Andone321

Dacă te topești după dulcegării, atunci stai aproape… Am versuri cu gust de caramel și săruturi în șoapte. Salsa-i în pași, dar și în rimă, te prind duios – Când scriu, las urme… și nu doar pe bloc-notes, ci-n locul tău tainic, adânc, și umbros… 💔

UN TOPIC POEZII CU CITATE Cu burgers, drinks & salsa – e păcat să ratezi o noapte! Printre versuri picante și gusturi savuroase, Se-adună prieteni, idei delicioase… Și-n fiecare rimă, un strop de nebunie, Condimentată cu ritm, aromă și poezie. 💔

Să nu faci rău că râul se întoarce. Fă bine pentru că binele nu se mai întoarce. Gheorghe Dinică 💔

Bună @deliaro_deep, Holla colegi de aventuri, sau simpli cititori anonimi… Nu v-am mai povestit nimic de ceva timp și nici nu știu dacă voi mai scrie în viitorul apropiat ceva…Vă las mai jos povestea unui “client”, ca mulți alții de altfel, ce a încercat să pătrundă în acest univers special … Am căutat o urmă de suflet… Nu știu exact ce căutam când am intrat în lumea asta. Poate trup. Poate liniște. Poate doar o atingere care să nu mă judece. Dar undeva, în adâncul meu, știu că am sperat altceva: o clipă de umanitate. O privire care să nu fie falsă. O mână care să mă atingă nu doar pentru că trebuie… ci pentru că vrea. Am întâlnit multe femei. Unele zâmbitoare. Altele reci. Unele cu povești despre copii, dureri, vise rănite. Le-am ascultat. Le-am sprijinit. Le-am înțeles. Și poate, în naivitatea mea de bărbat trecut prin multe, am crezut că dacă dau din ce am — timp, încredere, prezență — o vor simți. Că vor ști că în fața lor nu e doar un client… Ci un om care și-a pus sufletul pe masă. Am oferit fără să cer. Am fost acolo cu un cuvânt bun, cu o mână întinsă, cu răbdare — chiar și atunci când nu mai era loc pentru mine. Nu am forțat nimic. Am tăcut, am așteptat… am sperat. Nu pentru că mi se cuvenea ceva, ci pentru că, în naivitatea inimii mele, încă mai credeam că bunătatea poate fi văzută… și întoarsă. Și când am avut nevoie de o simplă întrebare — „ești bine?” — s-a lăsat tăcerea. Nu mai eram folositor. Eram doar cineva care a dat destul. Și da… cel mai tare nu doare lipsa sexului. Doare lipsa adevărului. Doare când descoperi că, în timp ce tu așteptai un semn, un gest, un gând, ea era în altă parte, oferind tot ce ție ți-a refuzat. Cu generozitate. Pentru altceva. Pentru altcineva. Dar n-am urât. Am plecat cu demnitate și cu o durere mută, care n-a mai vrut să ceară nimic. Doar să înțeleagă… De ce? Poate unele au obosit. Poate și-au închis sufletul de atâta rutină. Poate n-au avut niciodată unul deschis. Și totuși… dacă citești asta și ai simțit vreodată că ai dat și ai fost uitat… dacă ai fost acolo, în aceeași tăcere… să știi că nu ești singur. Eu am căutat o femeie care să nu mă vadă doar ca pe un bărbat. Ci ca pe un om. Un om care n-a mai vrut doar sex. Ci o urmă de suflet. 🥹💔😥

Felicitări pentru recenzie! Foarte bine făcută și descrie sincer și la obiect toate calitățile acestei escorte de top…Numai bine și multă baftă la momente cat mai plăcute!!

Au apărut deja bancuri despre turul al doilea, semn că lumea și-a regăsit surâsul. A ajuns la mine unul din ele: Un cetățean se duce la Palatul Cotroceni și cere să-l vadă pe președintele George Simion. Secretarul îi spune politicos că nu George Simion este președintele României, ci Nicușor Dan. Omul pleacă ușor nedumerit și se întoarce după o jumătate de oră, punând aceeași placă: – Nu vă supărați, dar aș dori să vorbesc cu domnul președinte George Simion – Stimate domn, v-am mai spus că nu domnul Simion este președinte, ci domnul Nicușor Dan. Pleacă cetățeanul și se întoarce după o altă jumătate de oră: – Nu vă supărați, dar aș dori să vorbesc cu președintele României, domnul George Simion! – Măi, omule, măi, nu ți-am spus că nu George Simion e președintele? De ce tot insiști atâta? – Pentru că nu mă mai satur să aud asta! 💔🙃😎

Toate par să facă aceeași meserie… dar uneori, felul în care ești privit, tratat, atins îți amintește că nu toate sunteți la fel. Am citit destule postări cu bășcălie despre clienți: despre cum arată, de vârsta lor, despre ce au sau n-au. Am văzut și povești cu bani împrumutați și ‘uitări’ convenabile… Dar am întâlnit și femei care nu-și pierd demnitatea, nici măcar în tăcerea dintre două întâlniri. Și când simți asta pe pielea ta, știi că nu toate sunt la fel… N-ai cum să le pui în același rând. Nu sunteți toate la fel. Clar! Din partea mea, doar atât: Respect. 💔

https://www.facebook.com/share/r/19ezb2dUjB/?mibextid=wwXIfr

“Mi-ai promis că rămâi” Mi-ai promis că rămâi. Dar ai plecat în zâmbetul altora. Eu? Am rămas în tăcerea dintre respirații, cu trupul tremurând și sufletul culcat pe gresia rece a așteptării. Mi-ai spus că sunt primul. Dar n-am fost nici ultimul, nici măcar un gând care să-ți întârzie pașii spre următorul bărbat cu ceas scump și dorință grăbită. Eu nu ți-am cumpărat timpul. Ți-am oferit viață. Și tu… ai dat-o la schimb pe un clipit fără nume. Dar știi ceva? Chiar dacă doare - eu n-am fost un client. Am fost un om. Iar tu? Doar ai trecut prin mine… fără să privești în urmă. 💔😞🫶

„Cel mai dureros lucru în dragoste este că sufletul ți-l fură de obicei cel ce are mai puțină nevoie de el.” – Ion Luca Caragiale

Sărbătoarea Învierii să-ți aducă lumină în suflet și pace în gânduri. Deschide-ți inima către bine, iertare și iubire – și vei simți cum viața capătă un nou sens. Paște fericit, cu bucurii simple și clipe senine alături de cei dragi!

Paște fericit alături de cei dragi!

Paște fericit alături de cei dragi!

Mi-e tot mai greu să mai am încredere în oameni…Sau, mai bine zis, am încetat să o mai am. Oamenii poartă măști — unele, zâmbitoare, altele reci, tăioase. Și da… și eu am învățat, cu timpul, să-mi pun una. Mă port diferit cu fiecare, pentru că fiecare se arată altfel cu mine. Sufletul meu s-a închis treptat, ferecat de trădări, de promisiuni uitate și tăceri care au durut mai tare decât cuvintele. Chiar și în fața celor pe care îi cunosc de-o viață, simt că nu mai pot fi eu. „Prietenie”… un cuvânt care, astăzi, sună gol, sec, aproape ironic. Am întâlnit prea mulți care, de la „frate”, au devenit „nimeni”. Sau, mai rău… dușmani. Pentru că un străin trece pe lângă tine fără să te atingă, dar un fost prieten știe exact unde să lovească. Când dragostea dispare, nu rămâne liniște — ci resentiment. Apoi vin bârfele, judecățile, veninul spus pe la colțuri…Așa se năruie legături ce păreau de neclintit. Nu mai cred în oameni. Nici în gesturi, nici în vorbe frumoase, nici în „pentru totdeauna”. Poți avea sute de „prieteni”, dar când închizi ușa și rămâi doar tu cu grijile, cu nevoile tale, cu durerile adânc ascunse….ești incredibil de singur. Te agăți cu disperare de oameni, de speranțe, de visuri…Îți spui că dacă mai reziști puțin, dacă mai lupți puțin, poate, poate… cineva va vedea că meriți iubire. Că meriți timp. Că exiști. Dar de ce? Când adevărul e crud: toți avem măști. Toți ne ascundem în spatele unor fețe construite din frică, din experiență, din supraviețuire. Ne purtăm cum ni se cere, nu cum simțim. Poate că e mai bine așa… Să nu mai crezi în nimeni — ca să nu te mai doară nimic. Dar și asta doare… într-un fel mai tăcut, mai adânc, mai greu de spus în cuvinte. 🥹💔🫶

Și totuși, ne mai auzim? dialog între doi îndrăgostiți pierduți El: Mai vii, măcar o clipă, prin tăcere, când stelele te strigă-ncet, în șoapte? Mi-e dor de tine-aprins, ca o durere, și nu mai știu ce-nseamnă nopți sau fapte. Ea: Te aud, dar glasul tău e tot mai stins, Ca o scrisoare arsă pe jumate. Am fost furtună, dar m-ai vrut ca vis. Acum îți sunt ecoul dintr-o noapte. El: Și totuși, n-ai plecat din pielea mea, nici din mirosul patului pustiu. Te port în vină, teamă și cafea… De ce-ai plecat, când totul era viu? Ea: Am obosit să-ți fiu doar întrebare, să mă iubești cu frică și cu dor. Ai vrut o zeiță blândă, nu-o visare. Eu eram foc. Dar tu voiai izvor. El: Poate-am greșit, dar tu n-ai stat să vezi că te iubeam mai mult decât pe mine. Erai cuvântul scris în alte zări, și-acum ești versul care nu mai vine. Ea: Nu-ți cer să uiți. Doar să mă ierți puțin. Și, dacă mă mai cauți, fă-o-n tăcere. Că-n dorul nostru nu mai e nimic străin. Doar două inimi, arse de plăcere…