Da, te inteleg perfect! Insa cred ca pentru dumnealor cea mai mare rasplata ar fi sa poti trece peste, sa megi inainte si sa ii fericita!
Orice parinte isi doreste asta.
Si, din pacate, nu este un blestem, ci asta e cursul vietii. Cei mai in varsta ne parasesc si ramanem noi, pana ne vine randul.
"Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns."