Umbre și tăcere
Plouă mărunt pe-o lume-nlănțuită, Pustiul crește-n golul părăsit,
În geamuri stinse tremur și mi-e frică,
Și viața parcă-i un suspin grăbit.
Iubirea-i doar un zvon din altă lume,
Pe străzi pustii doar pași fără răspuns,
O ceață grea pe inimi se adună,
Și dorul e uitat, înghețat, străpuns.
Sub cerul plumburiu, stins ca un dor, Tăcerea strigă-n umbre, fără zbor,
Totul e praf, și florile sunt moarte,
Și toate visele-s de mult departe.
E noapte-n gând și ziua-i în zadar,
Se scurg secunde grele, pline de amar,
Nimic nu naște, nimeni nu suspină,
E doar un vuiet mut ce ne-nghite-n tihnă.
Iubirea-i rece, visul e pierdut,
Sub ploi de ură totul s-a-nvechit,
Și-n crângul surd, cu frunze ca de plumb,
Pașii se-aud ca un ecou în scrum.
Doar timpul, orb, apasă tot mai greu,
Un pas pierdut, un strigăt stins, mereu.
Și-n lumea asta rece, încremenită,
Parcă și moartea însăși e rănită.
😢