Jonathan Freedland - Evadatul de la Auschwitz.
Povestea lui Rudolf Vrba
În istoria slovacă, există puține figuri mai puțin apreciate decât Rudolf Vrba și Alfred Wetzler (desi cartea se focuseaza mai mult pe Rudolf Vrba). Numele lor nu sunt menționate în manualele școlare și, pentru o lungă perioadă de timp, nici memoriile lor nici nu au fost publicate în limba slovacă. Cu toate acestea, ei au fost printre puținii prizonieri (si si mai putinii evrei) care au reușit să evadeze de la Auschwitz, în aprilie 1944. Aceasta este o faptă remarcabilă în sine, dar ceea ce o face o faptă eroică este faptul că cei doi tineri (de 19 si 25 de ani) nu și-au salvat doar propriile vieți. Ei au fost conduși tot timpul de dorința de a-i avertiza pe evreii din Ungaria (pt ca in 1944 doar acolo mai traiau evrei intr-un numar semnificativ) asupra pericolului ce batea deja la usa ghetourilor din Budapesta.
Ajunsi in Slovacia si-au schimbat identitatea (Alfred Wetzler a devenit Jozef Lanik, dae dupa razboi si-a reluat numele, in timp ce Walter Rosenberg a ramas Rudolf Vrba pana la restul vietii. Motivul principal fiind ura sa fata de numele Rosenberg ce suna nemtesc. Totusi, cam ciudat faptul ca nu l-a deranjat sa poarte acelasi prenume ca si comandantul Auschwitzului, Rudolf Höss🤷♂️) dupa care au redactat un raport foarte detaliat (de 32 de pagini) despre ororile lagarului de exterminare, ce (cu multe greutati) a ajuns si in mainile Popei, a lui Winston Churchill si a presedintelui american, Franklin Delano Roosevelt.
Dar sa incepem cu inceputul...
Walter Rosenberg s-a născut în 1924, în Topolcany, în vestul Slovaciei, așadar într-o perioadă complicată ce avea să se agraveze după preluarea puterii de către Hitler în Germania, însoțită nu după mult timp de revendicări teritoriale, care vizau mai ales Cehoslovacia și a sa regiune sudetă. Rosenberg avea să devină una din victimele politicii duse de guvernul pronazist condus de preotul romano-catolic Tiso, prin intermediul căreia evreii au fost supuși unor numeroase restricții și, în cele din urmă, deportați în Polonia, sub pretextul relocării. Pe de altă parte, tânărul evreu slovac poseda o capacitate uluitoare de a nu se conforma restricțiilor absurde impuse în cadrul unei conjuncturi nefericite. Așa cum remarca autorul, condiția existențială a lui Rosenberg era aceea de a evada, dintr-un loc din care, cel puțin la prima vedere, asta parea ceva imposibil.
Pe de altă parte, Walter Rosenberg nu s-a mulțumit, dincolo de condiția sa obiectivă, să fie un prizonier al atitudinii de pasivitate, recurentă în jurul său, dar pe care a blamat-o ferm în raport cu cei care erau trimiși pur și simplu la moarte fără nici cel mai mic gest de împotrivire. S-a folosit de abilitățile sale, forța fizică, talentul nativ de a își însuși limbi străine, memoria sa extraordinară și relațiile pe care le-a stabilit cu ceilalți prizonieri. Chiar dacă a fost la un pas de moarte, a reușit să reziste de fiecare dată și a realizat uluit care era adevăratul scop al lagărului de la Auschwitz.
Un masacru fără precedent, ale cărui proporții industriale devenea insuportabil în cadrul rutinei cotidiene la care era supus. În acest context, Rosenberg a pus la cale un ingenios plan de evadare, articulat cu răbdare și cu atenție la orice amănunt care l-ar fi putut periclita, mai ales că orice tentativă eșuase lamentabil până atunci (el fiind obligat sa priveasca numeroase spanzurari ale detinutilor a caror tentativa de evadare esuase). Împreună cu prietenul său, Alfred Wetzler, au reușit să sfideze universul concentraționar nazist, ajutați de șansă, dar, mai ales, de tenacitate, care i-a făcut imuni la suferințele fizice teribile pe care au fost nevoiți să le suporte.
În mod evident, trebuie să ținem cont de natura umană și să admitem că impulsul evadării a venit în primul rând din dorința inerentă a prezervării propriei vieți. Totuși, în cazul lui Walter Rosenberg, aceasta a fost în permanență dublată de necesitatea de a salva viața evreilor din Ungaria, care urmau să ajungă la Auschwitz (vrei 800 000), sau macar de a aduce la cunoștința publicului larg, al guvernelor statelor implicate în război, caracterul oribil, dar real al tragediei la care erau supuși evrei pe teritoriul Poloniei ocupate de armata germană. Ajuns în Slovacia, Rosenberg a redactat un raport ireproșabil din punct de vedere tehnic, conținând date exacte despre transporturile de evrei, frecvența acestora, locurile de proveniență și, mai ales, modalitățile prin care naziștii îndeplineau partea practică a ceea ce s-a numit "Soluția finală.” Cunoscut drept "Protocolul Vrba-Wetzler”, acest document a fost primul care a dezvăluit atrocitățile naziste la adresa evreilor, poate intuite, însă niciodată confirmate indubitabil până atunci.
Dupa ce faimosul "protocol" a ajuns in mainule presedintelui american, Roosevelt, aceasta a trimis urmatorul mesaj "vasalului" maghiar a lui Hitler, Horthy Miklos:
"Statele Unite doreste sa afle de la autoritățile maghiare [...] daca acestia intenționează să deporteze evreii în Polonia sau în altă parte, sau să întreprindă orice acțiune care ar duce la executarea lor în masă. În plus, Statele Unite doresc să reamintească autorităților maghiare că toți cei responsabili de aceste actiuni nu pot scăpa de răspundere."
Câteva zile mai târziu avioanele americane au aruncat 1.200 de tone de bombe asupra Budapestei și a împrejurimilor sale, ucigând 136 de persoane și distrugând 370 de clădiri. Bombele vizau de fapt fabrici din sudul orașului, dar cei din cercul strans a lui Horthy areau de paerere ca Roosevelt și-a pus în practică amenințarea de a trage la răspundere conducerea politică pentru distrugerea evreilor din Ungaria. Oamenii de la vârf au fost îngroziți de această perspectivă.
Timp de inca trei zile în au mai pornit transporturi: numai pe 9 iulie, cinci transporturi au părăsit zona rurală. Apoi încă unul pe 20 iulie, dar celelalte au fost oprite. Un tren spre Auschwitz a fost chiar întors din drum la ordinul lui regentului Ungariei. Niciun alt transport n-a mai parasit Ungaria sub guvernul lui Horthy (doar dupa ce acesta a fost dat la o parte, find inlocuit de Szalasi Ferenc).
Dupa razboi, grație înzestrării sale intelectuale Rudolf Vrba a reușit să urmeze cursuri superioare în domeniul bio-chimiei, finalizate cu un doctorat. A reușit să plece în Israel, după care s-a stabilit în Anglia și, într-un final în Canada, primind atât cetățenia britanică cât și pe cea canadiană. Din nefericire, viața sa privată a fost dezastruoasă, una dintre fiicele sale recurgând la sinucidere la inceputul anilor 80, în timp ce prima căsnicie s-a terminat nefericit printr-un divorț. În pofida firii sale retrase, în schimb, Rosenberg, care devenise între timp Rudolf Vrba, a început să scrie episoade ale memoriilor sale legate de perioada petrecută la Auschwitz, a fost chemat să depună mărturie în cadrul proceselor unor naziști acuzați de crime, si a aparut in cateva documentare, dar n.a reusit sa-si faca un nume precum multi alti supravietuitori ai holocaustului. Motivele sunt multiple: el nu se potrivea cu imaginea pe care lumea o aștepta de la un supraviețuitor al Holocaustului.
Asta s-a remarcat si la serialul-documentar The world at war, episodul 20 numit Genocide unde mai multi supravietuitori ai Auschiwtzului au dat interviuri, dar in timp ce ceilalti par a fi bătrâni, cocoșați și frânți de greutatea a ceea ce au trăit, Rudi, pe de altă parte, este bronzat, sănătos și plin de viață. Vorbește tare și cu încredere. Pare cu o generație mai tânăra decât ceilalți: este greu de crezut că, cu treizeci și cinci de ani in urma a trecut prin ceea ce au trecut ei. Vorbește cu un simț al umorului cinic și sarcastic. Și zâmbește, ca și cum ar fi amuzat de nebunia absurdă a subiectului său, chiar și atunci când vorbește despre ceea ce este de nedescris.
A predat farmacologie la Universitatea British Columbia, Vancouver, din 1976 până la moartea sa, în 2006. I se atribuie numeroase publicații științifice despre chimia creierului, cancer și diabet (Alfred Wetzler a murit la Bratislava în 1988, el si Rudolf s-au indepartat mult prea mult dupa ce Rudi a parasit Cehoslovacia, si in rarele interviuri pe care Wetzler le-a dat, n-a acordat niciodata respectul cuvenit lui Rudi).
Rudolf Vrba a salvat vietile a zeci de mii de evrei, dar a considerat până la moartea sa că numărul acestora ar fi putut fi mult mai mare.
Cateva fragmente din relatarile lui Rudi din 1973 pt documentarul The world at war.
@KaraBenNemsi, ai auzit vreodata de povestea celor doi înși?