Mutu nu putea ajunge niciodată la valoarea lui Gică Hagi, și de altfel nu îl văd nici peste Adrian Ilie. Pe presupuneri că dacă nu era dracu sau lacu, se poate spune și de Romica Buia, care a fost un talent ieșit din comun, dar alcoolul i-a distrus cariera. Alți jucători, cum erau Dobrin sau al nostru Tata Mare (Dan Păltinișan, D-zau să-i odihnească pe ambii), nu intrau pe teren până nu drojdeau ceva înainte de meci. Bine, au fost și alte vremuri, iar fotbal se juca mult mai artistic și lent în acele vremuri. Ieri citeam un interviu cu Gabi Tamaș (alt talent distrus în parte de aburii alcoolului) în care spunea că se consideră al treilea fundaș ca valoare, după Cristi Chivu și Gică Popescu, pe care l-am avut la națională, total fals, el nefiind nici în degetul mic a lui Belodedici, Costică Stefanescu, Sames sau chiar Bumbescu.
Și apropo, ieri a fost 7 mai, o zi unică pentru fotbalul românesc, când în 86 Steaua reușea să câștige Cupa Campionilor Europeni, și nu am văzut pe nimenea să pomenească ceva despre asta. Celor mai tineri, vă recomand să vizionați meciurile Stelei din perioada 86-89 (an în care Steaua a mai jucat o finală de Cupa Campionilor), chiar și cele ale lui Dinamo și Craiova, să vedeți ce fotbal jucau băieții ăia în cupele europene, comparativ cu bambiliciul care îl joacă cei de acum, idem și pentru echipa națională.