La mulț ani ! Miai

[the godfather]

Astăzi se împlinesc 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

[gyorgye69]

La multi ani??? NU a murit???

[the godfather]

Trăiește prin operele sale, lăsate nouă moștenire....poetul național, poetul nepereche

[the godfather]

#valoaredeaiamare

[boy4you43]

"Miai" ?

[the godfather]

Ezact!

[the godfather]

Umor negru dă forum....probabil o să te obișnuiești repede și cu astea....

[picon]

[„Măi jupân fanaragiu”]
(1871 – 1872)

Măi jupân fanaragiu
Na-ţi pizdă şi dă-mi rachiu,
Dă-mi rachiu nde-l prefăcut
Să stau bine la futut.
(…)
Mai slăbeşte-mă din pulă
Că-mi dă rachiul pe gură.
Ba măcar să-ţi dea pe nas
Că din pulă nu te las.
*
Fata mare stă călare
Pe-o pulă lată-n spinare
Şi se vaită şi se plânge
Vai de ea că nu-i ajunge
Şi se plânge şi se vaită
Vai de ea că nu-i mai lată

[cuminÅ£enia pământului]

Ezact!

*Mi-ai

[the godfather]

Capodopera

[Vizitator]

"Miai" ?

aşa-l striga Veronica

[the godfather]

voi la karaoke...)

[Vizitator worldoftanks]

In liceu o stiam pe toata. Acum mai stiu doar acest extras din SCRISOAREA III  (cele mai frumoase versuri din toate timpurile din punctul meu de vedere):

 

 

...........................................................................

 

La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari...
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.

Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
- Ce vrei tu?
- Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Mircea?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!...
La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne'mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs...
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinţei biruinţă căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

Şi abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,
Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;
În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţă şi în coaste,
Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie;
Cad asabii ca şi pâlcuri risipite pe câmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Când săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă
Şi, lovind în faţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul...
Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;
Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,
Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată -
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.

[geo_x36]

Mai destept baiatu, har pa el garla, plus ca de-al nostru ... i cam placeau mizdonetele !!!

[zdranganel]

[„Ia te dă…”]
(1880 – 1882)

Ia te dă cu curu-ncoace
Ca să caut ce îmi place
Pleacă-mi-te-n jos aici
Rochia ta s-o ridic,
Rochie, cămaşă, poală,
Ca la cur să-mi rămâi goală.
Ah, drăguţă, ce curată,
Nici un păr pe pielea toată;
Ca şi caşul alb sunt ***
Să-i simţi mari *** te-aduni *.
Dar icon vedem mai jos
Ce zvâcneşte-aşa frumos
Şi se zbate-n degete
Şi nu vrea să pregete.
Ah, l-am prins de căpuşor,
E vârtos şi stă-n picior,
Sunt şi buze ca să-l ţină
Cum îmi ard ele în mâini,
Ard, zvâcnesc, voi să le rupă,
Ori drăguţă să le-*astup.
Dă-mi guriţa să m-adap
Şi să-ţi pun poalelel-n cap;
Ia te-ntoarce, te crăcană
Şi te-nfige ici, puicană.

 

[„Cum mă trece…”]
(1871 – 1872)

Cum mă trece cald şi frig
Când mă ţii de bumburig.
Tu dă-ncoace mascarara
Să mi-o joace bumbarara.
Cum mă trece-nfiorează
Când mă ţii de bumbarază,
De tăşulca care-ţi suge
Tot vânatul care fuge
Şi din pulă şi din coi
Când dai curul înapoi.

 

[„Alei puică”…]
(1871 – 1872)

Alei* puică mişcă-ţi gura
Să se vadă muşcătura.
Cum puicuţă* nu te-nduri
Să mă klaşi să-ţi văd de curi.
De curi albi ca şi omătul,
De lindicul sperietul.
Să-l punem la rânduială
Cu niţică zgândăreală.
Vin * colea * şi-oi şti să lupt
Crăpătura * să ţi-o-nfrupt
Că destul am stat pe post
Sub pecete cât a fost.
Sub pecetea cea de fată
Când pişai * ca o săgeată.
De când dragă te purcişi *
Urlă valea când te pişi.
Merge drumul din lindic
Până chiar pe sub buric
Şi buricul frică n-are
Că el merge tot călare.
Da lindicu-i mânios
Că el merge tot pe jos
Pe spetezea * pizdii late
Pe bucile afumate.
Mult mă mir şi mă badur *
Cum stă pida lângă cur,
Şi nu moare
De putoare.

 

[„Măi jupân fanaragiu”]
(1871 – 1872)

Măi jupân fanaragiu
Na-ţi pizdă şi dă-mi rachiu,
Dă-mi rachiu nde-l prefăcut
Să stau bine la futut.
(…)
Mai slăbeşte-mă din pulă
Că-mi dă rachiul pe gură.
Ba măcar să-ţi dea pe nas
Că din pulă nu te las.
*
Fata mare stă călare
Pe-o pulă lată-n spinare
Şi se vaită şi se plânge
Vai de ea că nu-i ajunge
Şi se plânge şi se vaită
Vai de ea că nu-i mai lată

 

[„Ah, cum nu-i aicea nime”]
(1871 – 1872)

Ah, cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime
Să storc boţul între craci,
Să-i sug măduva din saci.

 

[„Pune capul…”] (1871 – 1872)

Pune capul între craci
Să văd o mie de draci.
Mai că-mi trece şi auzul
Când îmi gâdil bumburuzul
Nu se rupe cheotoarea
Bumburuza *, bumbaraua *.
Dă-l încoace să mă frigă
Şi să-l punem în verigă,
Veriguţă de pelcică
Se lărgeşte – oricât de mică,
Veriga de catife-i *
Se lărgeşte oricât vrei.
Oliolio pizdă cu dinţi
Cum m-ai scos şi-acum din minţi.
M-ai băgat la cheltuială
Pentru zamă şi scrobeală.

 

[„Se miră…”]
(1871 – 1872)

Se * miră * *** ***
Olio ce-i deasupra mea
*** *** *** *** ***
Suliţă în peliţă
După ea vin gâfâind
Un desag cu două ouă
Şi mă împle de zăduf
Ia să-i dau şi eu un puf!

 

[„Vin la neica…”]
(1873 – 1874)

Vin la neica ca să-ţi prindă
Roza ta pe-un fir de ghindă
Şi să-ţi gădile-ncet negul
Când ţi l-a băga pe-ntregul,
Şi *** ta icoană *
Drept în contra o-mpreună *
Tu ridică, joacă, saltă
Toată *** ta naltă.
Şi trăgându-ţi veriguţa
Îţi mănâncă focul puţa,
Cât simţind că *** dragă
Şi mai zice: Bagă, bagă,
Mai adânc destul nu-i sunt
Multe noduri până-n fund.
Bagă-l pân’la rădăcină,
Să fiu floare pe tulpină
Simt căldură-n măruntaie,
Când îţi pun mâna la coaie.
Pune-ţi drăguţele buze
Pe a ţâţei bumburuze
Şi le strânge-n dinţi mai iute
Că e ca şi când m-ai fute.
Zgândăreşte – vezi cum creşte
Ţâţa mea şi se măreşte.
Ah drăguţă fără preţ
Să m-aşez mai bine-n jeţ
Tu mai dă-i, mai dă-i o leacă
Ţine ţuga * freacă, freacă,
Ha, ha, ha, ş-a doua oară
Chiar din creştet mă-nfioară.
Să scârnez * mă lasă dragă
Că-i pe moarte, nu-i de şagă.
[Ce păcat că n-ai în coaie
Şi mai multă jumăraie.]

 

[„Şezi călare…”]
(1880 – 1882)

Şezi călare drept în dop
Şi să mergem în galop
Ohohoi cum salt [cu] gust
Şi te zvârl din pulă-n sus
Şi te prind în pulă iar,
Dilce fată ca un dar.
Stai, drăguşă, iar mă salt!
C-acu vine celălalt
Moment dulce când de rod
Tu mă sugi, eu mă slobod
Oh, apără-te, cum nu pot
S-intru-n tine, dragă, tot,
Să mă bag în pizdă-adânc,
Dinăuntru să te mânc
[să mă bag în pizda ta
Dulce fată, fata mea!]

 

[Culegere de irmoase]
(1876 – 1877)

12
De-aş muri de dor de mure – mure, mure, mure,
Nu m-aş mai duce-n pădure – dure, dure, dure
Căci vătaful murelor
Lade-n dosul tufelor
Cum mă prinse,
Jos mă puse,
Cu capul pe-o rădăcină,
Cu curul pe-o căpăţână,
Cum o puse, cum se duse
Parc-a fost pustia * unsă
Uns-a fost cu unt de oaie,
Ce se duse pân-în coaie.

[picon]

voi la karaoke... )

[marian cristescu]

https://scontent.fotp1-1.fna.fbcdn.net/hphotos-xap1/v/t1.0-9/1935804_768757683269002_1148933316281269212_n.jpg?oh=1933f8b8ce1e6b828f7e8a85fb8ab499&oe=56FB73EA

[Vizitator]

De-or trece anii...

De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăcé,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un "nu ştiu cum" ş-un "nu ştiu ce".

M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, "nu ştiu cum".

De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i "nu ştiu ce".

Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum...
În taina farmecelor sale
E-un "nu ştiu ce" ş-un "nu ştiu cum".

[trollescoviciulos]

#valoaredeaiamare

[trollescoviciulos]

[picon]

worldoftanks

worldoftanks

• 
• Membru Premium
• 
• 553 posts
• Joined:
  14 November 2015

• Reputation:300

• Locatie:Punct

Posted Yesterday, 18:04

In liceu o stiam pe toata. Acum mai stiu doar acest extras din SCRISOAREA III  (cele mai frumoase versuri din toate timpurile din punctul meu de vedere):

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă Scrisoarea III e cea mai frumoasă poezie ever, asta cum o fi?

 

  Odă (în metru antic)

http://www.wattremez.com/images/phoenix.jpg

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
 

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Mihai Eminescu, 1883

[gebeleisys]

 

Dacă Scrisoarea III e cea mai frumoasă poezie ever, asta cum o fi?

 

 

E aia cu gusturile... Eu ii prefer pe Arghezi si Cosbuc lui Eminescu.

[sorina4u]

Tarzie toamna e acum

Se scutur frunzele pe drum

Si lanurile sunt pustii

De ce nu-mi vii? De ce nu-mi vii? 

[azareth angelus]

 

 

 

 

O fi vrut bietul om sa zica Luceafarul sau altceva, orice altceva ..... dar Scrisoarea III ? .... - Tu esti Mircea ? - Nu !

[picon]

Tarzie toamna e acum

Se scutur frunzele pe drum

Si lanurile sunt pustii

De ce nu-mi vii? De ce nu-mi vii? 

... in plm.