Contează ceea ce se vede sau ceea ce simți?

[baron58]

Timpul

 

M-ai întrebat într-o doară...

Ce vârstă au anii mei?

Eu ți-am răspuns într-un zâmbet:

Ridurile-ți spun ce vrei.

 

Tu n-ai riduri, ai scântei

De la zâmbetele vii

După care eu, holtei

Vreau să mă ascund, să stii!

 

Vezi tu șuvițele albe?

Curg înspre toamnă, doar stii:

Ea vine tot mai aproape...

Și-s mai bogată în timp.

 

De ți-e ninsă roșia pleată,

Nu te teme, dulce Doamnă -

Ochii tăi te fac bogată

Și frumoasă ca o toamnă.

 

Nu mi-e deloc primăvară,

Mijlocul verii s-a dus!

Nu-s anii doar o povară...

Buzele toamnei sunt dulci.

 

După ce-ai fost primăvară

Și ca vară mă încingi,

Adu-mi iute astă seară

Buza dulce, să mă-nvingi!

 

Înduioșată privirea

Pierde pe drum gălăgii...

Tu convertești nebunia

În aripi cu zgomot felin.

 

Zborul blândei tale-aripe

Mi-a încețoșat privirea,

Aducând din ceruri clipe

Mai frumoase ca Iubirea!

 

Se răzvrătesc ploi uitate,

Ne-adăpostim în trăiri...

Frunzele cad deocheate,

Timpul e-un zeu androgin.

 

Moșul Timp e o nălucă

Mai eternă decât zarea;

Frunzele o ploaie-apucă

Și-au și învelit cărarea.

[baron58]

De vină e iubirea

 

Și am căzut și înc-o să mai cad!

Tot adunând funingine de stele

Dar nu mă las de tot ce-mi este drag,

De oamenii și locurile mele!

 

Da. Am căzut dar viața m-a-nvățat

Să pun un preț numai pe ce contează!

Pe libertăți, și-n mine-am creionat

Un om care și luptă și visează!

 

Eu cred că nu-i nimic mai important

Cum e iubirea care ne inundă

Cu apele ei cu-nceput vibrant

Și-n care-ți pierzi egoul la secundă!

 

Dar regăsești în tine zori de viață,

Și o nebună poftă de a fi!

Trezindu-te în ochi c-o dimineață

Pe care o visai prin poezii!

 

Cameleonică trăire dulce,

Adună mici fragmente dintr-un tine

Și le clădește pe o fostă cruce

Amestecându-te cu mici rubine!

 

Și țintuit în pioneze mici

Iubești amorul ce în vis te-mbracă

Te-nvârți în anotimpuri cu lipici

Plutești în fericiri ca într-o joacă!

[baron58]

Uneori sunt...

 

Uneori mă simt pârâul acela transparent

Care curge vesel, printre pietre

Și nici nu știe încotro se duce...

Uneori mă simt un fluviu bătrân

Mai bătrân ca un continent...

Mai bătrân ca timpul

Mult mă bate vântul!

 

Uneori mă simt un mac într-un lan de grâu

Care zâmbește optimist spre mâine

Și nici nu știe că petalele sale roșii

Se vor ofili într-o zi...

Uneori mă simt chiar lanul de grâu,

Bogat și galben ca o amiază prea caldă.

Miros a câmp și a maci bătuți de soartă!

 

Uneori mă simt un dor în inima ta

Atât de intens, atât de singur!

Mă alungi mereu cu un gând

Și rămân prizonier acolo, între aorte

Prins de dragoste cu pioneze.

În nopțile mele treze!

 

Uneori mă simt un păcat

Capital sau doar așa un gând răsfățat

Și intru ușor în ochii tăi

Unde mă scald în culoarea irisului tău!

Mă tăvălesc în privirea ta

Sunt noaptea cea mai cea!

 

Uneori sunt doar eu...

Mi-e greu...

Mi-e dor...

Și știu doar atât...

Te ador!

Scumpă femeie!...

[baron58]

Regrete...

 

Cu ochii triști și zâmbetul pe buze

Pășim discreți pe drumul lung spre mâine

Și sufletul nu e ușor ca fulgul,

Și nu mai știm unde ne duce drumul,

Și nu mai știm de ce luptăm pe bani,

Și nu mai știm unde-am lăsat din ani,

Din anii ce odată i-am avut

Și ne-amintim doar ceea ce-a durut!

 

Cu ochii plini de lacrimi dulci sărate.

Cu greu dorim să mai privim în spate,

Cu greu ne mai privim în suflet să vedem

Ce-a mai rămas în noi dintr-un etern,

Ce-a mai rămas din visuri neîmplinite,

Ce-a mai rămas din ființele iubite!

 

Cu ochii de lumină și păcate.

Întindem mâna să atingem cerul,

Și chiar de știm cât este de departe,

Și chiar de știm că-l apară chiar gerul

Ne aruncăm în neguri de idei.

Și ne rugăm și azi la niște Zei!

 

Si chiar de-avem inima sângerândă

Privim în sufletul pereche ca-n oglindă,

Și chiar de știm că nu-i o joacă viața

Noi ne jucăm și ni se duce ața.

Rămâne numai amintirea dulce-amară

Că am iubit și ierni și primăvară,

Că ne-am iubit sub cerul prea departe

Și vom iubi la fel până la moarte!

[baron58]

Un sărut de noapte bună!

Altul pentru o durere!

Unul pentru nopți cu lună

Și-ncă unul plin de miere!

 

Mâine e o nouă zi

Ne trezim, bem și cafea

Viața trece orice-ar fi

Noi trăim cum om putea!

 

Este vară și e cald

Și duminica îmi place!

Să stăm doar cu omul drag

Dragostea să ne dezbrace!

 

Restul nici nu mai contează

Totul vine, trece, pleacă

Mâine hai să stăm pe-o rază

Viața doar iubind să treacă!

[Vizitator sabina_10]

Umbre la Iași

 

Aud pe-aici, pe lângă mine paşi

Vin voci străvechi să cânte şi să mustre,

Un paradis e îngropat la Iaşi

Sub străjuirea umbrelor ilustre.

 

Vin voievozi cu degete subţiri

Un stins condei îşi plînge arabescul,

Ceva ce va-ntâmpla la Convorbiri,

Apare un poem de Eminescu.

 

Alecsandri va regăsi discret

Durerea şi misterul din talangă

Şi lângă umbra marelui poet

Va creşte metafizica lui Creangă.

 

Ceva inexplicabil e aici,

În pietre, chiar, e-un magnetism frenetic,

Dicţionaru-i pus a se îndulci

Cu miere sacu-şi coase orice petic.

 

Sunt clipe, uneori, sunt zile chiar,

Când vin fantomele de cai în tropot,

Atunci Moldova toată-i un altar

Proteguit de fiecare clopot.

 

Întregul Iaşi e desenat frumos

Şi orice pas al frunzelor rămâne

De parcă, el e dintr-un nobil os

Biblioteca Patriei Române.

 

Arhitectura lui e de amurg,

E o chindie fiecare casă

De-atâtea umbre ce din vremuri curg

Întregul Iaşi e-o noapte luminoasă.

 

Aici un tei ajunge împărat,

Şi o bojdeucă intră în legendă,

Aici, pereţii au încorporat

O stare genială permanentă.

 

Aici, mai dulce curge vinu-n teasc

Şi om mai bun ca moldoveanul nu e

Aici, chiar şi copii când se nasc

În faşă au proiectul de statuie.

 

Eterni sânt toţi în fiecare zi

De struguri veşnici fumegă povarna.

Ca o-nflorire de mitropolii

Îşi regăseşte ziua sfântă

 

E ziua de unire dintre fraţi,

Când Iaşul a ales cu bărbăţie

Decât fruntaş între înstrăinaţi,

Mai bine-al doilea-ntr-o Românie.

 

De ce-au ales nu Iaşi, ci Bucureşti,

În fond, întregul Iaşi era un templu?

Voi, clăditori ai soartei româneşti,

Purtarea Iaşului e un exemplu.

 

Şi umbrele ilustre care vin

Să scuture de orice rele piatra,

Încuviinţează pasul spre destin

Şi laudă acestei patrii vatra.

 

Şi mai ştiau acei ce-au acceptat

Că Iaşu-i Iaşi, că nu-l sfarâmă timpul,

Că zeii unui neam neînfricat,

Aici la Iaşi şi-au hotărât Olimpul.

 

Adrian Păunescu

[Vizitator sabina_10]

O plimbare fugară prin Iași

 

(Moto-

"Aici, mai dulce curge vinu-n teasc

Şi om mai bun ca moldoveanul nu e")

 

Iași de basm și poezie,

Cu istorii milenare

Mândru te-oglindești în soare

Vegheat de Ștefan cel Mare.

 

Ca o taină ascunzi în tine

Oameni mari și patrioți

Ce-au adus fală Moldovei

Iară azi îi cinstim toți.

 

Leagăn al prieteniei

Si-al iubirii interzise

Ode ți-au fost închinate

Și-ncă multe vor fi scrise!

 

 

Sabina

[baron58]

Pe plajă

 

Mă uit în jurul meu pe plajă

Și chiar nu vreau eu să bârfesc!

Și-observ, e numai o părere,

Văd cupluri tinere...firesc!

 

Ea e drăguță căprioară

Cu ochii șterși, fără sclipire!

Nu scoate un cuvânt, minute?

Stă lemn...uită să și respire!

 

Și sprijină șezlongul ăla

De parcă de-asta a venit!

Nu, tu, o glumă sau un zâmbet!

Și chipul ei e neclintit !

 

Nu are pic de viață-n ea

Însă se dă o mare divă!

Mi-e milă de săracul soț!

O fi și pentru el enigmă?

 

Eu cred că marea e făcută

Să te arunci în valuri repezi,

Să râzi, și să te joci în apă!

Nu ca să stai ca flori pe lespezi!

 

Și cred în joacă, nebunie...

S-alergi prin valuri, să te bucuri!

Așa vacanță să tot fie!

Cu mici glumițe și săruturi!

 

Păcat de tinerețea lor...

Fete frumoase, viață-amară!

Or fi oare dezlănțuite

În așternut...dar mai pe seară?

 

Mi-e teamă, zău, că nici acolo

Nu-i veselie și mi-e teamă...

La cât de vesele-s pe plajă

Am presupusă bănuială!

[baron58]

PE CER E CURCUBEUL MEU...

 

Încet voi trage după mine

Tristețile care le-am strâns,

Că-n urma mea...oricine vine

Nu vreau să știe cât am plâns!

 

Le-oi pune undeva departe

Ca nimeni să nu le găsească,

De fericire toți să aibă parte

Cu bucurie viața s-o trăiască...

 

Voi arunca lacrimi de fericire

Să burnițeze pentru voi...

Să fiți înconjurați doar de iubire,

Uitând de lacrimi triste și nevoi !

 

Dacă tristețea mi-a fost soră,

Pe cer am curcubeul meu...

Și-un suflet care mă adoră

Ștergându-mi lacrima mereu...

 

Când eu zâmbesc, Soarele râde

Cu raza lui mă-nseninează...

În urma mea nimeni nu plânge,

Doar sufletul care-l iubesc, oftează.

[baron58]

IUBIREA A RĂMAS...

 

Așa e...! Niciodată nu-i târziu

Să poți iubi...să poți spera...!

Iubirea e de când mă știu

Putere pentru viața mea...!

 

Cu mine s-a jucat mereu...

Dar niciodată nu m-a părăsit,

Culcuș are-n sufletul meu

Chiar dacă uneori, a mai greșit!

 

Poate în tinerețe-am încurcat,

Dorința...visul sau plăcerea...!

Dar inima iubire a păstrat...

Și-n ani, eu i-am simțit puterea!

 

Adeseori din dragoste am plâns

Dar niciodată nu am disperat...

Iubirea, zâmbetul mi l-a adus

Și să-i râd vieții, m-a îndemnat !

 

Anii au trecut...iubirea a rămas

Și-oglinda sufletului îmi arată...

Că părul meu de-acum e nins...

Dar să iubesc, târziu nu-i niciodată!

[potolea]

“Am cheltuit o grămadă de bani pe băutură, femei și mașini rapide. Restul, pur și simplu, i-am irosit”,

[baron58]

TEAMA...

 

Eu am curaj să spun tot ce gândesc,

Dar nu-mi plec capul la oricare...

Și dacă am greșit nu mă feresc,

Îmi place să ascult orice părere...!

 

Poate sunt mic copil în ochii multora,

Chiar dacă ani în spate am destui...

Dar orice-ar fi, nu mă pot supăra...

Că fiecare om are un drum al lui...!

 

Eu l-am văzut de-abia acum...

Dar poate tu, ți l-ai găsit de mult !

De ce nu-ncerci să fii mai bun

Speranță să oferi cu un cuvânt !

 

Ți-e teamă c-o s-ajung mai înainte

Pe drumul care astăzi l-am găsit

Și voi primi eu acele cuvinte...

Pe care tu, de-atâta timp ți le-ai dorit !

 

Nu fi copil, locul nu ți-l voi lua

Destinul meu e diferit de-al tău...

Toți avem loc pe scara vieții, undeva

Iar tu nu poți să stai pe locul meu !

[baron58]

GÂNDUL FĂRĂ ROST...

 

Ascult la o fărâmă dintr-un gând,

Care s-a rătăcit cândva de mine..!

Ce-aș mai putea să fac de-acum,

Poate ar trebui ca să-l ascund

Și cred...c-așa-i mai bine!

 

Dar din frântura gândului pierdut,

Poate voi reuși să-mi amintesc...!

Pe-atunci, eu oare ce-mi doream

Și să-nțeleg cum de-am putut

Să uit , dar nu...nu îndrăznesc!

 

De unde știu că nu a fost așa...

O bucățică ștearsă dintr-un gând !

Iar gându-acela rătăcit demult,

Dorește să-mi reamintesc ceva

Dar nu...mai bine îl ascund !

 

Dacă atunci n-a avut rost...

Lasându-l singur să plutească!

Acum de ce să-mi amintesc

Doar o fărâmă din ce-a fost...

Îl las...liber să rătăcească !

[baron58]

ZÂMBESC ȘI NU REGRET NIMIC...

 

Dacă regret ceva din viață...?

Până acum,

N-am regretat nimic...!

Au fost clipe frumoase,

Iar dacă uneori

Au fost învăluite-n ceață...

Nu m-am oprit

Și mi-am văzut de drum.

Fiind copil, am ținut minte

Câteva vorbe,

Șoptite-n fiecare zi...

Cum să-mi duc viața,

Cu multă bucurie

Și să nu am regrete...

Că doar așa voi ști,

Cine-mi va fi aproape!

De-alungul vieții-am întâlnit,

Atâtea suflete

Care au încercat...

Cu-n zâmbet fals

Să mă dezamăgească

Și să regret...

Dar nu au reușit...

Zâmbind, am plecat mai departe!

[baron58]

O viață

 

M-am născut din ciot de pădure-ncâlcită

În miezul unei stele căzute pe pământ

În mine seri de rouă rostogoleau vrăjite

Bucăți de propoziții și palme de cuvânt!

 

Și am crescut în sălcii plângăcioase

Cu cerul pe-a mea frunte prea înaltă

Din flori urâte și-uneori frumoase

Mi-am modelat și eu crâmpei de soartă!

 

Și cànd băietan m-am trezit pe-un gând

Aveam în mine numai întrebări

Mă minunam și eu de ce-s cuvânt

Și nu sunt un buchet de albe flori!

 

Apoi bărbat îngândurat-n mine

Mă strecuram ușor ieșind pe-o poartă

Și număram cu sete figurine

Ce îmi spuneau să mă însor odată!

 

Iubirea m-a găsit abandonat

Pe strada ce ducea spre nicăieri

Și mi-am pierdut atunci rolul de baiat,

M-am regăsit în flori de mușețel!

 

E mult de când născut printre ape

Îmi făuream un vis prea ireal..

Acum îmi număr anii prinși în fapte

Și mă dezmierd cu un surâs banal!

 

Am ochii plini de lacrimi pufarine,

Privesc spre ochișorii cei mai dragi

Și strâng două mânuțe lângă mine

Spunând povestea unor tari posmagi!

 

O viață a trecut ca o secundă

În marea timpului un mai nimic

Din clipa efemeră, dulce, scundă

Nu a rămas decât un suflu mic!

[baron58]

Ochi în ochi cu soarta

 

Ți-am spus povestea mea

Jucată de-un destin la cărți

În timp ce soarele stătea

În ochii mei mirați, inerți?

 

Și soarta s-a jucat haotic

În timp ce căutam virtuos

De ce în timpul meu nevrotic

E totul chiar cu sus-n jos.

 

Sunt un pion cântând la flaut

În sala unui rege surd

Și caut, nici nu știu ce caut

Și tot găsesc un dor absurd.

 

Nu am poveste să o-nșir

Ci doar o mică anecdotă

Despre-o iubire cu fitil

Despre iubirea fără dotă!

 

Și m-am ales doar cu tristețea

O măturase chiar taifunul

Din calea unde tinerețea

Își lua zâmbind micul dejunul!

 

Și mi-o aruncase mie...

Ca pe-al miresei buchețel

Tristețea și lacrimi o mie

Eu le prindeam sărind spre cer!

 

Eram cu soarta la cuțite

Dar uneori îmi mai zâmbea

Vorbeam și vrute și nevrute

Stand ochi în ochi cu soarta mea!

[baron58]

Tot iubirea mea,(FEMEIA)

 

Mai am puțin și-ajung acasă

Am tot umblat prin ape tulburi

Am bâjbâit hai hui prin frază

Mi-e dor doar de-un cuvânt, desigur!

 

Dar ce cuvânt...probabil știi

Ascunde în el fericirea

Și numai tu îl poți rosti

Acesta este, clar, iubirea!

 

Răsună valea de ecouri

Când tu mi-l spui se varsă zarea

Și curg prin mine adevăruri

Abia atunci prevăd cărarea!

 

Suave și dulcegi silabe

Mi le rostești în poezie

Și literele în cascade

Îmi râd în față numai mie!

 

Iubire...da, iubire iar

Îmi este farul din poveste

Îmi este veșnic felinar

S-o am nimic nu mă oprește!

 

Mai am puțin și-ajung la tine

Tu ești și casa și menirea

Acum eu știu cu mult mai bine

Ce-nseamnă să-nțelegi iubirea!

[baron58]

Îndrăgostiții

 

Mi-erai doar început, un zâmbet,

Capăt de drum ce l-am visat...

Mă fascinai precum un cântec

Ce-n altă viață l-am cântat!

 

Îți presăram pe suflet flori

Petale roșii, iluzorii

Buchet de tandri, dulci fiori

Îmbrățișam, cu ochii, zorii!

 

Ne sărutam și parcă totul

Se învârtea cu noi, cu dor

Pluteam și ne rugam ca timpul

Să-nghețe clipele de-amor!

 

Aveam în mine patimi multe

Ținute-n frâu, visuri mărețe

Îți dăruiam trăiri tăcute

Atingeri tandre, îndrăznețe!

 

Ne contopeam ca două ape

Ce se-ntâlneau la o răscruce

Și toate valurile, toate

Se-mbrățișau în noi, seduse!

 

Atâta dor, așa iubire

Ne amețeau ca un vin bun

Era atâta potrivire...

Erai sfârșitul meu de drum!

 

Erai sfârșitul și-nceputul

Ce-n mine se uneau și focul

Ce m-aprindea, erai și scutul

Ce-mi proteja, de sorți, norocul!

[baron58]

 

" În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai şti să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin ca o apă umflată de ploaie, revărsată peste mal. "

Ileana Vulpescu

[potolea]

Adam si Eva

                                                   de Tudor Arghezi

 

Urându-i-se singur în stihii,

A vrut și Dumnezeu să aibă-n cer copii
Și s-a gândit din ce să-i facă,
Din borangic, argint sau promoroacă,
Frumoși, cinstiți, nevinovați.
Se puse-așezământul dintre frați.

Dar i-a ieșit cam somnoros și cam
Trândav și nărăvaș strămoșul meu
Adam;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf și nițeluș scuipat;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urât, scuipând în patru zări,
Stingher,
Făcuse și luminile din cer.

Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greșit,
Și că Adam, întâiul fiu
Al Domnului, ieșise, parcă, și zbanghiu.
Nu-i vorbă, nici o poză nu ne-nvață
Cum ar fi fost omul dintâi la față.

Nici unda lacului nu l-a păstrat,
În care se-oglindea la scăpătat.
Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai trezească;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Și-a zămislit-o și pe Eva.

Mai poți căsca de lene, iarăși,
Când ai o soră și-un tovarăș?
S-au luat de mâini și-au cutreierat
Grădina toată-n lung și-n lat.

Să nu te miri că, șovăind și mici,
Li se julea și nasul prin urzici.

[baron58]

VIAȚA TE SCHIMBĂ

 

Îmi spunea

cineva:

"Vei vedea,

te vei schimba!"

"Cum așa?"

Nu-mi venea,

A crede și-a accepta!

"Te vei schimba,

vei fi cu totul altul!

Cine? Cum? Însăși viața,

te va modela,

si te va transforma,

Cand? Nici nu-ți vei da seama!

Vei vedea,

îmi vei povesti cândva,

de-am să ies în calea ta

iar...și-mi vei spune: Da!

Sunt tot eu dar...altcumva!

 

N-am crezut!

Au trecut,

ani de-a rândul...pe cuvant,

tot eu sunt,

dar schimbat..."dedesubt":

suflet mut,

dor acut,

de zambete, zbor, și cânt!

Nu mai cad dus de vânt,

am pus scut,

un legamânt:

să nu ascult,

guri de lut,

ce toacă buzele mărunt,

judecând și prost și mult!

Și al meu suflet durut,

nu-l mai dau cu împrumut,

că-i rănit

de cei care l-au avut,

șterg din el of-ul gemut,

și-l ajut,

să ia avânt,

să îmbrace alb veșmânt!

Da! M-au schimbat într-atât,

Omul, viața, care, crunt,

m-au lovit,

m-au înrobit,

și-mi zăcea abătut,

visul, și el reținut,

ne-ndrăzneț și temut...

S-a sfârșit,

altul sunt,

în mine s-a dezlănțuit,

liberul consimțământ!

 

Veți vedea,

vă veți schimba

Viața vă va învăța!

Vă spun eu,

Unul, care, nu credea,

Când îi spunea cineva!

Va veni o zi, cândva,

Când veți zice: "Nu! Așa,

nu se mai poate! Gata!

Zică lumea tot ce-o vrea,

decid pentru soarta mea!

Nu-mi voi mai da inima,

orișicui, a mi-o călca,

urme grele a-și lăsa,

să n-o mai pot vindeca!

Usuc în ochi lacrima,

și adun din calea mea,

numai flori, primăvara!"

 

Vă veți schimba!

Deși, unii știți deja...

Ați trăit transformarea:

Gândul, atitudinea,

felul de-a privi lumea,

de-a îmbrățișa clipa,

alta vi-i prioritatea...

Nu vă mai poate marca,

vorba rea,

judecata,

unora și-a altora!

Alegerea, greșeala,

v-aparține...nu-i treaba

nimănui...de veți claca,

sau de vă veți înălța!

Nimeni nu vă poate lua,

suferința,

durerea,

și nici nu vă poate da,

pacea,

sau fericirea,

de nu faceți...schimbarea!

[baron58]

FERICIREA DEPINDE...

 

Depinde...numai de tine depinde,

spre care zare sufletul îți tinde,

ce gânduri mintea îți îmbrățișează,

să nu îți fie toamnă când inima-ți burează,

de mai poți zări o cât de mică rază

de soare, care ziua și viața-ți luminează,

de tai ori cureți pomul, de-omizi ce-l invadează...

Depinde...numai de tine depinde,

cum privești cerul și tot ce-n jur se-ntinde!

 

Depinde... mereu depinde,

cu ce putere dragostea-n tine se aprinde...

de poți iubi făr-a voi răsplată,

să-mparți blândețe egală și nemăsurată,

făr-a sorta omul și făr-a face judecată,

de poți zâmbi când ploaia înneacă calea toată,

de știi să nu lași peste puritate, pată...

Depine...numai de tine depinde,

cum privești lumea și tot ce-n jur se-ntinde!

 

Depinde...de tine mereu depinde,

de poți ierta pe cel care te vinde,

de poți uita de tot, răul făcut de alții,

de poți căra umăr la umăr cu împovărații,

de poți a-ți ajuta, fără opreliști, frații,

de știi deosebi suflete și nu nații...

Depinde...mereu de tine depinde,

cum vezi tu omenia și tot ce ea cuprinde!

 

Depinde...numai de tine depinde,

de știi să înfrânezi mânia când te prinde,

de poți să plătești răului cu bine,

de știi s-alini dureri, și lacrimi, si suspine,

de nu dai ascultare vorbelor necreștine,

de știi să lupți cu vântul când contra ți se pune,

să știi să spui și Da, și Nu, când se cuvine,

Depinde...numai de tine mereu depinde,

de știi să dai ce vrei să ai...și n-ai de unde!

 

Depinde...numai de tine depinde,

de poți vopsi în alb pragul vechii tinde,

de vrei să strângi la piep bucuria clipei,

de poți preface-n stele florile de tei,

de știi descuia inimi cu-ale iubirii chei,

de știi să aduci pacea cu susurul șoaptei,

.................................................

cum știi, cum poți, cum privești, și cum vrei...

cum simți, cum te lași prins de tot ce te cuprinde...

Pentru-a fi fericit doar de tine depinde!

[Vizitator sabina_10]

Simt ....că v-ați schimbat culoarea, baroane!😉😂

Nu și standardele, ori blazonul!

Tot la înălțime!

Să cântați iubirea, tot așa... în culori.😊

Colors of love

 

 

[baron58]

Simt ....că v-ați schimbat culoarea, baroane!

Nu și standardele, ori blazonul!

Tot la înălțime!

Să cântați iubirea, tot așa... în culori.

Colors of love

 

https://youtu.be/P1EueU_liMo

Sărut mâna! Ați fost și sunteți în continuare o doamnă drăguță!

Da,am schimbat culoarea după un an și o zi. Atât a fost cadoul primit de la Pisicuts cu care ocazie îi mulțumesc încă o dată.

 

Femeia va rămâne pentru totdeauna lucrul cel mai de preț. O voi cânta mereu atât aici cât și în viața reală.

 

În ceea ce privește activitatea de pe forum va fi din ce în ce mai redusă. Secțiunea Iași a coborât atât de jos încât nu-mi mai permit...

[Vizitator sabina_10]

Mulțumesc!

Deciziile personale și cele legate de forum sunt prea puțin în măsură să le comentez... .

Când m- am înscris aici, am intrat cu timiditate pe un topic de muzică, apoi am descoperit, (la scurt timp) topicele de poezie. Dacă pe cel de muzică am plictisit / agasat constant audiența😂, pe cele pe care frumos le " patronați", am îndrăznit târziu, timid și cel mai adesea stângaci să- mi fac simțită prezența.

 

Totuși, în puținul timp pe care-l mai petrec pe aici și eu, voi citi/re( citi) cu plăcere versurile despre iubiri si dorințe, trăiri și iluzii, victorii și neputințe.

 

 

Bardului de Iași

 

Primăvara și femeia cântându- le laolaltă,

Baronul a urcat sigur pe treapta cea mai înaltă

a puterii de- a - nțelege că iubirea-i o minune,

a regretului de- a-i vedea urmele pierind ...în lume.

 

 

Dragostea împrăștiată în iubirile " mai mici"

îndelung a proslăvit-o în stihurile de aici.

Căci scrisul întotdeauna mărturie va rămâne

și când iubirile mute de la sine vor apune.

 

Femeia, cum însuși spune, nu va-nceta s-o iubească

cât va avea rost pe lume și- o dorință omenească.

Căci iubirile mocnite, sunt ca focul reaprins

care arde multă vreme după ce crezi...că l-ai stins.

 

Sabina