Printul Harry: Rezerva
"Toata viata eram umbra, planul B. Existența mea ar fi avut sens doar dacă i s-ar fi întâmplat ceva lui Willy. Trăiesc pentru a oferi sprijin, și, dacă este nevoie, pentru a-mi pune la dispoziție organele. Rinichii mei, de exemplu. Transfuzie de sânge. Măduva osoasă. Toate acestea au fost făcute foarte clar încă de la începutul vieții mele, iar ulterior mi-au fost aduse din nou în atenție la intervale regulate."
Una dintre cele mai impresionante imagini din secolul XX infatiseaza doi baieti, doi printi care isi conduc mama pe ultimul drum, in timp ce intreaga lume ii urmareste cuprinsa de tristete - si de teama. Dupa inmormantarea printesei Diana, miliarde de oameni s-au intrebat ce era in mintea si in sufletul celor doi frati - si cum avea sa fie viata lor mai departe.
Inainte sa-si piarda mama, printul Harry, care avea atunci 12 ani, era un baiat vesel si lipsit de griji, rezerva mai seriosului mostenitor, William. Dar suferinta a schimbat totul. Harry a inceput sa aiba probleme la scoala, avea dificultati in a-si gestiona furia si singuratatea si, pentru ca invinovatea presa pentru moartea mamei lui, ii era foarte greu sa-si traiasca viata in lumina reflectoarelor. La douazeci si unu de ani, s-a inrolat in Armata Britanica si a luptat in Afganistan: "După prima viață pe care am stins-o în mod conștient, m-am întors la baza pentru o analiza detaliata. Mai fusesem în luptă înainte și ucisesem, dar aceasta a fost cea mai directă întâlnire de luptă cu inamicul. Celelalte întâlniri au fost mai impersonale. Aici puteam vedea clar ținta, mi-am sprijinit degetul pe trăgaci și am tras. M-am întrebat cum mă simt. Traumatizat? Nu. Trist? Nu. Surprins? Nu. Mi-am făcut treaba. Ceea ce am fost antrenat să fac. M-am întrebat, de asemenea, dacă nu cumva am fost insensibil și dacă lipsa mea de reacție ar putea fi rezultatul relației mele ambivalente de lungă durată cu moartea. Nu am crezut că era așa. Este într-adevăr doar o simplă matematică. Aceștia erau oameni răi care au făcut lucruri rele împotriva soldaților noștri. Dacă tipul pe care tocmai l-am scos din circulație nu a ucis inca un soldat britanic, ar fi făcut-o cu timpul.
Cei mai mulți soldați nu pot spune cu exactitate cate vieti au stins. În mijlocul condițiilor de luptă, poate exista adesea o amploare serioasă a împușcăturilor trase orbește. Pe vremea apach-urilor și a laptopurilor, tot ceea ce am făcut în cele două perioade de serviciu a fost înregistrat în timp. Întotdeauna puteam spune cu exactitate câți combatanți inamici am ucis. Mi-am propus să nu mă las niciodată intimidat de acest număr. Am învățat multe lucruri în armată, dar responsabilitatea a fost probabil în capul listei mele de priorități. În cazul meu, acel număr este douăzeci și cinci, ceea ce nu mă umple de satisfacție, dar nici nu mă face să mă simt rușinat. Desigur, aș prefera ca acest lucru să nu figureze în CV-ul meu militar, dar aș aprecia, de asemenea, să trăiesc într-o lume fără război și fără talibani. Dar chiar și un om ca mine, care este uneori predispus la gândire iluzorie, trebuie să recunoască realitățile de neclintit ale vietii. În toiul bătăliei, nu i-am considerat umani pe acești douăzeci și cinci de oameni. Dacă i-aș fi considerat umani, nu aș fi putut să-i omor si nici măcar să-i rănesc. Erau piesele care trebuiau îndepărtate de pe tabla de șah, băieții răi, care trebuiau doborâți înainte de a-i putea ucide pe cei buni",
Cativa ani mai tarziu a intalnit-o pe Meghan. Lumea a fost cucerita de minunata lor poveste de dragoste si a urmarit cu incantare nunta lor de basm. Dar, inca de la inceput, Harry si Meghan au fost vanati de presa, fiind victimele unor valuri de abuzuri, minciuni si rasism. Vazand ca sotia lui sufera, ca siguranta si sanatatea lor mentala erau puse in pericol, Harry si-a dat seama ca singura cale de a evita ca unul dintre ei sa aiba soarta tragica a mamei lui era sa-si paraseasca tara natala. De-a lungul secolelor, putini avusesera curajul sa plece din sanul familiei regale britanice. Ultima care incercase fusese chiar printesa Diana...