimineață, când ieșea la promenadă, își punea în piept decorații cumpărate de la anticariate și se sprijinea în baston. Era un bărbat familist și religios. Atunci când se îndrepta spre club, se uita în toate direcțiile după cucoane, punea două degete peste limbă și fluiera lung după cele care i se păreau mai elegante. Se uita cu ură în farfuriile celor de la terase și scuipa în cele care se nimereau mai pe la margine, dacă mesenii se dovedeau neatenți. În autobuz se așeza pe locul rezervat mamelor cu copiii, gravidelor, bătrânilor și persoanelor cu dizabilități și izbea cu bastonul în cei cărora i se părea că nu se potrivesc descrierii, în special dacă erau de etnie tătară, pe care nu putea să-i suporte sub nicio formă. De ziua națională privea cu dragoste drapelul. Când ieșea de la biserică, făcea semnul crucii și se îndrepta înspre Crucea de piatră. Doamne ajută! Tarbus Cavarus

Casa plăcerilor fine Încă de când eram copil mi-au plăcut damele de companie. Erau frumoase, aveau pielea albastră. Îmi plăcea să stau cu ele la ceai, să le ascult poveștile deocheate. Când se întorceau transpirate de la vreun dezmăț, le ajutam să se spele cu apă de trandafir, număram petalele care se lipeau de pielea lor fină. Când se dezbrăcau îmi acopeream ochii cu palmele în semn de respect, dar țineam degetele desfăcute, ca să văd cum cade lumina pe trupurile împodobite cu brățări și mărgele desprinse din comorile Babilonului. Dimineața, când își trăgeau ciorapii și își potriveau jartierele înflorate, odăile se umpleau cu un miros de vanilie și pandișpan. Le aduceam șerbet și turte coapte pe plită, apă proaspătă de izvor și cântecul de pasăre din gradina cu salcâmi. Când suna clopoțelul, la ușă apărea câte un domn elegant, avea pantofii dați cu cremă și pălăria înaltă, garoafă albă prinsă la rever și ceas de buzunar cu lanț de argint. Avea unghiile atent pilite și date cu lac, când vorbea recita numai din Kant și din Schopenhauer, nu spunea niciodată vreun cuvânt lipsit de sens sau de eleganță. Era foarte smerit, închidea ochii înainte să-și aleagă o fată ca să nu facă discriminări, așa cum învățate de la sfinții părinți. Spunea o rugăciunea înainte să intre în cameră, avea ochii plini de lacrimi, îi mulțumea lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le primise până în acel moment, pentru bunătatea Sa lipsită de margini. După ce intra înăuntru o dezbrăca cu nerăbdare, arunca hainele pe dușumea, pe sobă, pe verandă; zăceau spânzurate în cuier, pe lustră, pe etajeră, pe toarta coșului de rufe, pe spătarele scaunelor cu tapițerie turcească. O întorcea cu fața la perete și o prindea de țâțe în timp ce izbea în forță cu berbecele său de luptă roșu și tare ca oțelul. I-o dădea bine și îndelung precum un cerb în vremea rutului, așa cum se și imagina el însuși în momentele acelea de exaltare, puternic prinț al pădurilor cu coarnele lungi și ascuțite ca sabia, cu ramuri multe și puternice acoperite de rouă. O întorcea apoi cu fața spre el, o ridica de șolduri și o pătrundea adânc, se sprijineau de ușa din lemn de cireș sculptată în stil baroc, iar el o împingea înainte și înapoi cu mișcări largi, ca într-un balansoar fermecat. Noi ceilalți așteptam pe hol, de cealaltă parte a camerei, cu urechile lipite de ușă și ascultam țipetele lungi de extaz; fata avea vocea unei mezzosoprane distribuită într-o operetă licențioasă despre amor. După ce terminau, ne salutam fiecare și ne dădeam pace, așa cum fuseserăm învățați în fiecare duminică la biserică. Nu am avut niciodată zile mai frumoase și mai fericite precum acolo, în acel lupanar al păcii, prosperității și fertilității, o matcă a vieții fără griji în care iubirea sinceră te inundă ca un izvor cald într-o nesfârșită zi de iulie. Tarbus Cavarus