"Gânduri la miezul nopții"

[Andone321]

 

Umbre și tăcere

Plouă mărunt pe-o lume-nlănțuită,     Pustiul crește-n golul părăsit,  
În geamuri stinse tremur și mi-e frică,  
Și viața parcă-i un suspin grăbit.

Iubirea-i doar un zvon din altă lume,  
Pe străzi pustii doar pași fără răspuns,    
O ceață grea pe inimi se adună,    
Și dorul e uitat, pierdut, străpuns.

Sub cerul plumburiu, stins ca un dor,     Tăcerea strigă-n umbre, fără zbor,  
Totul e praf, și florile sunt moarte,  
Și toate visele-s de mult departe.

E noapte-n gând și ziua-i în zadar,    
Se scurg secunde grele, pline de amar,      
Nimic nu naște, nimeni nu suspină,  
E doar un vuiet mut ce ne-nghite-n tihnă.

Iubirea-i rece, visul e pierdut,  
Sub ploi de ură totul s-a-nvechit,    
Și-n crângul surd, cu frunze ca de plumb,  
Pașii se-aud ca un ecou în scrum.

Doar timpul, orb, apasă tot mai greu,    
Un pas pierdut, un strigăt stins, mereu.    
Și-n lumea asta rece, încremenită,    
Parcă și moartea însăși e rănită.

😢

[Andone321]

În amintirea unui suflețel mic și drag ce mi-a fost alături foarte mulți ani …

                        🥹😞😢

Sunt aici cu tine, drag suflet blând,  
Te văd în zbaterea ta, murmurând,  
Și parcă-ți simt încă mângâierea,  
Cum veneai dimineața să-mi dai trezirea.

Mi-ai fost o umbră blândă, alin și încântare, Când totul părea greu și fără de scăpare.  
Și-acum când îți pleci ochii grei de durere,  
Simt că și eu mor, pierdut în tăcere.

Aș vrea să te-alin, să-ți dau încă o zi,    
Dar n-am nicio putere, și știu că vei muri,  
Îți simt respirația tot mai ușoară,  
Ca un abur cald ce se-ndepărtează-n seară.

Vei pleca departe, iar eu rămân gol,  
Cu șoapte de dor și-un ultim fior,  
Căci tu mi-ai fost tot – alinare, căldură,  
O iubire pierdută, o amintire pură.

Adio pisu meu drag! 🥹😥😞

[r0bert_st0ica]

La 18.10.2024 la 23:40, ally_roxx a spus:

Mihai Eminescu se ducea la prostituate. 

Voi va dati seama ce recenzii ar fi scris??????

Dacă era atunci forumul.

Oare se certa la DG cu femeile?🤣🤣🤣.

Cum ar fi fost?

Pe cine ar fi votat la premiile anuale?

🤣🤣🤣

Sigur aveau miniforumul lor, cu Creanga, cu Slavici, cu Caragiale si altii 😀

[r0bert_st0ica]

La 16.10.2024 la 14:38, Andone321 a spus:

Bună Delia, Holla cititorule!

 

 

Deși mai este mult până la miezul nopțiii, m-am gândit să vă scriu astăzi o poveste despre un bărbat, care fără să vrea s-a lăsat atras într-o aventură de amor pe care nu a reușit să o anticipeze din timp…Avem două personaje, fictive evident, care, deși se iubesc în feluri diferite, sunt prinși într-o poveste aproape imposibilă, marcată de conflicte interioare și sacrificii.

Povestea lor….

Adrian, un bărbat de 45 de ani, a avut întotdeauna o viață ordonată. Este căsătorit de douăzeci de ani și are o poziție respectată în oraș, dar de ani buni simte că viața lui este o capcană confortabilă, fără pasiune. Apoi o întâlnește pe Adriana, o tânără de 26 de ani, cu ochii mari și zâmbetul mereu gata să ascundă povești nescrise. Din primul moment, Adrian simte un tumult de emoții pe care nu l-a mai cunoscut de la tinerețe.

Adriana este escortă, o viață care i-a oferit o anumită doză de libertate, dar și un sentiment de singurătate, pe care l-a camuflat sub indiferență. Pentru ea, Adrian este un client diferit, nu doar pentru că este atent și generos, ci pentru că îi acordă un respect pe care nu l-a mai simțit până atunci…

Întâlnirile lor devin din ce în ce mai frecvente, iar Adrian își dă seama că nu e vorba doar de atracție fizică. O iubește. Iubește felul în care râde, iubește strălucirea din ochii ei când îi povestește despre visurile pe care nu le-a putut împlini, iubește vulnerabilitatea pe care o ascunde sub masca de escortă profesionistă.

În timp ce pentru el, Adriana devine singura femeie din viața lui, pentru Adriana, el rămâne unul dintre cei mulți. Știe că Adrian este căsătorit, că viața lui este alta decât a ei, dar nu poate ignora fiorul pe care îl simte când sunt împreună. Îi place compania lui, însă nu poate să se desprindă de realitate: pentru ea, Adrian este un refugiu temporar, nu un viitor.

Obstacolele

Pe măsură ce relația lor evoluează, Adrian începe să își pună întrebări. Este dispus să-și riște căsnicia, reputația și stabilitatea pentru o femeie care își trăiește viața după reguli pe care nu le înțelege? Îl bântuie faptul că Adriana continuă să fie escortă, că împărtășește intimitatea lor cu alți bărbați. Ar vrea să o salveze, să-i ofere o viață stabilă, dar știe că ea nu îi aparține și că, într-un fel, nu vrea să aparțină nimănui.

Adriana, pe de altă parte, se confruntă cu dilemele ei. Se întreabă dacă iubirea lui Adrian este reală sau doar un alt vis imposibil. O parte din ea își dorește să iasă din viața pe care o duce, dar știe că o viață alături de el ar aduce alte complicații. Știe că Adrian o iubește, dar simte că dragostea lui vine cu prețul libertății ei.

Momente de Decizie

Într-o noapte, după o lungă conversație despre trecutul și viitorul lor, Adrian îi propune să fugă împreună, să renunțe la tot și să înceapă o viață nouă. Adriana ezită, simțind cât de mult își dorește să îi spună “da”. Însă, în adâncul sufletului, știe că viața ei nu este aceeași cu a lui și că dragostea lor este, poate, sortită să rămână o flacără temporară, nu un foc care să ardă pentru totdeauna.

Ce urmează pentru Adrian și Adriana rămâne incert. Își vor continua întâlnirile secrete, fiecare trăind o viață dublă, sau vor avea curajul să renunțe, să se despartă și să își accepte iubirea ca pe o amintire frumoasă, dar imposibilă?

Final Alternativ

Cum credeți că ar trebui să se termine povestea lor? Să continue să lupte pentru această iubire imposibilă, cu toate sacrificiile implicate? Sau poate să renunțe, acceptând că unele iubiri sunt menite doar să ne ardă sufletul pentru o vreme?

🥹💔😢

Intotdeauna am apreciat ca e mai bine sa'mi para rau de o greseala facuta decat de una nefacuta, deci da...

[JocelynEon]

https://www.instagram.com/reel/DBuBHO8Oh6z/?igsh=NzUzNDk4c2phNXdy 

 

[r0bert_st0ica]

Dragostea... se poate simti, se poate privi prin ochii persoanei iubite ?

DA, mi'a raspuns visul meu frumos... si atunci cand ale noastre priviri s'au intalnit, mainile s'au intrepatruns si sufletele s'au imbratisat am stiut ca'ti apartin, ca esti a mea, ca te voi iubi o viata si inca ceva.

Nu am nici un dubiu ca te voi iubi pentru totdeauna, e mai presus de mine, de vointa sau control !

Stiu ca in preajma ta totul se amplifica, momentele devin clipe sublime iar noi suntem partasi la ceea ce simtim ! Ne abandonam unul in bratele celuilalt iar gurile noastre flamande se cauta, se intrepatrund parca s'ar cunoaste de cand lumea, doar asteptand sa se infrupte una din cealalta !

Ma tragi spre tine, stiu ca nu am scapare, dar nici ca'mi pasa, te vreau, doar asta stiu, ma privesti si-mi soptesti te iubesc !

Privirile ni se'ntalnesc, n'avem nevoie de cuvinte pentru ca totul intre noi striga in surdina, pentru ca dorinta si iubirea sunt deja implinite in absolut !

Cuprinsi de febra iubirii uitam de noi, am facut'o de mult, conteaza doar dragostea, pentru ca totul e mult mai frumos in doi, iubesc pentru ca sufletul te'a ales iar dragostea ce ti'o port e pura ca timpul, e de acolo, de la inceputul vremurilor !

Suntem doi imperfecti traind o dragoste divina, nu stiu cat va dura, dar stiu ca imi e bine ! Nu ma intreb, doar imi asez capul la tine'n poala si raman asa privindu'te, te doresc, o data, mereu si pentru totdeauna !

Ahh, suna ceasul, e deja dimineata, s'a terminat..., dragostea doare mai tare decat despartirea...

 

[Andone321]

Umbre tăcute-n noapte.

Pe străzi tăcute, sub un felinar pierdut,  
Ea trece-n umbră, ca un vis tăcut.  
Din pașii ei răsar parfumuri rare,  
Ce-mi strâng în piept dorințe temătoare.

E-al nopții cântec, liră de opal,  
Un foc ce-mi arde-n suflet abisal.  
Deși străin, al ei sunt fără nume,  
Când glasul ei răsună-ncet prin lume.

În dansul umbrelor, ea poart-un har,  
Cu chipul blând sub voalul secular.  
Eu văd dincolo de ce-ar putea s-ascundă,  
Și-mi port în gând, iubirea-mi muribundă.

Dintr-un cuvânt, ea face cer senin,  
Și-n ochii ei mă pierd ca un străin.  
Deși știu drumul care-o duce-n zare,  
O țin în inima-mi ca pe-o chemare.

Aș fi pământ sub pasul ei tăcut,  
Un trandafir ce-n noapte-a renăscut.  
Iar când adoarme, visul meu o poartă,  
Un templu viu, zidit din piatră spartă.

🥹❤️‍🔥💔

[Andone321]

Azi am mai pierdut un prieten credincios…. 🥹😣😢

Adio, suflet drag

Pe-un colț de cer s-a stins lumina,  
În crâng, o salcie tăcută-și tânguie tulpina.
Sub brazda rece-n somn, voi mă vegheați,  
Și chiar și-n visu-mi trist voi mă urmați.

Pe Mitzi, floare de argint,  
O plâng tăceri ce cresc în timp.  
Iar Riki, paznic blând, tăcut,  
S-a dus spre loc necunoscut.

Sub frunza toamnei, în mormânt tăcuți,  
Doi îngeri dorm necunoscuți...  
Pe bolta nopții, stele-s doar ei doi,  
Ce-n lacrimi mă privesc ‘napoi.

Îi chem în noapte, dar departe    
Răspunsul lor e rupt de șoapte.  
De-aș putea, în somn să vă găsesc,  
În lumea viselor să vă-ntâlnesc,

Să vă odihniți în tihnă,  
Sub lumina lunii azi cernită.  
Sub brazda-n care dormiți blând,  
Să fim din nou, tăcuți, un gând.

Adio Ricki! 😣

[Vizitator]

Radu Gyr - Indemn la lupta

Indemn la lupta

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.

Cat inima in piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
cand te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci cand sangeri,
nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

Radu Gyr

[Vizitator]

 

[r0bert_st0ica]

ODA PROȘTILOR
de ION PRIBEAGU aka ISAC LAZAROVICI

Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!
De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna... PROŞTII.
Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare :
“Iubite Doamne, fă-mă... PROST!”
De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii... PROST.
În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de... PROST.
Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
Și ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe... PROSTIE...
Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de... PROŞTI.
Și-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Și numai PROŞTII sunt deştepţi.

[Andone321]

Miracol de Crăciun!

Astăzi, în Ajunul Craciunului m-am gândit să vă povestesc un posibil miracol din viața unei tinere escorte…   
Evident este doar o ficțiune…dar cine poate ști…💕
Într-un oraș mare, sub luminile difuze ale unui Crăciun rece și tăcut, într-un apartament modest, Ana, o femeie de 37 de ani, stătea pe marginea unui pat. Decorase o ramură simplă de brad, agățată cu globuri ieftine, încercând să aducă o fărâmă de spirit festiv în viața ei. Îi era greu să simtă magia sărbătorilor; în adâncul sufletului, simțea doar gol. Viața ei era un cerc vicios de compromisuri și suferință mascată sub zâmbete prefăcute. Trupul ei era dorit de mulți, dar sufletul îi era neglijat, prizonier al unei singurătăți copleșitoare.  
În seara aceea, telefonul a sunat. Un client nou. Vocea lui era calmă, aproape caldă și i-a cerut să se întâlnească. Ea a acceptat fără ezitare, îmbrăcându-se într-o rochie simplă, dar senzuală, roșie ca flacăra unei lumânări. Când a deschis ușa, în fața ei stătea un bărbat de vreo 40 de ani, cu ochi blânzi și o expresie care emana o liniște neobișnuită.  
- Nu vreau să mă înțelegi greșit, a spus el, zâmbind timid. Nu sunt aici pentru ceea ce crezi. Vreau doar compania ta în această noapte.  
Ana a ridicat o sprânceană, neîncrezătoare, dar l-a invitat înăuntru. A adus două pahare de vin și au început să vorbească. El s-a prezentat ca Alex, un bărbat divorțat, care își petrecuse mulți ani pierdut în ambiții, uitând ce înseamnă să iubești cu adevărat. Discuția lor a devenit tot mai profundă, iar timpul părea să încetinească.  
La un moment dat, Alex s-a apropiat de ea și i-a prins mâinile între ale lui. Îi simțea tremurul….  
- Ana, ești frumoasă, dar ceea ce mă atinge cel mai mult e lumina din ochii tăi. O lumină ascunsă, sufocată de prea multă durere. Aș vrea să te ajut să o găsești din nou.  
Pentru prima dată în acești ani, Ana a simțit cum cineva îi vede sufletul, nu doar trupul. Lacrimi tăcute i s-au prelins pe obraji. Alex s-a apropiat și a îmbrățișat-o, iar Ana s-a lăsat purtată de acea căldură, simțindu-se pentru prima dată vulnerabilă, dar în siguranță.  
Îmbrățișările lor au devenit mai intime, dar nu în felul în care Ana se aștepta. Erau mângâieri pline de tandrețe, atingeri care nu cereau nimic, ci doar ofereau. Pe măsură ce noaptea avansa, au rămas împreună, îmbrățișați pe canapea, povestind despre visele pierdute, speranțele uitate și dorința de a începe din nou.  
- Dacă ai avea șansa să renunți la viața asta, ai face-o? a întrebat Alex, cu o sinceritate dezarmantă.  
Ana l-a privit, simțind cum o scânteie de speranță se naște în inima ei.  
Dacă ar fi cineva care să-mi arate cum să o fac… da! Spuse ea cu o voce stinsă de emoție…  
În acea noapte sfântă de Crăciun, Alex și Ana au decis să își croiască un drum împreună. Nu a fost o decizie ușoară, dar a fost una plină de curaj. El i-a promis că o va susține, iar ea și-a promis că va învăța să se iubească pe sine.  
Dimineața, soarele timid al Crăciunului i-au găsit îmbrățișați, iar pe masa din colț, lumina slabă a unei lumânări ardea încă. Miracolul nu fusese doar întâlnirea lor, ci șansa de a începe o viață nouă, în care iubirea și acceptarea să le fie ghid.  
În inima orașului, sub bradul decorat modest, Ana și Alex și-au dat seama că adevăratul miracol al Crăciunului nu e doar despre luminile festive sau cadouri, ci despre întâlnirile care îți transformă sufletul….

Crăciun Fericit!   
        ❤️🔥🫶

[Andone321]

Deși știu ca nu mulți dintre voi au citit povestea mea scrisă mai sus “Miracol de Crăciun” sunt bucuros să vă spun că o tânără ce activează în branșă și la care am fost și eu în trecut, a reușit să-și găsească, sau mai bine zis să-și regăsească sufletul pereche și au hotărât de comun acord să-și refacă viața împreună! 
Deoarece știu sigur că de azi înainte nu o să o mai revăd, cu bunăvoința creatoarei acestui topic, m-am hotărât să-i scriu o mica poezie ….  

Miracolul iubirii - Renașterea   
   
În noaptea de vis, sub bradul tăcut,  
Un suflet pierdut, iubirea-a crezut.  
Pe drumuri de dor, pe cărări de păcat,  
S-a scris o poveste ce viața-a schimbat.  
   
Era El, un glas ce venea din senin,  
O rază de soare, într-un colț străin.  
Cu ochii blajini, rosti un cuvânt…  
„Din umbre și lacrimi renaște un cânt.  
„Ești stea ce pălește, dar poți să mai fii  
   
Lumina ce arde sub ceruri târzii.  
Din lanțuri de-ntuneric te vreau izbăvită,  
Căci dragostea-mi te cheamă, să-mi fii tu iubită.”  
   
Și Ea tresare, cu ochii-nfloriți,  
Din valuri de lacrimi de visuri zdrobiți.  
Cu inima-n palme spre zori a pornit,  
Lăsând un trecut, ce-a durut, ce-a murit.  
   
Sub cerul senin, ca bradul curat,  
O viață renaște, un vis s-a-mplinit.  
Iubirea e darul ce sufletu-i poartă,  
Spre vise ce ard, spre lumină, spre soartă.

P.S. Știu că o să citești…nu-ți urez clasica urare…casă de piatră…îți doresc doar să te bucuri cât mai mult timp de alesul tău și el de tine! Să fiți fericiți!

❤️🫶🥺

[dongaga]

On 10/16/2024 at 2:38 PM, Andone321 said:

Bună Delia, Holla cititorule!

 

 

Deși mai este mult până la miezul nopțiii, m-am gândit să vă scriu astăzi o poveste despre un bărbat, care fără să vrea s-a lăsat atras într-o aventură de amor pe care nu a reușit să o anticipeze din timp…Avem două personaje, fictive evident, care, deși se iubesc în feluri diferite, sunt prinși într-o poveste aproape imposibilă, marcată de conflicte interioare și sacrificii.

Povestea lor….

Adrian, un bărbat de 45 de ani, a avut întotdeauna o viață ordonată. Este căsătorit de douăzeci de ani și are o poziție respectată în oraș, dar de ani buni simte că viața lui este o capcană confortabilă, fără pasiune. Apoi o întâlnește pe Adriana, o tânără de 26 de ani, cu ochii mari și zâmbetul mereu gata să ascundă povești nescrise. Din primul moment, Adrian simte un tumult de emoții pe care nu l-a mai cunoscut de la tinerețe.

Adriana este escortă, o viață care i-a oferit o anumită doză de libertate, dar și un sentiment de singurătate, pe care l-a camuflat sub indiferență. Pentru ea, Adrian este un client diferit, nu doar pentru că este atent și generos, ci pentru că îi acordă un respect pe care nu l-a mai simțit până atunci…

Întâlnirile lor devin din ce în ce mai frecvente, iar Adrian își dă seama că nu e vorba doar de atracție fizică. O iubește. Iubește felul în care râde, iubește strălucirea din ochii ei când îi povestește despre visurile pe care nu le-a putut împlini, iubește vulnerabilitatea pe care o ascunde sub masca de escortă profesionistă.

În timp ce pentru el, Adriana devine singura femeie din viața lui, pentru Adriana, el rămâne unul dintre cei mulți. Știe că Adrian este căsătorit, că viața lui este alta decât a ei, dar nu poate ignora fiorul pe care îl simte când sunt împreună. Îi place compania lui, însă nu poate să se desprindă de realitate: pentru ea, Adrian este un refugiu temporar, nu un viitor.

Obstacolele

Pe măsură ce relația lor evoluează, Adrian începe să își pună întrebări. Este dispus să-și riște căsnicia, reputația și stabilitatea pentru o femeie care își trăiește viața după reguli pe care nu le înțelege? Îl bântuie faptul că Adriana continuă să fie escortă, că împărtășește intimitatea lor cu alți bărbați. Ar vrea să o salveze, să-i ofere o viață stabilă, dar știe că ea nu îi aparține și că, într-un fel, nu vrea să aparțină nimănui.

Adriana, pe de altă parte, se confruntă cu dilemele ei. Se întreabă dacă iubirea lui Adrian este reală sau doar un alt vis imposibil. O parte din ea își dorește să iasă din viața pe care o duce, dar știe că o viață alături de el ar aduce alte complicații. Știe că Adrian o iubește, dar simte că dragostea lui vine cu prețul libertății ei.

Momente de Decizie

Într-o noapte, după o lungă conversație despre trecutul și viitorul lor, Adrian îi propune să fugă împreună, să renunțe la tot și să înceapă o viață nouă. Adriana ezită, simțind cât de mult își dorește să îi spună “da”. Însă, în adâncul sufletului, știe că viața ei nu este aceeași cu a lui și că dragostea lor este, poate, sortită să rămână o flacără temporară, nu un foc care să ardă pentru totdeauna.

Ce urmează pentru Adrian și Adriana rămâne incert. Își vor continua întâlnirile secrete, fiecare trăind o viață dublă, sau vor avea curajul să renunțe, să se despartă și să își accepte iubirea ca pe o amintire frumoasă, dar imposibilă?

Final Alternativ

Cum credeți că ar trebui să se termine povestea lor? Să continue să lupte pentru această iubire imposibilă, cu toate sacrificiile implicate? Sau poate să renunțe, acceptând că unele iubiri sunt menite doar să ne ardă sufletul pentru o vreme?

🥹💔😢

Hmmmm... grea decizie.

[Andone321]

Bună Delia,   
       Holla cititorule!

- Păcatul meu Divin -

Tu ești lumina mea târzie,
Un vis ce arde lin în gând,
Un dor ce-n suflet îmi învie
Un rai uitat, un murmur blând.

Când te privesc, se frânge timpul,
Se stinge lumea-n jurul meu,
Și-n ochii tăi, mi-apare chipul
Păcatului trăit mereu.

Mi-ai spus, încet, fără să știu,
Povești ce nimeni n-a aflat,
Și-n glasul tău, dulce fior,
Simțit-am că trăiesc din nou…

De-ai fi un vis, te-aș ști și pe de rost,
De-ai fi un dor, nu l-aș sfârși,
Dar ești mai mult decât am fost,
Ești cântecul iubirii vii…

Și dacă mâine n-ai mai fi,
M-aș mistui încet, stingher,
Căci n-am să pot nicicând trăi
Fără lumina ta din cer.

În noaptea grea cu ploi târzii,
Când vântul plânge pe alei,
Mi-e dor de glasul tău, să știi,
Mi-e dor de ochii tăi cei grei.

Tu vii și treci, ca un fior,
Ca un parfum ce mă destramă,
Dar azi în tine, vis ușor,
Am fost doar umbra ce te cheamă.

Mi-ai spus povești, mi-ai spus dureri,
Și-n ochii tăi mi-am prins iubirea,
Ca un străin fără puteri
Ce-și regăsește amintirea.

Și dacă mâine vei pleca,
Cu pași ușori, o, vis uitat,
Să știi că-n suflet voi păstra
Iubirea ta ca pe-un păcat.

Dar nu-i păcat să te iubesc,
E doar un dor ce mă înfrânge,
Un gând tăcut, un vis ceresc,
Ce-n noaptea rece încă plânge.

🥹💔😢

[Andone321]

Poveste de Dragobete

Se spune că iubirea adevărată nu se spune, ci se simte, se trăiește, se dovedește în fiecare clipă. Este acel fior care te trezește dimineața cu un gând și te adoarme seara cu o speranță. Este grija de a-l înveli pe cel drag când îi este frig, de a-i șterge lacrimile fără să-i ceri nimic în schimb, de a rămâne alături chiar și atunci când drumul pare să ducă în direcții diferite.     
Dar ce faci atunci când inima ta bate pentru cineva care nu îți aparține? Când îți dorești să fii ales, dar ești doar un vis trecător în lumea celuilalt? În ziua iubirii la români, mi-aș dori să spun că iubirea câștigă întotdeauna, dar știu că uneori, oricât de mult ai încerca, nu poți schimba un destin care nu-ți este scris.     
Și totuși, iubesc. Iubesc fără speranță, fără promisiuni, fără așteptări. Iubesc pentru că nu știu să fac altfel. Și poate că adevărata iubire nu înseamnă să primești, ci să oferi. Să lași libertate chiar și atunci când ai vrea să strângi pe cineva aproape.        
De Dragobete, românii își spun “Te iubesc” cu flori, cu săruturi, cu jurăminte. Eu îl spun prin tăcere, prin priviri furate, prin dorința de a fi acolo, chiar și când știu că nu voi fi vreodată “alegerea”.   Pentru că iubirea adevărată nu cere nimic. Ea doar este. Și uneori, doar faptul că ai iubit cu adevărat e suficient.

La mulți ani, iubire, oriunde ai fi!

[Andone321]

Pe malul iubirii

Pe-o plajă pustie, sub cerul aprins,  
Ne-am regăsit sufletul blând și nestins.  
Briza ușoară dansa printre noi,  
Șoptindu-ne vise în valuri și ploi.

Rochia-ți albă, ca spuma de mare,  
Flutura-n ritmul iubirii ce doare,  
Iar zâmbetul tău, ca un cântec divin,  
Făcea inima-mi tainic să bată sublim.

Ne-am prins în pașii unui dans fermecat,  
Sub raze de soare, sub cer înstelat,  
Iar timpul, uitând să mai curgă încet,  
Ne-a prins într-un sărut desăvârșit, perfect.

Am jurat că  nimeni și nimic nu ne va despărți,  
Că-n inimi mereu vom rămâne copii,  
Și chiar de furtuni ne-ar încerca în noapte,  
Iubirea va fi steaua ce ne va purta departe.

❤️‍🔥💔❤️

[Andone321]

          Povestea mărțișorului

Se spune că, odinioară, într-un sat de munte, trăia o fată cu părul ca aurul și ochii ca cerul. Era atât de frumoasă încât primăvara însăși părea că o iubește, iar florile înfloreau mai repede în calea ei. În același sat trăia un băiat sărac, dar cu inima mare, care o iubea nespus. Deși știa că nu are nicio șansă să fie alături de ea, și-a dorit să-i facă un dar special.  
Într-o iarnă aspră, băiatul a găsit un ghiocel firav răsărit sub zăpadă. Știind că primăvara era departe, s-a hotărât să îl păstreze și să i-l dăruiască fetei când va sosi luna martie. A îngrijit floarea cu grijă, dar, în ciuda eforturilor sale, ghiocelul s-a ofilit. Trist, băiatul s-a tăiat la deget și a lăsat o picătură de sânge pe floare, rugându-se ca iubirea lui să o aducă la viață. Minunea s-a întâmplat: ghiocelul s-a înviorat, iar fata, impresionată de gestul lui, l-a îndrăgit și i-a răsplătit iubirea.  
De atunci, firul alb și roșu al Mărțișorului simbolizează iubirea pură și sacrificiul, iar oferirea unui mărțișor este o declarație de dragoste și speranță.

💔

[Andone321]

“Fluturi din umbră”

Îi plăcea felul în care îl privea. Era ceva acolo, o căldură bine dozată, nici prea aproape, nici prea departe. Îl asculta cu răbdare, zâmbea când trebuia, își înclina ușor capul, ca și cum ar fi fost cu adevărat interesată de ceea ce îi spunea.  
Și el credea…  
Cu timpul, dorința de a-i fi aproape s-a transformat în ceva mai profund. Îi ducea flori fără vreo ocazie, îi oferea cadouri alese cu grijă, o ajuta când avea nevoie. Nu cerea nimic în schimb. Era suficient să vadă cum ochii ei se luminau, chiar și pentru o clipă. Uneori, chiar avea impresia că și ea simțea ceva.  
Dar lumina aceea se stingea repede. Când nu mai avea nevoie de el, devenea rece, distantă, ca și cum nici nu l-ar fi cunoscut.  
Într-o zi, i-a dus un dar diferit. O cutie plină cu fluturi din hârtie, fiecare colorat altfel, decupați cu migală.  
— Ce sunt? a întrebat ea, privindu-l cu o curiozitate absentă.  
— Gândurile mele pentru tine. Fiecare fluture are un moment, un vis, un cuvânt pe care nu l-am spus.  
Ea a râs ușor, fără să deschidă cutia. A lăsat-o deoparte, uitată printre alte lucruri fără însemnătate.  
Atunci, pentru prima dată, el a simțit un gol ciudat în piept. O îndoială care până atunci fusese acoperită de speranță. Dar și-a spus că poate e doar obosită, poate, într-o zi, va înțelege ce însemna totul pentru el.  
Însă ziua aceea n-a mai venit.  
Când a încetat să-i mai fie de folos, privirea ei a devenit de gheață. Cuvintele—tăioase. Iar când a întrebat-o ce însemna el pentru ea, i-a răspuns fără ezitare:  
— Nimic.  
A fost ultima oară când a mai avut ceva să-i ofere.  
Atunci, a înțeles.  
Toate acele clipe care păreau reale nu fuseseră altceva decât o iluzie, un joc bine jucat. Întregul său sentiment se sprijinea pe ceva fragil, la fel ca fluturii lui de hârtie—frumoși, dar fără viață.  
A plecat fără zgomot, fără reproșuri.  
Când a ajuns acasă, a deschis propria lui cutie cu amintiri și a privit-o pentru ultima dată. Apoi, încet, a lăsat vântul să se joace cu fluturii. Unii s-au așezat pe pământ, alții s-au pierdut în zare.  
Și, în acel moment, cu lacrimi în ochi, a simțit că și sufletul lui se eliberează.

💔

[Andone321]

Și totuși, ne mai auzim?  
dialog între doi îndrăgostiți pierduți

El:  
Mai vii, măcar o clipă, prin tăcere,  
când stelele te strigă-ncet, în șoapte?  
Mi-e dor de tine-aprins, ca o durere,  
și nu mai știu ce-nseamnă nopți sau fapte.  
Ea:  
Te aud, dar glasul tău e tot mai stins,  
Ca o scrisoare arsă pe jumate.  
Am fost furtună, dar m-ai vrut ca vis.  
Acum îți sunt ecoul dintr-o noapte.  
El:  
Și totuși, n-ai plecat din pielea mea,  
nici din mirosul patului pustiu.  
Te port în vină, teamă și cafea…  
De ce-ai plecat, când totul era viu?  
Ea:  
Am obosit să-ți fiu doar întrebare,  
să mă iubești cu frică și cu dor.  
Ai vrut o zeiță blândă, nu-o visare.  
Eu eram foc. Dar tu voiai izvor.  
El:  
Poate-am greșit, dar tu n-ai stat să vezi  
că te iubeam mai mult decât pe mine.  
Erai cuvântul scris în alte zări,  
și-acum ești versul care nu mai vine.  
Ea:  
Nu-ți cer să uiți. Doar să mă ierți puțin.  
Și, dacă mă mai cauți, fă-o-n tăcere.  
Că-n dorul nostru nu mai e nimic străin.  
Doar două inimi, arse de plăcere…

[deliaro_deep]

Popor sărac, popor minţit..

De ani de zile păcălit!

După marea Revoluţie..

Prea puţină evoluţie...

Prea dezbinaţi, n-am fost uniţi..

La cârma ţării-s neciopliţi!

În posturi cheie-s mitocani..

Iar în politici bădărani..

În guvern sunt mafioţi..

Parlamentu-i plin de hoţi!

Acesta este adevărul-adevărat..

Când va fi oare, eludat?

[Andone321]

Bună @deliaro_deep,   
Holla colegi de aventuri, sau simpli cititori anonimi…
Nu v-am mai povestit nimic de ceva timp și nici nu știu dacă voi mai scrie în viitorul apropiat ceva…Vă las mai jos povestea unui “client”, ca mulți alții de altfel, ce a încercat să pătrundă în acest univers special … 

            Am căutat o urmă de suflet…

Nu știu exact ce căutam când am intrat în lumea asta.  
Poate trup.  
Poate liniște.  
Poate doar o atingere care să nu mă judece.  
Dar undeva, în adâncul meu, știu că am sperat altceva:  
o clipă de umanitate.  
O privire care să nu fie falsă.  
O mână care să mă atingă nu doar pentru că trebuie… ci pentru că vrea.  
Am întâlnit multe femei. Unele zâmbitoare. Altele reci. Unele cu povești despre copii, dureri, vise rănite.  
Le-am ascultat. Le-am sprijinit. Le-am înțeles.  
Și poate, în naivitatea mea de bărbat trecut prin multe, am crezut că dacă dau din ce am — timp, încredere, prezență — o vor simți.  
Că vor ști că în fața lor nu e doar un client…  
Ci un om care și-a pus sufletul pe masă.  
Am oferit fără să cer.  
Am fost acolo cu un cuvânt bun, cu o mână întinsă, cu răbdare — chiar și atunci când nu mai era loc pentru mine.  
Nu am forțat nimic.  
Am tăcut, am așteptat… am sperat.  
Nu pentru că mi se cuvenea ceva, ci pentru că, în naivitatea inimii mele, încă mai credeam că bunătatea poate fi văzută… și întoarsă.  
Și când am avut nevoie de o simplă întrebare — „ești bine?” — s-a lăsat tăcerea.  
Nu mai eram folositor.  
Eram doar cineva care a dat destul.  
Și da… cel mai tare nu doare lipsa sexului.  
Doare lipsa adevărului.  
Doare când descoperi că, în timp ce tu așteptai un semn, un gest, un gând, ea era în altă parte, oferind tot ce ție ți-a refuzat.  
Cu generozitate.  
Pentru altceva.  
Pentru altcineva.  
Dar n-am urât.  
Am plecat cu demnitate și cu o durere mută, care n-a mai vrut să ceară nimic.  
Doar să înțeleagă…  
De ce?  
Poate unele au obosit.  
Poate și-au închis sufletul de atâta rutină.  
Poate n-au avut niciodată unul deschis.  
Și totuși… dacă citești asta și ai simțit vreodată că ai dat și ai fost uitat…  
dacă ai fost acolo, în aceeași tăcere…  
să știi că nu ești singur.  
Eu am căutat o femeie care să nu mă vadă doar ca pe un bărbat.  
Ci ca pe un om.  
Un om care n-a mai vrut doar sex.  
Ci o urmă de suflet.

🥹💔😥

[Andone321]

 

🖤 „M-ai luat… și m-ai uitat.   
Monologul unui bărbat rănit

Ți-am pus sufletul pe tavă.   
Curat. Tremurat. Complet.   
Tu l-ai privit o clipă…   
Și l-ai luat ca pe un lucru pe care îl meriți din oficiu.   
L-ai strâns în pumni,   
Ai supt tot ce era cald în mine   
Și m-ai lăsat rece.

 Nu m-ai respectat.   
Ți-a plăcut doar cum te respectam eu.   
Eu am văzut în tine o lume,   
Tu ai văzut în mine o sursă.

Ai luat lumina mea   
Și te-ai plâns că am rămas întunecat.   
M-ai ars ca pe o lumânare,   
Și ai plecat când flacăra s-a stins.

Am oferit totul unei femei care nu știa decât să ia.   
Și când n-a mai rămas nimic,   
M-ai învinuit că nu mai am ce să-ți dau.   
Mi-ai transformat respectul în povară,   
Sinceritatea în slăbiciune,   
Prezența în nimic.

N-am fost bărbatul perfect.   
Dar ți-am fost al naibii de sincer.   
Și poate că acolo a fost greșeala mea:   
Am oferit demnitate într-o lume care cere doar aparențe.   
Mi-ai cerut loialitate, dar ți-era dor de libertate.   
Mi-ai cerut liniște, dar ți-era foame de haos.   
M-ai vrut doar până m-am dăruit complet – Apoi ai plecat.

Acum…   
Nu-ți mai port ură.   
Dar nici respect.   
Ai fost o lecție – una scumpă.   
Și o rană care încă știe să vorbească în tăceri.

Să-ți fie bine.   
Nu din respect,   
Ci din demnitate.   
Fiindcă eu n-am să devin ca tine.   
N-am să trădez… doar pentru că am fost trădat

🥹💔😔