claudiaradu

oricum, nu iau apararea nimanui. totusi, exista o cruzime a omului, instinctuala as spune, de a lovi pe cel ce pleaca capul. zice-se “capul plecat sabia nu-l taie”, dar pt a nu-l taia, e nevoie de noblete….in zilele noastre, cel mai usor e sa umilim omul care e deja umilit si e constient de asta. daca cineva recunoaste ca a gresit, lumea e gata sa il taie si sa-l spanzure de o mie de ori. inca nu s-a inteles ca un om deja pierdut trebuie iertat. e un fel de mantuire, de lepadare, e o durere mocnita intre randurile textelor ei. lucrurile astea nu se citesc, dar se simt. un om care isi accepta infrangerea nu mai e condamnabil. iar cei ce condamna un om ce se caieste cu adevarat sunt mai vinovati decat el…