Poiet-analfabet

[poiet-analfabet]

Plâng demonii-n tine

Când mai vine

Câte un disperat de viață

Să-ți promită raiul.

 

Despre ce rai vorbești tu, mă

Când taci in cor de biserică

Și te sugrumă

Visele altora?!

Că tati ți-a dat banii

Să te faci ce zice mami,

Pesemne, ea n-a avut posibilitatea ta

Cum nici tu nu o s-o ai

Pe cea a copilului tău.

 

Tu faci, tu dregi, tu nervi cu draci

Când ți se zice " nu ".

Păi același tati crezi că

Ți-a cumpărat ție stelele

Să cadă când vrei tu?!

 

Morții tăi de răsfățat.

[poiet-analfabet]

Ai intrat în inspirația mea de astăzi

Ca un microb frumos

Și sunt fericit

Fiindcă îmi place aerul tandru

Din jurul tău.

Acum îmi vei circula nestingherită

În Univers

Și în fiecare zi imi vei trimite câte o stare

Sufletească

În loc de scrisoare.

Cred că uneori voi fi trist

Ca un elefant omorât de fluture,

Și te-as da afara,

Dar nu voi ști unde te găsesc:

Tu îmi vei fi când într-o mana,

Când intr-un ochi ori pe frunte,

Când intr-un gând.

[poiet-analfabet]

Să mă ierți că nu îți sunt

Și că de asta scriu,

M-ai ierta de-aș ști să cânt?

Ți-aș părea mai viu?

 

Doar că... pentru dorul meu

" A fi mut " e lege...

Și oricât l-aș cânta eu

Tu nu l-ai înțelege.

 

Să mă ierți că azi mă rog

De mine... să mă iert,

Căci n-am știut să nu fiu orb

La rana ta din piept.

 

Să mă ierți că nu credeam

În ce tu-ti puneai speranțe...

Eu de teamă îmi zideam

Pe inimă faianțe.

 

Să mă ierți că tot fugeam

Să n-ajung eu cel rănit.

Tu-n urma mea, eu nu vedeam...

Veneai pe-o muchie de cuțit.

[poiet-analfabet]

Nu vrei să-mi fii poezia

Fără de sfârșit?

În care frenezia si elegia

Să nu fie decât chit.

Nu vrei sa fii vers cu vers

Poemul meu de dor?

Cu podul palmei să îți țes

Metafore de amor.

 

Nu aș lăsa să te recite

Toți analfabeții!

În liniștea dintre clipe

Te-ar contempla poeții.

 

Te-as scrie atât de frumos

Pe suflet și pe rană.

Să n-o mai știu, să n-o descos

Ca să resimt ce-nseamna.

 

Fii începutul meu-un poem fără sfârșit.

[poiet-analfabet]

" Tare necăjită ai fost, mamă,

Iarna, vara, orice timp trecând

Cât era de frig sau de căldură,

Tot desculță te-am văzut umblând.

 

N-ai purtat o haină mai ca lumea,

O scurteică veche doar aveai.

Dar și pe aceea totdeauna,

Doar de sărbători o îmbrăcai!

 

Tu așa ai fost de când țin minte

Pe picioare-ai mers la drum, mereu.

Nici în car nu te suiai de teamă

Boilor să nu le fie greu.

 

Ce păcat că n-ai trăit măicuță,

C-ai plecat fără de timp in lut.

Ce pantofi ți-aș fi adus acuma,

Și ce haină ai mai fi avut!

[poiet-analfabet]

- Apogeu sentimental -

 

Mi-am plantat cuvinte prin toate caietele

Și emoții în toate locurile

Pe care ai calcat.

 

Mi-ai sadit parfum de eternitate

Rupte din cel mai luminos colt al raiului

În fiecare cuta din piele

 

Pe care ai atins-o

Ca pe clape

In cel mai geros crivat polar.

 

Ne-am incalcit intr-un ghem euforic,

Indescalcibil,

Indescurcabil,

Ca cele de care ne împiedicam

Cand eram mai mici

Și nu știam ce sunt.

 

Ca cele in care

Poeții și-au blocat mâinile,

Stilourile și viețile cu totul.

 

Se sfârșesc anii precum painea in casele sarace,

Și noi ne sfârșim precum anii,

Consumandu-ne până ne uităm.

 

Sper sa am o moarte mai frumoasă

Decat viața pe care am trait-o

Netraind-o in mare parte.

 

O sa pun lichidare de stoc

Toate emoțiile care au mai rămas,

Toate poeziile romantice la pachet cu un vin iefin,

Rămășițele Fericirii din vara

Și, nu in ultimul rand,

Nesomnul din atâtea și atat de multe nopți.

 

Eu nu-mi incalc promisiunile.

Te voi iubi mereu, numai că

Se prea poate sa nu mai citești asta pe nicăieri,

 

Poate doar in caietul ăla vechi,

Scris la cel mai înalt

Apogeu Sentimental.

[Vizitator dr parnassus]

- Apogeu sentimental -

 

Mi-am plantat cuvinte prin toate caietele

Și emoții în toate locurile

Pe care ai calcat.

 

Mi-ai sadit parfum de eternitate

Rupte din cel mai luminos colt al raiului

În fiecare cuta din piele

 

Pe care ai atins-o

Ca pe clape

In cel mai geros crivat polar.

 

Ne-am incalcit intr-un ghem euforic,

Indescalcibil,

Indescurcabil,

Ca cele de care ne împiedicam

Cand eram mai mici

Și nu știam ce sunt.

 

Ca cele in care

Poeții și-au blocat mâinile,

Stilourile și viețile cu totul.

 

Se sfârșesc anii precum painea in casele sarace,

Și noi ne sfârșim precum anii,

Consumandu-ne până ne uităm.

 

Sper sa am o moarte mai frumoasă

Decat viața pe care am trait-o

Netraind-o in mare parte.

 

O sa pun lichidare de stoc

Toate emoțiile care au mai rămas,

Toate poeziile romantice la pachet cu un vin iefin,

Rămășițele Fericirii din vara

Și, nu in ultimul rand,

Nesomnul din atâtea și atat de multe nopți.

 

Eu nu-mi incalc promisiunile.

Te voi iubi mereu, numai că

Se prea poate sa nu mai citești asta pe nicăieri,

 

Poate doar in caietul ăla vechi,

Scris la cel mai înalt

Apogeu Sentimental.

Mai iartă-ne Poete! 

Prea ne topești in zona fluid - sufleteasca 

[zero_tolerance]

I-am zis bizonului că n-are habar ce-i calamburul, pamfletul scurt și metrica în fraze făra coaie.

[Vizitator dr parnassus]

Cu sau fara rime, viata merge înainte. 

"Binele împinge" 

:)

[poiet-analfabet]

" Ce dacă fur?

Ce dacă sunt laș?

Ce dacă sparg soarele ca pe-un ou?

Si vărs gălbenușul pe oraș?

 

Ce știu eu decât să plâng?

Ce dacă gura mea nebună

A mușcat carne din lună?

 

Anii mi i-am pierdut prin amintiri intunecoase,

Am jinduit toată viața după lucruri frumoase.

Am hoinarit cu sufletul incins in sfoară

Și tinerețea mi-am macinat-o ca o moară.

Din clasele pe care plângea igrasia

M-am inhaitat cu visul și poezia.

 

Ce folos însă, că mi-am cântat tainele,

Eu căruia visul i-a furat hainele?

La ce mai sunt bun?

Ce speranțe, ce tristeți am avut eu

Care am dat cu pietre in Dumnezeu? "

[Vizitator dr parnassus]

" Ce dacă fur?

Ce dacă sunt laș?

Ce dacă sparg soarele ca pe-un ou?

Si vărs gălbenușul pe oraș?

 

Ce știu eu decât să plâng?

Ce dacă gura mea nebună

A mușcat carne din lună?

 

Anii mi i-am pierdut prin amintiri intunecoase,

Am jinduit toată viața după lucruri frumoase.

Am hoinarit cu sufletul incins in sfoară

Și tinerețea mi-am macinat-o ca o moară.

Din clasele pe care plângea igrasia

M-am inhaitat cu visul și poezia.

 

Ce folos însă, că mi-am cântat tainele,

Eu căruia visul i-a furat hainele?

La ce mai sunt bun?

Ce speranțe, ce tristeți am avut eu

Care am dat cu pietre in Dumnezeu? "

Bun Creștin, mai departe ma abțin 

[poiet-analfabet]

Ce simt și ce scriu,

Adeseori, nu se leagă .

 

In valuri de emoții,

Cuvintele-mi aleargă

În podul minții.

 

O trigamă cu toate sinonimele iubirii

Stau in sir indian,

Asteptandu-si scrierea.

Noi, noi, noi, noi.

 

Șapte de " noi " in titlu.

De aici mă jur ca nu mai știu.

Nu e așa de simplu

Sa fiu fericit sa scriu...

Iar trist, acum,

Chiar nu vreau sa fiu.

 

Lăsăm pe mai târziu,

Când o să-mi umpli paharul.

Și nu o sa mai fie loc

Decat pentru cuvintele

Traznite din amarul

Gust de " noi ".

[poiet-analfabet]

Azi , te-ar mai fi așteptat un ceas de buzunar,

Pe care de mult l-am aruncat.

Al naibii, accesoriu bizar!

Incerca sa mi te amintească

După ce te-am uitat.

 

In rest e bine, nu am mai aruncat nimic,

Ca a ajuns sa te uite

Si zațul de pe fundul unui ibric.

Cearșafurile trec mai greu peste,

Iar candelabrul nenorocit s-a îndrăgostit...

Probabil de alta ca si tine.

Eu doar ascult si tac.

Ca...de! Ce-ar mai putea face un blazat ca mine.

[Vizitator dr parnassus]

Ce simt și ce scriu,

Adeseori, nu se leagă .

 

In valuri de emoții,

Cuvintele-mi aleargă

În podul minții.

 

O trigamă cu toate sinonimele iubirii

Stau in sir indian,

Asteptandu-si scrierea.

Noi, noi, noi, noi.

 

Șapte de " noi " in titlu.

De aici mă jur ca nu mai știu.

Nu e așa de simplu

Sa fiu fericit sa scriu...

Iar trist, acum,

Chiar nu vreau sa fiu.

 

Lăsăm pe mai târziu,

Când o să-mi umpli paharul.

Și nu o sa mai fie loc

Decat pentru cuvintele

Traznite din amarul

Gust de " noi ".

E clar frate, nu prea ești "frate" 

[poiet-analfabet]

Ochii tăi căprui

N-au cunoscut niciodată

O mare mai mare decât

Marea unei singure lacrime

Provocată de uscăciunea deșerturilor

Dintr-un singur om.

 

Degetele tale

N-au simțit atingere mai moale

Decât cea pe propria-ți piele

Amprentată de cicatrici si frici

Pe care ți le asumi si le faci

Ca si cum " nu-i nimic aici

Din ce ați putea voi înțelege

Și prefer să mă uitați ".

 

Urechile tale

Au rămas cu un auz amar

După atâtea răsărituri de cuvânt

Ce nu te încălzesc măcar

Când ți-e nor și vânt

Și pulsul in zadar.

[picon]

Bubutzule, ești bine, mă?

[necrutatorul terminator]

Ochii tăi căprui

N-au cunoscut niciodată

O mare mai mare decât

Marea unei singure lacrime

Provocată de uscăciunea deșerturilor

Dintr-un singur om.

 

Degetele tale

N-au simțit atingere mai moale

Decât cea pe propria-ți piele

Amprentată de cicatrici si frici

Pe care ți le asumi si le faci

Ca si cum " nu-i nimic aici

Din ce ați putea voi înțelege

Și prefer să mă uitați ".

 

Urechile tale

Au rămas cu un auz amar

După atâtea răsărituri de cuvânt

Ce nu te încălzesc măcar

Când ți-e nor și vânt

Și pulsul in zadar.

 

 Continua poietule si mai lasa tristetea :D . E blonda cu ochii caprui si isi face cicatrici singura ? 

[siana]

   Wow !  Ce baiat simtitor !

[poiet-analfabet]

Înainte de a începe:

La mulți ani doamnelor și domnișoarelor!

Să ne iubiți mereu!

[poiet-analfabet]

O să mor de inaniție

Căci tu tai în carne vie

Și pe post de farfurie

Îți e toamna grea, târzie.

 

Iar pe plâns de epopee

Să mă-gropi intr-o idee:

N-am fost decât o scânteie

Ce s-a stins la vânt de zmeie.

 

Aruncă-mi ahtul smăcinat

Intr-o mare de uscat

Și printr-un gest neînsemnat

Să-ți amintești că m-ai uitat.

[poiet-analfabet]

Vom obosi

Și ne vom odihni sufletul

La umbra faptelor

Născute din dorința de a

Ne ferici,

Care n-au fost niciodată îndeajuns

Si nici nu vor fi.

Dar din câte sunt

Să ne facem umbră!

Pe bucata noastră de gând

Soare să nu pătrundă!

 

Să ne odihnim simțirile,

Cam un sfert de lume...

Să ne treacă fericirile.

Vedem apoi ce mai rămâne.

[poiet-analfabet]

Ne vom uita poeți

Iar poeții nu se uită.

( atât se-adâncă ne e uitarea )

Ne vor izbi de pereți

Gânduri ce ne mustră

Conștiința și răbdarea.

 

Vom rătăci veșnic venetici.

Străină ne va fi casa

Unde, gubavi și bezmetici,

Ne-om așeza în pod masa.

 

Urechi n-or mai avea pereții

Cum n-am eu glas pentru ce scriu.

N-a mai avea nici karma lecții

La cât de absent o să fiu.

 

Pentru tine sper o lume

Care să-ți distrugă năpasta.

Pentru mine sper volume

In care să scriu despre asta.

 

* gubav = bolnăvicios, lipsit de putere.

[poiet-analfabet]

Pe un cântec de leagăn fredonat de foc

Adormeam in brațe care azi

Imi par atât de stranii.

Și glasul sobei îmi chema visul la joc

In timp ce realitatea-mi atârna,

Nedumerită, de gâtul mamii.

 

* o secundă de copil.

[poiet-analfabet]

" Căci asta e iubirea cea mai mare,

Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,

Iar când nu e cu tine și te doare

Să-i simți in ochii tăi pe-ai lui cum plâng. "

[poiet-analfabet]

Mi-au secat pensulele,

Brațele, ochii,

Pălmile

De dorul ce ți-l duc

Rămas-au netede doar rănile.

Suflu să le usuc

Până aeru-mi devine palid

Și simțul invalid.

 

Mi-au înțepenit genunchii

De-atâta inghemuire-n gând

Și mâinile pe latul frunții.

Poziție de om flămând

De sens.