Articole interesante...

[ciucurel]

hmm

[oןʎ]

S M F 

 

Corpul de Control al IGPR se confruntă cu o situaţie nemaiîntâlnită în sistemul poliţienesc, efectuând cercetări în privinţa unui subcomisar. Surse judiciare au dezvăluit pentru EVZ că ofiţerul specialist la Direcţia Poliției Rutiere nu ar fi avut niciodată permis de conducere, deși a condus ani la rând mașina de serviciu pe drumurile publice. Ofițerul a fost „depistat” în urmă cu o lună, la verificarea anuală pentru prelungirea avizului de poliţie rutieră a dreptului de a conduce. Polițistul infractor a condus ilegal până și o mașină de Poliție.
 

UPDATE. Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că, prin Direcția Control Intern, a efectuat verificări la Direcția Rutieră, încă din data de 28 februarie a.c., cu privire la situația unui ofițer față de care s-a constat că nu deținea permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a dispus cercetarea disciplinară a polițistului. Totodată, s-a dispus extinderea cercetărilor pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Un coleg a constat astfel că Augustin Căpîlnaş nu a are permis de conducere deşi de peste patru ani a condus încontinuu maşina pusă la dispoziţie de Direcţia Rutieră, la fel şi maşina personală cu care a venit de la Alba Iulia. Nimeni nu şi-a putut  explica faptul că, până acum, în fiecare an, i s-a prelungit avizul, fără verificarea elementului de bază, permisul de a conduce pe şoselele României. Sursele EVZ spun că, anunţat în grabă de subaltern, şeful Poliţiei Rutiere , comisarul şef Lucian Diniţă, care a sesizat Corpul de Control.

 

http://www.evz.ro/exclusiv-evz-ofiterul-de-la-rutiera-care-a-condus-ani-de-zile-masina-fara-permis-a-fost-preot-militar.html

[harrypoker77]

AURUL DACIC A PROVOCAT PRIMUL DEZECHILIBRU FINANCIAR MONDIAL

Publicat de Valentin Roman

 

Întreaga planetă suferă de pe urma crizei financiare. Puţini ştiu însă că omenirea a mai trecut prin astfel de momente, nu doar în secolul trecut, ci chiar în Antichitate. Prima situaţie, de criză a fost provocată de strămoşii românilor: aurul dacic confiscat de împăratul Traian după războaiele dacice a generat în Imperiul roman un mare dezechilibru financiar.

În urmă cu mai bine de 2.000 de ani, romanii se bucurau de o pradă de război impresionantă, 165,5 tone de aur şi 331 de argint, fără să ştie că fericirea avea să fie de scurtă durată. Cantitatea imensă de metal preţios avea să ducă la prăbuşirea preţului aurului.

Tema este descrisă pe larg în lucrarea “Geologia economică a aurului”, scoasă pe piaţă de un colectiv condus de prof. dr. Gheorghe C. Popescu, de la Facultatea de Geologie din Bucureşti.

Descoperirile arheologice au arătat că cele mai vechi bijuterii de aur descoperite până acum în lume provin din Balcani, în arealul fostelor neamuri tracice. În apropierea oraşului Varna, din Bulgaria, a fost descoperit un tezaur vechi de 6.500 de ani. La Moigrad, judeţul Sălaj, România, a fost descoperit un idol de aur vechi de 5.500 de ani.

Populaţiile balcanice, în general, şi cele de pe teritoriul ţării noastre, în special, au fost mai mereu menţionate în antichitate ca iubitoare de aur. Tracii, aliaţi ai troienilor, erau toţi îmbrăcaţi în aur, aveau chiar şi arme din aur, precum zeii, după cum pomeneşte Homer în Iliada. Aşa se obişnuia în acea perioadă. Acesta a fost şi motivul pentru care troienii au luat bătaie de la greci, care aveau arme din bronz, mult mai dure, mai rezistente decât cele din aur. Aşa a căzut Troia.

Despre neamul tracic al agatârşilor, din Transilvania secolului VI î.H., Herodot spune că erau fiii lui Heracles, mari iubitori de aur şi de muzică. Bogăţia în aur le-a mai jucat o festă tracilor, de data aceasta ramurii nordice, adică dacilor. În plină “foame de bani”, împăratul Traian atacă Dacia şi o cucereşte în 6 ani, pentru a o jefui de aur. Înfrângerea regelui Decebal şi cucerirea Daciei de către împăratul Traian, în anul 106, a însemnat aducerea la Roma a unei prăzi de război inimaginabile chiar şi pentru zilele noastre.

 

Prada de război de atunci ar valora azi 4,6 miliare €

 

Conform istoricului Dio Cassius, dar şi medicului personal al împăratului, Criton, legiunile romane au adus din Dacia 165,5 tone de aur şi o cantitate dublă de argint, 331 de tone. Doar aurul găsit prin trădarea generalului dac Bicilis ar valora, în ziua de azi, peste 4,6 miliarde de euro. Afluxul de metal nobil a dus însă la prima prăbuşire a p r e ţ u l u i aurului din istoria omenirii, cursul metalului preţios scăzând vertiginos, cu aproape o zecime, pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Astfel, Traian s-a văzut nevoit să facă, în 107, o reformă monetară, prin devalorizarea monedelor de aur şi de argint, iar prefectul Egiptului a modificat paritatea dintre cele două metale. A fost vorba de prima inflaţie mondială, o formă de criză economică, ce a avut loc cu 2.000 de ani în urmă.

 

Romanii au petrecut patru luni

 

Bogăţia imensă căzută în mâinile sale i-a permis lui Traian să refacă vistieria imperiului condus de el. Mai mult decât atât, împăratul a luat măsuri nemaiîntâlnite până atunci: a organizat, timp de 123 de zile, adică aproape patru luni, jocuri şi lupte în care au fost angrenaţi 10.000 de gladiatori, a suprimat toate datoriile, a scutit toţi contribuabilii de impozitul pe un an întreg, a dăruit fiecărui cap de familie romană câte 650 de dinari (o sumă ce echivala cu preţul câtorva sclavi buni). În plus, a mutat un deal întreg, pe locul acestuia fiind ridicată faimoasa Columnă a lui Traian, a construit numeroase edificii şi monumente şi a secat mlaştinile din jurul capitalei imperiale.

“Creştera producţiei de aur a Imperiului roman – estimată la circa 10 tone de aur pe an – prin exploatarea minelor din Dacia, a generat şi ceea ce în termeni actuali ar putea fi numit prima inflaţie din istoria omenirii. Tot de Dacia Romană este legată şi prima menţiune din istorie, în anul 162 d.Hh., despre un împrumut cu dobândă în monede de aur. Este vorba de o plăcuţă ceramică descoperită la Roşia Montană, în care sunt stipulaţi termenii împrumutului unei sume de 60 de dinari cu o dobândă de 1% pe lună, tranzacţia fiind încheiată în prezenţa a doi martori şi girată de o a treia persoană”, potrivit dr. Gheorghe C. Popescu.

 

 

http://valentinroman.wordpress.com/2012/04/20/aurul-dacic-a-provocat-primul-dezechilibru-financiar-mondial/

[azi nu]

 

[cpt.picard]

Dacă, timp de secole, rațiunile ştiinţei şi cele ale spiritului s-au aflat la poluri opuse, în cel mai bun caz cei doi „adversari” ignorându-se reciproc, de ceva vreme se respiră un aer diferit: cercetarea ştiinţifică şi-a schimbat strategia şi invadează tot mai des universul spiritualităţii. Cel mai probabil, anticii yoghini şi învățații budişti ar fi apreciat foarte mult literatura scrisă în ultimii ani de o sumedenie de neurocercetători care şi-au propus să exploreze conexiunile dintre neurofiziologie şi experiențele din practica Zen, unii încercând să evite abstracțiunile filosofice şi să ofere informații detaliate cu privire la studiile asupra creierului, stările modificate de conştiință şi meditație. Ce-i drept, ambele – şi budismul, şi ştiința – încearcă să investigheze realitatea pentru a o explica, dar la fel de adevărat este şi că o bună parte din doctrina budistă – reîncarnarea, de exemplu – este prin însăşi natura ei imposibil de supus experimentelor. Aşa se face că multe dintre credințele budiste sunt cumva „la adăpost” de criticile oamenilor de ştiință.

Totuşi, viziunea neuroştiințifică şi cea budistă asupra universului sunt destul de diferite. Budiştii cred că sfera psihică şi cea fizică au o influență egală asupra realității; cum ar veni, acele construcții mentale pe care ştiința le consideră imaginare sunt pentru budişti reale şi perceptibile. Pe de altă parte, neurocercetătorii sunt materialişti: cred că mintea nu poate fi separată de circumstanțele fizice care i-au dat naştere. În acelaşi timp, ceea ce budismul are de oferit neuroştiinței – care abordează creierul din exterior, dintr-o perspectivă „obiectivă” (sau „la persoana a treia”, cum ar spune discipolii lui Buddha) – este o modalitate de a cerceta conştiința dinăuntru, la prima mână.

La ora actuală, există mulți neurologi care consideră că şi neuroştiinţele au propria lor dogmă – binomul minte-creier –, contestând un aşa-numit „reducţionism ştiinţific” care ar fi pretins dintotdeauna că omul este doar ceea ce poate fi cunoscut. Argumentul? Ceea ce este cu adevărat Eul nu poate fi rezolvat de ştiinţă, nu este de tip ştiințific; când ştiința pretinde că poate furniza răspunsul la acest tip de întrebări, comite o eroare fundamentală, de care se lasă mai apoi orbită. De altfel, pretenţia că metoda ştiinţifică ar fi unica metodă de cunoaştere este taxată printre altele chiar drept o afirmaţie neştiinţifică: existența unei singure cunoaşteri obiective adevărate – cunoaşterea ştiințifică – ar fi doar o afirmație filosofică şi doar ca atare ar putea fi argumentată.

 

Deşteptarea creierului

Neuropsihologi şi profesori de meditație, Rick Hanson şi Richard Mendius, autorii cărții „Creierul lui Buddha. Neuroştiinţa fericirii, iubirii şi înţelepciunii”, apărut la Editura Paralela 45, sunt convinşi că există un element transcendental în funcţionarea minţii, a conştiinţei, a căii către iluminare, oricum am alege să-l numim: Dumnezeu, Spirit, Buddha, Pământ sau altcumva. „Indiferent de natura lui, el se află prin definiţie dincolo de universul fizic. Deoarece nu poate fi dovedit în vreun fel, este important şi este în spiritul ştiinţei să îl luăm în calcul ca pe o posibilitate viabilă”, afirmă Rick Hanson.

Orice aspect al minţii care nu este transcendental trebuie să se bazeze pe procesele fizice ale creierului, explică Hanson şi Mendius. „Activitatea mentală, conştientă sau inconştientă, se mulează pe activitatea neurală aşa cum imaginea unui apus în ecranul calculatorului se mulează pe modelul încărcăturilor magnetice de pe hard-drive. Pe lângă posibilii factori transcendentali, creierul este condiţia necesară şi aproximativ suficientă pentru minte. Aproximativ suficientă, deoarece creierul se află într-o reţea mai mare de cauze şi condiţii biologice şi culturale şi este la rândul lui afectat de minte.”

Cei doi cercetători mai cred şi că s-ar putea să dureze încă 350 de ani sau chiar mai mult până să înţelegem pe deplin relaţia dintre creier şi minte, dar, între timp, o ipoteză rezonabilă de lucru ar fi aceea că mintea este ceea ce face creierul (creierul în acțiune). „Deşi în trecut numeroşi specialişti în neuroştiinţă susţineau că mintea este doar activitatea creierului, acum putem analiza legătura dintre cele două dimensiuni ale vieţii noastre dintr-o altă perspectivă. Dacă vom considera mintea un proces relaţional ce reglează fluxul de energie şi informaţii, vom descoperi că, de fapt, o putem folosi pentru a ne modifica creierul. Adevărul este că felul în care ne concentrăm, felul în care direcţionăm voit fluxul de energie şi informaţii din circuitele noastre neuronale poate modifica direct activitatea şi structurile creierului. Totul este să ştim care sunt paşii ce ne ajută să conştientizăm acest lucru pentru a ne construi o stare de bine.”

 

Budistul din laborator

Cel care ar fi trecut prin 2002 pe culoarele Departamentului de Neuroştiinţe al Universităţii Wisconsin ar fi asistat la nişte scene destul de neobişnuite: ar fi văzut călugări budişti meditând în poziția lotus în interiorul unui aparat de rezonanţă magnetică. La acea vreme, autorii experimentelor (autorizate şi încurajate de însuşi Dalai Lama), neurocercetătorul Richard Davidson şi asociatul său, Antoine Lutz, remarcau studiind diagramele activității psihice a călugărilor că, pe parcursul exercițiilor psihice în care aceştia se concentrau asupra unor sentimente de compasiune pură, anumite regiuni ale creierului păreau a fi adormite, ca şi cum budiştii ar fi îndepărtat toate barierele mentale existente între lumea lor şi universul din jur. Şi mai interesante au fost considerate apoi diferențele între activitatea cerebrală a călugărilor în vârstă, mai exact cei cu state vechi în meditație, şi activitatea novicilor: la primii se evidenția o activare semnificativ mai accentuată a traseelor cerebrale asociate empatiei şi dragostei; cu cât aveau în spate mai mulți ani de antrenament în meditație, cu atât dispuneau de mai multe conexiuni între regiunile frontale ale creierului şi regiunile emoțiilor. În plus, existau şi diferențe majore la nivelul ariei cortexului prefrontal stâng, zonă implicată în elaborarea sentimentelor de fericire. În timp ce călugării erau adânc cufundați în exercițiile de compasiune, activitatea în regiunea prefrontală stângă se amplifica enorm, afectând şi activitatea din regiunea dreaptă, asociată sentimentelor negative. Şi întrucât era vorba de nivele de activitate neurală niciodată observate până atunci la persoanele „normale”, cercetătorii trăgeau concluzia că şi gândirea pozitivă este o abilitate ce poate fi antrenată.

Neurologii au fost primii care au studiat experiența religioasă, descoperind o legătură între epilepsia lobului temporal şi apariția neaşteptată a interesului religios la pacienți. Într-o carte publicată încă din 2001, intitulată „Why God Won’t Go Away” („De ce Dumnezeu nu va dispărea”), Andrew Newberg, cercetător la Universitatea din Pennsylvania, împreună cu Eugene d’Aquili, afirma că experiențele spirituale sunt pur şi simplu consecința (inevitabilă) a configurației cerebrale („Creierul uman a fost configurat din punct de vedere genetic să încurajeze credința religioasă”) şi că până şi o simplă rugăciune are un efect remarcabil la nivel cerebral.

În studiile lui, Newberg detecta un soi de „black out” al alimentării cu sânge în zona posterioară a encefalului, cea care guvernează percepția asupra Supraeului şi a lumii şi conchidea că, la nivel neurologic, rugăciunile şi meditația induc ideea de uniune a persoanei cu Creatorul printr-o senzație cât se poate de „reală”. În cadrul altor experimente, la călugărițe franciscane aflate în timpul rugăciunii era detectată şi o reducere a activității neurale în aria „delegată” cu orientarea, fapt care le-ar furniza măicuțelor sentimentul aproape „tangibil” de uniune cu divinitatea.
Potrivit lui Newberg şi d’Aquili, fie că-i vorba de fervoare mistică, de sentimentul sacrului sau de iluminare,  orice stare spirituală se reflectă într-un fenomen cerebral cât se poate de concret şi, în mod surprinzător, zona cerebrală responsabilă de cât de religioasă este o persoană este şi cea care se activează la epileptici pe parcursul unei crize.

 

Gena lui Dumnezeu

În 2004, Dean Hammer, biolog molecular la Oxford University National Cancer Institute, publica „The God Gene” („Gena lui Dumnezeu”), în care explica felul cum nivelul de spiritualitate variază de la individ la individ în funcţie de nivelul anumitor neurotransmițători produşi de creier: dopamina şi serotonina.  Pe cât se pare, responsabili de sentimentul uniunii cu Universul şi de toate acele senzaţii ce caracterizează experienţa spirituală ar fi tocmai aceşti doi mediatori hormonali, gena care reglează producţia lor, Vmat2, fiind botezată, desigur, „gena lui Dumnezeu”. Potrivit cercetătorului, cu cât activitatea acestei gene este mai intensă, concretizată aşadar în producţia de dopamină şi serotonină, cu atât este mai accentuată spiritualitatea persoanei respective. În cadrul unei serii de studii pe gemeni, tot Hammer mai demonstra şi că principalul factor determinant al spiritualităţii acestora nu este mediul cultural în care s-au născut, au fost educaţi şi s-au format, ci ereditatea. Mai exact, în vreme ce gemenii identici (monozigotici) posedă acelaşi nivel de spiritualitate, gemenii fraternali (dizigotici) se raportează la credință în mod diferit unul de celălalt, chiar dacă au crescut în acelaşi mediu. Prin urmare, comenta Hummer, printr-o stimulare cerebrală „țintită”, poți face un om să simtă mirosul unui trandafir chiar dacă trandafirul nu există sau îi poți furniza o experienţă mistică în timp ce face shopping într-un centru comercial.

Însuşi Francis Crick, unul dintre descoperitorii structurii ADN-ului, împărtăşea această viziune mecanicistă asupra experienţei spirituale. Într-unul dintre ultimele interviuri acordate înainte de a muri, Crick declara că ar fi identificat în celulele neuronale o schemă coerentă a conştiinţei şi deci a sufletului.  De altfel, există o întreagă şcoală de oameni de ştiinţă convinşi că experienţele mistice ale Sfântului Francisc, Confucius, Buddha şi Mahomed ar fi doar o chestiune de hormoni şi neurotransmiţători, de a căror producție depinde măsura în care fiecare dintre noi este capabil să-şi ridice mintea deasupra logicilor materiei brute.

La ora actuală, rădăcinile biologice ale experienței religioase fac obiectul speculațiilor mai multor discipline, de la antropologie şi până la psihologia evoluționistă şi genetică, iar din punctul de vedere al neuroştiintelor, teoria cea mai acreditată este aceea conform căreia comportamentul religios şi credințele ar fi “un subprodus al evoluției”. Tot lui Newberg şi d’Aquili li se datorează şi apariția unei noi discipline, neuroteologia, menită a explica felul în care comportamentul ritualic suscită stări cerebrale aflate în spatele unei vaste game de senzații umane. (Litaniile, de exemplu, se crede că ar genera senzații de calm si relaxare.) Oamenii de ştiință consideră că aceste ritualuri reuşesc să declanşeze tocmai mecanismele cerebrale care îi fac pe credincioşi să-şi interpreteze senzațiile drept dovezi ale existenței lui Dumnezeu; focalizând atenția asupra minții, ele blochează percepțiile senzoriale, inclusiv pe cele folosite de zona însărcinată cu orientarea pentru a stabili granițele eului, o explicație a faptului că şi oamenii necredincioşi se emoționează în timpul slujbelor religoase.

Emisfera stângă a creierului este asociată inteligenței emoționale, situațiilor de calm şi seninătate, în timp ce despre emisfera dreaptă se spune că se activează în situații de stres şi furie. Emisfera cerebrală stângă a fost multă vreme cea mai studiată de neuropsihologi tocmai pentru implicarea ei în procesele de dezvoltare a limbajului, fiind esențială în studiul leziunilor cerebrale. Încă din anul 2500 î.Hr., medicii egipteni semnalau existența unei legături strânse între dereglările de limbaj şi paralizia părții drepte a corpului.

Tot de emisfera stângă depind şi nivelurile înalte de elaborare cognitivă, capacitatea de a descompune analitic o configurație globală în elementele ei constitutive, fie că este vorba despre un chip, o problemă sau un concept.

Mai puțin studiată din cauza unei aparente lipse a simptomelor în leziunile cerebrale, emisfera dreaptă le-a trezit interesul oamenilor de ştiință abia în urmă cu câțiva ani, în ceea ce priveşte prestațiile vizual-spațiale. Această emisferă este considerată a fi corelată în principal părții afective şi emoționale a comportamentului uman.

 

Doi pe un balansoar

Se ştie de multă vreme că stările de stres sau sentimentele negative, precum gelozia sau invidia, determină în creier o scădere a nivelurilor de serotonină, care, pe lângă faptul că este legată de nivelul de spiritualitate, are şi capacitatea mai generală de a stabiliza dispoziția, a favoriza somnul, relaxarea şi destinderea şi a determina sentimente pozitive; nu degeaba serotonina este identificată drept neurotransmițătorul stării de bine. În plus, în stările de stres cresc în mod periculos nivelurile de noradrenalină, acest fapt survenind pentru că serotonina şi noradrenalina se comportă precum doi copii care se dau într-un balansoar: când unul urcă, celălalt coboară, nu pot fi niciodată ambii sus.

Apoi, este cunoscut faptul că noradrenalina stimulează memoria şi atenţia, dar şi nivelul de energie şi agresivitatea, crescând riscul bolilor cardiovasculare. În stresul cronic, un alt hormon ia locul adrenalinei: cortizolul, care, pe termen lung, poate determina apariția multor probleme de sănătate. Specialiştii corelează nivelurile cronic ridicate de cortizol cu apariția diabetului, obezităţii, osteoporozei, slăbirii sistemului imunitar şi problemelor cardiace. Totuşi, nu-i nevoie să fii călugăr budist pentru a realiza că, în viaţa de zi cu zi, dacă nu te enervezi, te vei simți cu siguranță mai bine.

 

Fericirea, o infecție

Multă vreme s-a crezut că sistemul nervos este izolat de sistemul imunitar, dar recent s-a dovedit că nu este deloc aşa – şi nu numai depresia şi bolile psihice, dar chiar şi fericirea ar putea fi la propriu „molipsitoare”. În luna mai a anului 2010, o echipă de cercetători de la Universitatea Utah din Salt Lake City, Statele Unite, a demonstrat pentru prima oară o legătură de tip cauză-efect între sistemul imunitar şi bolile psihice. Se ştia că există un raport între ele, dar nimeni nu reuşise încă să stabilească o conexiune directă. În cadrul studiului respectiv, echipa de cercetători a vindecat printr-un transplant de măduvă osoasă nişte şoareci mutanţi, afectaţi de un sindrom compulsiv, care-i făcea să se cureţe obsesiv până le cădea părul şi îşi răneau pielea, la fel cum se întâmplă cu oamenii afectaţi de boala numită tricotilomanie (smulgerea obsesivă a părului de pe cap).

„Se credea că sistemul imunitar şi sistemul nervos reprezintă lumi separate. Acum însă, se pare că sistemul imunitar şi infecţiile care îl stimulează ne pot influenţa atât starea de spirit, cât şi memoria şi abilitatea de a învăţa”, declara recent John Bienenstock, de la Universitatea McMaster din Hamilton, Canada, într-un articol apărut în „New Scientist”. Este vorba despre o schimbare de “macaz” în cercetarea din domeniu: nu cu mult timp în urmă, se credea că bariera hemato-encefalică (sânge-creier) izolează creierul de sistemul imunitar; că celulele care alcătuiesc pereţii capilarelor sanguine sunt conectate mai strâns între ele în creier decât oriunde altundeva în organism, împiedicând proteinele şi celulele să ajungă la creier. Acum însă, devine pe zi ce trece tot mai clar faptul că anticorpii, moleculele-„semnal” şi chiar celulele imunitare ajung adeseori la creier, unde îşi fac „de cap”.

de Cecilia Stroe  stiintasitehnica.com

[JackBlack]

PROFESOARA MODEL era MATROANĂ la BORDEL. Colegii și elevii nu aveau habar ce făcea cu PROSTITUATELE

Autor: Petrisor Cana | miercuri, 29 ianuarie 2014 | 3 Comentarii | 45960 Vizualizari

http://www.evz.ro/image-original-605-388/2014-01/24-profesoara-catedra-adevarul.JPG

 

Marga Drăguţ, cadru didactic de 14 ani, e anchetată de DIICOT pentru că se ocupa de prostituţie mascată în spatele unui salon de masaj erotic. Concubinul ei, Claudiu Belecciu, arestat în acest caz, a vrut să intre în Cartea Recordurilor.

 

 

 

Dezvăluiri uluitoare ies la iveală în urma unei anchete a procurorilor DIICOT şi a ofiţerilor de la Crimă Organizată din Constanţa. Anchetatorii au descoperit că unul dintre cele mai cunoscute saloane de masaj erotic din judeţul de pe Litoral, "Pink Cats (Pisicile roz)", era coordonat de o anonimă profesoară de informatică de la Colegiul "Mihai Eminescu". Margareta Drăguţ, sau Marga, cum o cunoşteau prietenii, în vârstă de 40 de ani, era apreciată ca un cadru didactic fără pată şi o mamă desăvârşită. Colegii ei ne-au declarat, şocaţi, că aşteaptă un răspuns de la DIICOT. După aceea, se va întruni Consiliul de Disciplină al Colegiului care poate decide excluderea ei din învăţământ. Marga preda de 14 ani la catedră şi colegii nu aveau să îi impute numic până acum.

Afacere cu sex, în familie Din datele intrate în posesia nostră, însă, reiese că Marga Drăguţ şi-a făcut un PFA, din anul 2009, cu scopul declarat de a face un salon de masaj erotic. Clubul "Pink Cats" a fost înfiinţat, însă, abia în 2012, pe firma concubinului ei. Profesoara se ocupa cu postarea de reclame şi racolarea clienţilor, iar iubitul şi tatăl copilului ei, Claudiu Giorsan Belecciu, de 42 de ani, de plasarea "Pisicilor Roz".

A vrut să intre în Cartea Recordurilor Belecciu a devenit cunoscut, în 2005, după ce a încercat să realizeze, din nisip, cea mai mare piramidă din lume. Tentativa de a intra în Cartea Recordurilor, eşuată "din lipsă de sponsori", a fost prezentată la CNN şi Euronews. Cele 26 de prostituate, printre care şi **spam editat**e, ofereau "Masaj erotic nud, desfătare, relaxare" şi sex, la preţuri cuprinse între 1.500 şi 2.000 de lei. În afacere a fost cooptat şi agentul Lucian Borcea, poliţist la Secţia 3, din anul 2003. Acesta era plătit să anunţe când sunt razii la sediul salonului de masaj şi, uneori, însoţea fetele la diverse hoteluri din Constanţa, Eforie sau Năvodari, unde mergeau la cererea clienţilor. 

Poliţistul Lucian Borcea a fost suspendat din funcţie până la finalizarea anchetei Show-urile erotice se mai ţineau şi acasă la un jandarm, plutonierul Silviu Nicolae Peniu. Acesta a demisionat, duminică, de la Gruparea Mobilă de Jandarmi "Tomis", unde lucra din anul 2007. În dosarul procurorilor mai apar George Cristian Chirimbu, care racola fete, Mioara Duţu, recepţionera de la salonul de masaj erotic, şi Narcis Mihai Negoiţă, taximetristul care le transporta pe prostituate.

Artistul-proxenet Belecciu:„Sunt nevinovat, eu am doar un SRL şi îmi plătesc dările la stat”. Tribunalul Constanţa a dispus, luni seara, arestarea preventivă pe 29 de zile a şase dintre cele şapte persoane reţinute de Serviciul Teritorial DIICOT cercetate pentru trafic de **spam editat**, proxenetism şi prostituţie. Profesoara de informatică, Margareta Drăguţ, este cercetată în stare de libertate, dar are interdicția de a părăsi țara. Cel considerat a fi capul reţelei, Claudiu Giorsan Belecciu a fost arestat pentru 29 de zile, alături de poliţistul Lucian Borcea, jandarmul Silviu Nicolae Penu, Mioara Duţu, Cristian Chirimbu şi Mihai Narcis Negoiţă. La ieşirea din sala de judecată, patronul salonului de masaj, Claudiu Girsan Belecciu, a declarat:„Sunt nevinovat, eu am doar un SRL şi îmi plătesc dările la stat”. 

 

http://www.evz.ro/profesoara-model-era-matroana-la-bordel-colegii-si-elevii-nu-aveau-habar-ce-facea-cu-pros-1079328.html

[hardtocure]

 

[azi nu]

 

[the godfather]

Interesat. http://m.evz.ro/azilul-fostelor-prostituate-din-mexic-un-loc-unic-in-lume-galerie-foto.html

[the_engineer]

In SUA, mare parte dintre femei au un corp în formă de gogoşar.

 

http://4.bp.blogspot.com/-IRgV8vGoQdk/U0QC26uJDgI/AAAAAAAAAWk/4IkNvmj5QPw/s1600/USA+vs+europe.jpg

http://1.bp.blogspot.com/-Q1AkB6gdtC8/U34g5ReQi2I/AAAAAAAAHic/Zv9NE-hqGnE/s1600/sanwich.jpg

 

 

...politica sectelor, sexul e un păcat, mâncarea și egoismul nu

 

 chinezii fac de toate....

http://4.bp.blogspot.com/-9mc2JdTW0FQ/UuDCSjyEPvI/AAAAAAAAHXc/9m1KPkcAStU/s1600/samsara+2.jpg

[sigma24]

Scurtă istorie a prostituţiei în România

 

 

Acum patru sute de ani li se tăia nasul sau erau înecate, fiind socotite purtătoare de păcate "ce spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie", conform primelor relatări despre prostituate, datate în 1643. Primele case de toleranţă au aparut în Romania la începutul secolului XX. Schimbarea de mentalitate apărută atunci a facut ca această ocupaţie să nu mai fie condamnată, ci mai degrabă acceptata, legal sau doar tacit, ca un rău necesar, dar şi impozitată ca atare.

Fenomenul înfloreşte în timpul lui Carol al II-lea: apare celebrul cartier Crucea de Piatră, printre patronii caselor de toleranţă se număra chiar şi Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei.

"Profesoarei" de prostituţie i se vărsa plumb topit în gură

 

Socotită drept cea mai veche meserie din lume, despre prostituţia pe teritoriul ţării noastre ne apar relatări destul de târziu. Astfel, poposit în Moldova pe la 1643, călătorul Paul de Alep scrie că femeilor libertine li se tăia nasul, erau puse la stâlpul infamiei, ori chiar erau înecate în cursuri de apă.

"Votru sau supuitoriu se cheamă acela ce are muieri la casa lui, de le ţine pentru dobânda <> lui, carele-şi dau trupurile de le spurcă bărbaţii cei răi şi fără omenie pentru puţină dobândă pierzătoare de suflet'', se spunea în ,,Îndreptarea Legii'' (1652), tipărită din porunca lui Matei Basarab la Târgovişte, autor fiind Daniil Panoneanul, viitor mitropolit al Ardealului. Mama care-şi prostitua fiica era însemnată la nas, iar ,,profesoara'' care îndemna fata la desfrâu era pedepsită de pravilă cu ,,vărsarea de plumb topit în gură''. Bărbatul care-şi exploata nevasta era ucis după ce, dezbrăcat, era purtat prin târg, legat de un măgar, cu faţa spre coada acestuia şi era biciuit. Omul, nu măgarul. Proprietarul unei clădiri, care îngăduia prostituate în casa sa, şi-o pierdea. Tot pravila preciza: ,,Curva se cunoaşte pre locul ce lăcueşte şi pre veşmintele ce poartă'' - adică după mahala şi haine. Astăzi, mahalaua nu mai e un criteriu.

Sifilisul duce la apariţia condicuţelor

 

În vremea domniilor fanariote, prin anaforaua din noiembrie 1793, Dositei, mitropolitul Munteniei, îi cere lui Alexandru Moruzzi ,,să pună stavilă lăţirii păcatului curviei, ce vatămă sufletul şi înnebuneşte trupurile''.

Puţin mai târziu, trebuind să-şi satisfacă nesăţioşii stăpâni turci şi mai vârtos poftele sale de îmbogăţire, lacomul domnitor fanariot Ioan Caragea (1812-1818) pune două noi biruri: birul temniţei şi birul femeilor rele (zise kiramele). Inedita taxă trebuia să aducă 100.000 de piaştri anual, ceea ce arată nivelul deosebit de ridicat al prostituţiei. Acumulând o imensă avere, de vreo 18 mil., cel care a rămas în istorie cu numele ciumei pe care-a adus-o cu alai otoman părăseşte în mod precipitat ţara, în septembrie 1818.

Nici aceia ce ne-au călcat hotarul n-au scăpat de ,,binefaceri''. La 1856, numeroşi soldaţi austrieci din trupele de ocupaţie sunt contaminaţi cu ,,boala lumii'' (sifilis). De exemplu, la 15 ianuarie 1856, Johann Poszar e internat în spital, contaminat de dama zisă Gyurghioala din mahalaua Manea Brutaru. Poliţia Capitalei avea însărcinarea de a supune femeia ,,vizitaţiei doftoriceşti''. Pentru a fi ,,regularisate'' (e vorba de intrate în legalitate), aceste dame primesc ,,livrezoane'' (condicuţe). Boala ,,s-a înmulţit peste măsură între gradele de jos'', constata un raport ofiţeresc. Gradele de sus intrau în saloanele protipendadei. Îndemnată a cerceta şi combate situaţia, poliţia bucureşteană arunca pisica în curtea altuia, constatând cum ,,suptînsemnaţii doctori n-ar fi pătrunşi de datoriile sacre cari sunt puse asupra lor şi că parcă din neglijenţa lor aceste vizitaţii se fac într-un mod imperfect''.

Prostituţia în Bucureştiul lui Carol al II-lea

 

,,Zi şi noapte, trotuarele şi speluncile de pe Griviţa sunt străbătute de roiuri de femei, în majoritatea cazurilor în căutarea unui pol şi a unui pahar de vin sau cafea. Chiar peste drum de gară, la nr. 154, se află Casa nădejdilor spulberate, proprietatea lui Al. Popa'' (Dragostea şi moartea în cartierul Griviţa, în ,,Revista Poliţiei'', aprilie-mai 1938).

Locuitorii cartierului erau funcţionarii scăpătaţi, clienţii cafenelelor soioase, prostituatele, vagabonzii… Cu doi ani înainte, ,,Revista Poliţiei'' semnala faptul că măsura Ministerului Sănătăţii de a desfiinţa Crucea de Piatră, ,,cartierul prostituţiei'', a condus la mutarea proxeneţilor pe Calea Griviţei, între Matache Măcelarul şi Gara de Nord. Poliţia îşi dovedea încă o dată ineficienţa. Un an mai târziu, existau numai în Bucureşti cam la 3.000 de prostituate cu acte. Numai o treime se prezentau de două ori pe săptămână la medic. Erau cele din saloanele cu felinar roşu la intrare. ,,Singuraticele'' erau şi ele numeroase. Fenomenul nu avea cum să fie combătut, din moment ce prefectul Poliţiei Capitalei, generalul Gabriel Marinescu, patrona un stabiliment aproape de Parcul Carol şi însuşi ,,regele playboy'' beneficia de ,,serviciile'' sale.

Prostituţia se asocia adeseori cu ,,pervertirea sexuală'', aşa cum este cazul descoperit de Poliţia Capitalei abia în 1921, al lui George Antonescu, travestit în femeie, sub numele de Antonia Georgescu, având etatea de 21 de ani. Dacă în zilele de acum nu ai succes la fete de n-ai belciug în nas, şi nu eşti şmecher de cartier dacă n-ai tatuaj, pe atunci, la femei, tatuajul era practicat, ,,de preferinţă, de către prostituate'', iar la bărbaţi, de către pederaşti şi puşcăriaşi (Revista ,,Paza'', nr.1/1935). De asemenea, ca şi acum, existau şi atunci dezaxaţi care abuzau de copii. În 1923, o patrulă a poliţiei surprinde într-o dimineaţă în Parcul Cişmigiu pe gălăţeanul Constantin Popescu, în etate de 50 de ani, absolvent a două clase liceale, ,,de profesiune agent sanitar'', pe când ,,atenta la pudoarea unui băiat de 15 ani, anume Vasile Nedelcu, de fel din Fălticeni, ucenic la fabrica de bere Bragadiru''. Aceste cazuri trebuiau să intereseze ,,sănătatea socială'' şi ele erau ,,simptome sigure de degenerare''.

Dacă în 1875 existau 243 prostituate înregistrate, în 1898 erau 354, iar după 30 de ani numărul lor a crescut de zece ori. La o razie în august 1921, din 108 femei duse la arestul de la Poliţia Capitalei, 73 erau prostituate cu condicuţă, iar restul, clandestine, dintre care opt, urmărite pentru diferite infracţiuni. Dintre toate, 41 au fost duse la Secţia specială de la Colentina pentru ,,boli lumeşti''. Congresul Internaţional de Poliţie de la Viena, desfăşurat în septembrie 1923, la care au participat şi delegaţi români, îşi propunea pe agenda de lucru, printre altele, combaterea fenomenului prostituţiei şi a criminalităţii internaţionale. Potrivit Brigăzii de Moravuri a Prefecturii Poliţiei Capitalei, la nivelul anului 1938 existau: 1.272 curve înregistrate, la care se adăugau 1.050 clandestine. Era un număr foarte mare. Dintre toate, au fost găsite bolnave nu mai puţin de 944 dintre cele înregistrate şi 630 clandestine; totalul celor supuse vizitei medicale la cele cinci dispensare era de 2.212 înregistrate şi 1.670 clandestine.

Străbatem o perioadă de acută criză morală

(I. Cernat, "Paza. Revista poliţienească", 1921)

 

Instinct animalic sau viciu?

 

Din punct de vedere juridic, în perioada de după Primul Război Mondial, prostituţia era încadrată în categoria ,,atentat contra bunelor moravuri'', şi de aici poliţiştii care lucrau pe această linie de muncă erau ,,de la moravuri'', dar cu ,,năravuri'' grele, întrucât au existat numeroase cazuri în care prostituatele aveau printre cei care le protejau chiar poliţişti corupţi, nemaivorbind de înalţi funcţionari şi politicieni. În general, pe ,,curtezane'', poliţia le mai lua la bani mărunţi doar la razii şi în cazul săvârşirii unei infracţiuni (tâlhărie, furt, înşelăciune, răpire, omor ş.a.), când era musai să facă anchetă. Deşi prostituţia era o necesitate, ,,provoacă la trândăvie un mare număr de femei, dintre care o bună parte ar putea fi factori de producţiune''. Iar cei ce scriau asta nu erau comunişti. Considerată aproape ca oricare dintre profesii, prostituţia constituia adeseori un mijloc de completare a veniturilor pentru servitoare, guvernante şi chiar pentru unele artiste. Numărul celor neînregistrate îl depăşea uneori pe cel al curvelor ,,cu condicuţă''.

Tarif de lux la începuturile comunismului- 500 lei/client

Regimul comunist, prin rigorile sale impuse, a pus capăt prostituţiei legalizate, dar n-a putut împiedica practicarea ei. Date fiind privaţiunile materiale şi tentaţiile oferite de această profesie, numeroase tinere practicau prostituţia cu străinii, în restaurante, baruri şi hoteluri de lux, văzând în turiştii străini pe singurii bărbaţi capabili să le ofere câştiguri şi avantaje materiale substanţiale, eventual o ofertă de căsătorie.

Alteori chiar organele de represiune stimulau prostituţia, utilizând-o în scopuri politice, cooperând cu profesionistele pentru a obţine informaţii despre străini. În august 1944, o prostituată de lux îşi declara tarifele: "500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el". Asta, în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei. Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine plătite meserii, avea în jur de 850 de lei şi o pâine de 2,5 kg raţie pe zi.

O noutate a constituit-o «Livretul de economii» a prostituatei şi obligaţia patronului de a depune la Casa de Economii 10% din încasările zilnice ale femeii. La sfârşitul anilor ‘50, a fost demarată o misiune de reeducare a acestora. Prostituatele au fost trimise în centre, pentru «adaptarea lor la exercitarea unei meserii şi a redresării lor morale». Internarea lor putea fi făcută la cerere de autorităţile statului, pe o durată care începea de la un an şi ţinea până în momentul în care se considera că scopul reabilitării a fost atins.

În perioada interbelică, prostituţia a atins un apogeu care a condus spre înfiinţarea a zeci de localuri în care instinctele sexuale ale bărbaţilor erau satisfăcute de către prostituate sau damele de consumaţie. Era perioada de vârf a prostituţiei. Dar, odată cu instaurarea comunismului, prostituţia a fost hărţuită.

Comunismul le-a făcut femei respectabile

 

Prostituatele prinse în fapt erau imediat trimise în fabrici. Multe prostituate rămâneau însă în serviciul şefilor comunişti şi numai aparent angajate în vreo fabrică. Prin anii ‘65 - ‘70, când prostituţia nu se mai practica la scară largă, tinerele care în urmă cu două - trei decenii îşi făceau hatârul prin locuri rău famate erau acum muncitoare cu vechime. Se vorbea pe la colţuri despre ele şi puţini ştiau care fusese meseria lor înainte. Deveniseră femei respectabile, cu familie şi copii, doar securitatea le mai folosea arareori, în diferite misiuni

[harrypoker77]

A împușcat mortal o escortă de lux, însă nu va face nicio zi de închisoare.
 

Un american a fost achitat de către un tribunal din Texas după ce a împușcat mortal o escortă în vârstă de 23 ani. Jurații au stabilit că gestul bărbatului a fost justificat, în condițiile în care i-a plătit 150 de dolari escortei, iar aceasta n-a mai vrut să facă sex cu el.

Americanul Ezekiel Gilbert a recunoscut că a împușcat-o pe Lenora Ivie Frago în gât în Ajunul Crăciunului în 2009, după ce aceasta a acceptat 150 de dolari de la el, însă a plecat din casa sa fără să fi întreținut relații sexuale. Tânăra în vârstă de 23 de ani a rămas paralizată în urma incidentului, iar câteva luni mai târziu a murit, scrie Gawker. 

Avocații lui Gilbert au susținut că acesta n-a intenționat să o împuște mortal pe escortă și că gestul său a fost justificat, pentru că a crezut că raporturile sexuale erau incluse în tarif. Legile din Texas le permit persoanelor să folosească forță mortală pentru a-și recupera bunurile în jafuri petrecute pe timpul nopții.

Jurații l-au găsit nevinovat pe Ezekiel Gilbert, astfel că bărbatul în vârstă de 30 de ani nu-și va petrece nici măcar o zi în închisoare pentru fapta sa. 

 

Sursa:

http://www.realitatea.net/a-impu-cat-mortal-o-escorta-insa-nu-va-face-nicio-zi-de-inchisoare-vezi-motivul-bizar_1198763.html

[azi nu]

 

[Stefania oficial]

A împușcat mortal o escortă de lux, însă nu va face nicio zi de închisoare.

 

Un american a fost achitat de către un tribunal din Texas după ce a împușcat mortal o escortă în vârstă de 23 ani. Jurații au stabilit că gestul bărbatului a fost justificat, în condițiile în care i-a plătit 150 de dolari escortei, iar aceasta n-a mai vrut să facă sex cu el.

 

Americanul Ezekiel Gilbert a recunoscut că a împușcat-o pe Lenora Ivie Frago în gât în Ajunul Crăciunului în 2009, după ce aceasta a acceptat 150 de dolari de la el, însă a plecat din casa sa fără să fi întreținut relații sexuale. Tânăra în vârstă de 23 de ani a rămas paralizată în urma incidentului, iar câteva luni mai târziu a murit, scrie Gawker. 

Avocații lui Gilbert au susținut că acesta n-a intenționat să o împuște mortal pe escortă și că gestul său a fost justificat, pentru că a crezut că raporturile sexuale erau incluse în tarif. Legile din Texas le permit persoanelor să folosească forță mortală pentru a-și recupera bunurile în jafuri petrecute pe timpul nopții.

Jurații l-au găsit nevinovat pe Ezekiel Gilbert, astfel că bărbatul în vârstă de 30 de ani nu-și va petrece nici măcar o zi în închisoare pentru fapta sa. 

 

Sursa:

http://www.realitatea.net/a-impu-cat-mortal-o-escorta-insa-nu-va-face-nicio-zi-de-inchisoare-vezi-motivul-bizar_1198763.html

[azi nu]

 

[azi nu]

 

[asterica]

Tot ce trebuie să faci. Cele mai dificile 5 poziţii SEXUALE

Potrivit specialiştilor americani, care au realizat sondaje pe diverse teme, mai ales sexuale, oamenii, chiar dacă nu recunosc, se întreabă foarte des cum de pot actorii din filmele pentru adulţi să “stea” în anumite poziţii.

Specialiştii precizează că nu este niciun secret, “tot ce trebuie să faci este să exersezi de câteva ori şi vei putea avea parte de poziţii sexuale mai dificile” şi chiar au întocmit o listă cu cele mai dificile 5 poziţii sexuale.

Pe marginea patului

Prima este cea denumită “Crabul”. Este dificilă în special pentru bărbaţi, deoarece poziţia nu este tocmai confortabilă. Femeia stă pe spate, cu picioarele la piept, uşor depărtate, iar bărbatul se aşează pe vine, cu spatele către parteneră. Din această poziţie, bărbatul trebuie să îşi penetreze partenera şi să menţină un ritm constant al mişcărilor.

A doua: “Pe marginea patului”. De această dată poziţia va fi mai dificilă pentru femeie. Barbatul stă întins pe spate, cu bazinul la marginea patului şi picioarele ridicate şi depărtate. Femeia va sta în picioare, cu spatele la partener  şi se va lăsa penetrată, ţinându-se de picioarele lui, care vor fi în permanenţă depărtate. În această poziţie este posibil ca femeia să obosească foarte repede.

https://www.youtube.com/watch?v=93zsqX2SF70

 

“Încrucişarea” este cea de-a treia. Conform specialiştilor, nu este o poziţie recomandată partenerilor slab dotaţi, deoarece penetrarea este foarte superficială. Ambii parteneri stau pe burtă, cu capul la picioarele celuilalt. Din această poziţie, bărbatul se urcă uşor deasupra femeii şi încearcă penetrarea. Este o poziţie folosită mai mult la preludiu. “Roaba”, cea de-a patra, este o poziţie dificilă pentru ambii parteneri. El stă în picioare, iar ea se sprijină în mâini, în timp ce ridică picioarele pentru a fi susţinute de către partener. În timpul penetrarii, bărbatul trebuie să îşi susţină partenera, iar ea trebuie să aibă destulă forţă în braţe pentru a nu cădea. Mişcările din timpul actului sexual sunt dictate doar de către barbat.

Pe canapea - cea de-a cincea. Pentru această poziţie veţi avea nevoie de o canapea sau un fotoliu generos. Femeia se aşează pe spate, cu picioarele în sus (bazinul şi spatele sunt rezemate de spătarul canapelei). Bărbatul stă în picioare, în faţa ei şi o penetrează, lăsându-se uşor pe vine. Poziţia permite o penetrare foarte adâncă, însă nu este chiar confortabil pentru parteneră.

Potrivit şi altor sondaje efectuate pe această temă, “topul” poziţiilor sexuale dificile variază, în funcţie de preferinţele subiecţilor care au fost chestionaţi.  

 

sursa: evz.ro

[azi nu]

Eu am vrut-o!

 

Era prin 2007. La războaie nu mă trimiteau pe mine. Ce să facă o muiere acolo? N-am pus mâna în viața mea pe o pușcă, habar n-am care e diferența între TAB și TANC, nu știu câte stele are un general, la cap sau pe haine. În fine. Cu toate astea, eram acreditată pe MApN. Era, desigur, o greșeală. Mă descurcam cu sursele, mai făceam un reportaj frumos. Era în regulă. Consiliera ministrului era prietena mea. Îi ziceam, între noi, fetele, curva regimentului. Nu pentru că era, Doamne ferește! E femeie măritată cu copil acasă. Dar, spre deosebire de noi, își clătea zilnic ochii cu regimente întregi de domni bine. Noi, caterincă maximă. Adică și eu, și Derutanta (când vine, zici că pleacă, atât e de slabă), și Mădălina, eram invidioase că stă numai între băieții ăia frumoși și mulți. Într-o zi, m-apucă și-o sun.

- Ce vrei, fă, am treabă?

-Auzi, voi nu mai faceți nimic prin Afganistanu’ ăla?

-Ce să facem, adică? Mai concret, idioato, că am treabă!

- O deplasare așa, că m-aș băga și io.

Aia începe să râdă ca o isterică în fața plutonului.

-Ce să faci, fă, tu, în Afganistan, proasta clasei?

-Știri, vaco. Povești, că-s o grămadă.

-Te anunț eu, când o fi. Hai, pa, că mă sună cineva.

M-am gândit un pic după ce am închis cu ea. Am făcut un sondaj de opinie printre cei care mai fuseseră pe acolo. Părea interesant. Da, mă rog, putea fi și periculos. Pe gustul meu. Adjudecat. Gata, bag un Afganistan.

Nu știu cât timp a trecut și mă sună curva regimentului

-Ți-ai făcut bagajul?

-De ce?

-N-ai zis că vrei în Afganistan?

-Pleacă secretarul de stat și ia și jurnaliști. Nu mulți, acolea, fo doi-trei

-Ce tre’ să fac?

-Să-mi trimiți datele tale și ale operatorului, că într-o săptămână scap de tine.

-Wounderful.

http://www.catchy.ro/wp-content/uploads/2014/07/afganistan-4.jpeg

L-am luat pe Burcă. Fratele meu de 11 kg. Băiat credincios, că, deh, aveam nevoie de Ăl de sus. Cu două zile înainte de plecare, mă duc seara, la ziua lu’ Zeiceasca. La un grătar, la Ivănești. Cum sunt mereu la cură de slăbire, deși nu se vede, când am ajuns, l-aș fi mâncat și pe tata. Am zis să nu beau fără să mănânc, că nu e bine. Așa că am luat o bucată de piept de porc la grătar bine făcută. Normal, nu puteam să iau ceva fără grăsime, cum era normal pentru o grasă ca mine. Am nimerit o bucată cu niște oase mici. Când am mușcat, o bucată d-aia de os mi-a stat în gât. M-am prins că vorba, “sta-ti-ar în gât” chiar e de bine. Când am înghițit, am crezut că am nimerit lama de ras a lui Ivănescu. Pthiuuu, asta-mi trebuia acu. Ia cu pâine, am zis. Acu nu mori dacă mănânci un colț, decât să mori ca proasta cu porcu’-n gât. Nimic. Nici saliva nu puteam s-o-nghit. S-a dus dracu și petrecerea asta.

-Păpule, mâine tre’ să te duci la doctor. Unde pleci ca proasta cu osu-n gât la război?, zice Cătălina

-Hai, lasă-l dracu, că s-o duce el.

-Păpule, la aia e praf mult, faci alte alea.

-Hai, lasă, că vedem mâine.

Urăsc să mă duc la doctor. Apoi, cum să-i zic io lu ăla că am în gât un os de porc? Mă vede și ditamai balena ucigașă, râde ăla și cu curu’, crede că am mâncat porcu’ viu.

A doua zi, canci. Nu mai puteam să înghit nimic, se umflase gâtul, eram… minunată. Păpu mă ia la ture.

-Mișcă-te la Panduri să-ți dea ceva că mâine pleci. Ești dusă?

Nu, dar m-am dus. Coadă ca la balamuc. Am crezut că se dau amigdale la liber. M-aș fi băgat și eu. Asistenta se uită sictirită la mine.

- Tu ce-ai pățit, dragă?

- Am ceva în gât. Un os, cred.

Brusc se luminează la față.

-Vocea dumneavoastră îmi pare cunoscută. Io tac. Păpu râde.

-Nu știu de unde să vă iau.

-N-aveți de unde.

-Îmi trebuie buletinul să vă fac fișa.

I-l dau. Se uită la buletin, se uită la mine.

-Știam eu. Sunteți de la televizor. După voce v-am recunoscut.

Da, am coborât de pe carpetă, zic eu în gând.

-Păi, măi, doamna Mirela, de ce n-ați curățat peștele ca lumea?

-Pentru că era… porc.

-Porc? Dar ce anume din porc?

Copitele, îmi venea să-i zic. I-am explicat.

-Imediat vă vede domnul doctor.

Intru în cabinet. Ea cu mine.

-Domnu doctor, o cunoașteți pe doamna?

-Nu.

Normal, că ăla e întreg la minte și nu se uită la tv.

-E doamna de la Realitatea.

-Aha, răspunde ăla cu o mega durere-n cur.

O iau de la cap cu explicațiile. Când i-am zis că Zeiceasca a avut la ziua ei doar porc, i-au căzut ochelari. Se uită cu ceva în gât.

-Nu mai e osul. A trecut, dar aveți o rană urâtă în gât.

-Domnul doctor, să știți că mâine pleacă în Afganistan, zice Păpu.

-Asta nu e bine. Acolo e nisip și praf mult. O să vă dau antibiotice și un spray, dar, atenție mare să nu vă expuneți la praf.

A, nu, stau în cameră și joc sticluța, am zis eu în capul meu defect

Am luat doctoriile, le-am pus în bagaje, m-am coit prin casă toată noaptea să nu uit naibii ceva, că eram specialistă. Ce haine-mi iau că la ăia e cuptor. Așa că am hotârât să nu-mi iau decât o pereche de pantaloni lungi de trening și o bluză cu mânecă lungă. La 9 eram la baza 90. Zburam cu Focă. Un bun și vechi prieten al meu, așa că n-aveam vreun stres de avion. Eram stresată că 6 ore până la Baku nu pot să fumez. A, și mai aveam un stres, zgomotul. Îmi spusese Focă să-mi iau dopuri de urechi că magauaia aia de Hercules face ca toți dracii.

Curva regimentului mă aștepta cu cafea. Știa că funcționez doar în schimbul doi.

-Ți-ai luat tot ce-ți trebuie?

Nu vorbeam cu Fă, că era lume străină și eram niște doamne.

-Da, prințesa mea.

-Vezi că telefoanele nu funcționează, au ăia în bază telefoane s-o suni pe mă-ta să știe de tine. Te las pe mâna băieților mei, să aibă grijă de tine și suna-mă oricând vrei să vorbim.

-M-am liniștit.

A venit și Focă, ne-am urcat în Everestu’ ăla de avion, hidos. M-am închinat și eu și Burcă, Doamne ajută, și-am plecat.

-Focă, tu nu fumezi 6 ore?

-Mai fumez…

-Super, mă duc să mă culc. Auzi, dar pipi unde fac?

- În spate, în găleată, hahahaha

-Ăăăăăăăăă, ce zici?

-Da, e în spate o perdea, o tragi, e o găleată și acolo faci.

-Nu cred. Băusem cafeaua curvei, să vezi acu’ circ.

Burcă zice, hai că nu mori, te-ai pișat tu pe autostradă.

-Burcă, ești dus? E avionul full.

-Sor-mea, încearcă să dormi, poate nu te-apucă.

-Da, măcar mă piș pe mine, în șase ore se usucă

Burcă și-a pus muzică, și-a băgat pufarinii în ureche, s-a afundat în scaunele alea de plasă, a pus capul pe mine și arde-o la somn. Bravo, vere! Mi-am scos cartea, am zis să citesc, după ce mi-am pus dopurile în urechi. Nu-mi auzeam nici gândurile când au pornit motoarele la hardughie. În avion erau și niște paturi de campanie suprapuse. Mi-a zis un băiat de-al curvei să mă urc dacă vreau în ăla de sus. I-am zis că nu.

http://www.catchy.ro/wp-content/uploads/2014/07/afganistan-2.jpg

Dacă le spuneam că am claustrofobie, mă lasau dracu’ la vatră, așa că am tăcut. Am zis, nu mor io 6 ore, deși parcă stăteam cu ranga pe coloană. Gâtul mă enerva îngrozitor. Nu mă mai durea așa de tare, dar mă sâcâia ușor când înghițeam. Niciodată cele 6 ore n-au trecut mai greu. Făceam pe mine, era clar. Dar nu mă gândeam. La un moment dat, m-am ridicat și m-am dus până-n spatele avionului. Muream de curiozitate să văd cum arată buda.

O perdea trasă la vrăjeală, că ăia din paturile de sus puteau să-ți facă liniștiti o transvaginală. Se vedea perfect. E clar, la Baku nu beau nimic. M-am dus nițel pe la Focă

-Focă, voi în găleata aia faceți de toate?

-Păi, dacă e nevoie, da.

-Și stați cu găleata plină până la destinație?

-Păi, doar n-o mâncăm.

Bine, Mirela. Asta da experiență.

La Baku mai aveam un pic și intram la budă câte trei. Am stat până a alimentat. Vreo două ore. Focă m-a luat la o cafea, cu colegii lui piloți.

Cam frumoși băieții.

-Hai să-ți iei ceva de băut, că ăia-n bază n-au decât bere fără alcool și tu oricum nu bei bere.

-Nu-mi iau, Focă, nu-mi trebe. Plus că n-avem voie, e interzis.

-Hahahahahaha, serios? Ascultă-l pe Focă, ia-ți ceva, orice.

-Nu-mi iau.

-Bine, treaba ta.

Ca orice vacă cu pedale și cu os pe porc în gât nu l-am ascultat pe Focă. Alte șase ore minunate de zbor. Când eram destul de aproape, m-am dus în cabină să văd cum arată pământul afgan. Pustiu, tată. Ici colo câte un smoc rătacit, pământ roșu, ca Tarra lui Scarlett O’Hara.

A dat Dumnezeu și am ajus. Când am coborât din hardughie în bază am simțit că mă sufoc.

-Burcă, crezi că sunt 60 de grade?

-Nu, sor-mea, cred că sunt 80.

Am băut trei sticle mici de apă pe loc. Așa ne-au întâmpinat. Fără sare, dar cu apă. Știau ei de ce. O apă infectă. Un gust horror. Un aer irespirabil și un miros de hazna.

-Ce pu*a mea mi-a trebuit mie, Burcă, Afganistan? Acu înțeleg de ce râdea curva regimentului când i-am zis că vreau la război. Ne-au urcat bagajele într-un ARO de pe vremea când eu eram pionieră. N-avea volan. Avea un lemn pe post de volan. Pe noi ne-au dus să ne echipeze.

-Asta e vesta ta și asta e casca.

-Ce să fac cu ele?

-Să le iei pe tine. Doar în cameră poți să stai fără ele, în rest sunt obligatorii.

Vesta avea vreo 8 kg. Când am pus-o pe mine am zis că mă îngrop în nisipul afgan. Casca era minunată. Atunci am înțeles noțiunea de bătută în cap. Ne-am dus să ne cazăm. În baraca de la capătul bazei văd steagul românesc. Eu și Georgiana, o doamnă maior și madam secretar de stat eram singurele femei. Mă cazează cu maioreasa și cu georgiana într-un dormitor cu mai multe paturi. Înăuntru era ca în cuptorul lu’ mama când face cozonaci. Era și aer condiționat, dar era degeaba. Cu mirosul nu m-am obișnuit niciodată. A urmat masa, că deh, eram morți de foame. Până la sala de mese mi-a trecut. Era la mama dracu’. Patru tipuri de bucătării. Italienească, americană, chinezească și nu mai știu de care. Aș fi mâncat și un afgan. Am ales bucătăria italienească, firește. Mi-am luat o lasagna. Am zis că o înghit mai ușor cu gâtul meu bolnav. Am gustat și de la Burcă. Mâncarea era dulce. Ăla e fotomodel. Mânâncă la fel ca domnișoarele de pension. Nu amestecă mâncărurile, că, deh, trupului lui lucrat, cu regim se ține. Ăla avea aceeași grijă ca și mine: unde e sala. El întreba de aia de sport, eu de aia de mese.

http://www.catchy.ro/wp-content/uploads/2014/07/afganistan-3.jpg

Noaptea n-am putut să dorm de cald. Am zis că mor. Ajunsesem să beau șase litri de apă pe zi. Cât beau în România într-un an. A doua zi ne-au arătat baza. Eu eram interesată de shopping. Mă instruise Focă. PX ul olandez e cel mai scump, ăla american cel mai mișto. Am dat un pic cu nasu’. Am ochit ce vreau și am zis… mai am timp. Mai sunt patru zile. Ne-au făcut instructaj ca la carte. Când sună alarmă, culcat, oriunde te-ai aflat. Apoi, nu umbli tu de capul tău, pe unde-ți tună. Mergi cu clasa. A venit ofițerul de la contrainformații. Ne-a explicat ce și cum se întâmplă pe acolo. Cine e afganii, ce vrea ei, care, cum, ce fel. Și ne spune și programul. Mâine mergem la Lagman, cu niște elicoptere speciale, apoi la Zabul, tabăra românească. Acolo, deși e periculos, mergem cu tancurile.

-Ce tare, e ca-n la Vita e Bella, când se plimba puștiul cu tancurile americanilor, zic eu tare.

Plecăm la Lagman. Când să ne urcăm în elicoptere, vine la mine un englez. Ei se ocupau de această misiune. Eu eram în niște bermude și cu un tricou. Desigur, cu vestă și caschetă. N-am întețes ce mi-a zis, că nu cunosc minunata limbă. Vine Costi să mă lumineze.

-N-ai niște pantaloni lungi?

-Ba da, în bagaj. De ce?

-N-ai voie cu pantaloni scurți și cu mânecă scurtă.

-Frate, nu pot să-mi trag pantalonii lungi peste ăștia, că nu-mi încap.

-Îți ține Burcă ceva și te schimbi.

-Ești nebun? Ăștia sunt deja în elicoptere, vrei să declanșeze englezii al treilea război mondial când m-oi dezbaca eu?

-Altfel nu mergi. Serios, ăștia nu glumesc.

Burcă râdea în timp ce-și dădea relaxat pantalonii jos și se flendura în chiloți în fața mea.

-Nu mai râde, mă. Mai bine gândește-te la o soluție, doar nu crezi că defilez în chiloți cu trupul meu superb în fața la bunăciunile astea de englezi.

-Uite așa te măriți, sor-mea.

Am înnebunit numai la gândul că-și dau englezii coate și leșină de râs văzându-mă ca pe o divă pe podium. A scos Burcă un prosop din bagaje și, într-un mod de-a dreptul caraghios, m-am schimbat, înjurând de mama focului. Când m-am urcat în elicopter aveam impresia că și elicele râd de mine. Am zburat cu trapa deschisă. Pe trapă, un englez și-a instalat o mașinărie de văzusem io în filmele cu Van Damme. Un automat de toată frumusețea. Se ridică elicopterul și englezul descarcă automatul, cum altfel decât, la foc automat. M-am că*at pe mine.

-De ce trage ăsta, mă?

-Preventiv. Că afganii ăștia se ascund și trag în tot ce zboară.

A mai tras de câteva ori. De data asta pe bune. Văzuse el în arma aia a lui cu vizor niște ciuciunghezi în niște tufișuri.

- Ce mișto e, Burcă…

-Lasă-mă, sor-mea, că n-am apucat să trag deloc.

-Ce să tragi, mă boule, că tu n-ai armă.

-Să filmez, duso!

-Aaaaa, uitasem că tre să mai și filmăm. Eram in action.

La Lagman era și mai cald, dar spre după amiază a început un vânt ușor. Taci că se mai răcorește. Da, la mine-n gât. Că de la praf, am devenit femeia ideală. Mută. Mută, mută, dar iar nu mai puteam să înghit. Să mergem la doctor, zice Costi, să te pui pe picioare pentru Zabul. Mergem în baza americană. Costi m-a însoțit. Le-a explicat ălora că pe lume existe proaste care înghit oase. Americanu’ zice: rana arată urât, trebuie curățată, altfel se înfectează.

-Du-te mă d-aici, io nu mă operez nici moartă.

-E nasol dacă nu. Dar e nasol oricum, că dacă te operezi nu poți să mai mergi la Zabul.

-Nu cred așa ceva. Jur. Mă’, dar un doctor român n-aveți și voi pe aici să mă înțeleg cu el cumva?

-Ba da.

Vine un doctor din Maramureș. Un ardelean de mai mare dragu’.

-Dom’ doctor, io nu mă operez nici moartă.

-Apăi, tăt un drac o hi. Că rana n-arată bine. De la nisip s-a agravat.

-Măi omule, fă ceva, dă-mi pastile, dă-mi ce mi-oi da, că io nu mă operez.

A vorbit el cu americanii, s-au sucit, s-au învârtit, mi-a dat cu un spray în gât, m-a sucălit cu ceva p-acolo și mi-a dat niște pastile, cu condiția să nu-mi dau eșarfa jos de la gură mai ales afară. Și mai vedem când venim de la Zabul.

-Te doare când mânci, așa-i?

-Mă doare și când înghit.

-E, consideră că ești la dietă. Numa’ înghețată poți să mânci. În rest, răbdări prăjite.

Asta nu era o problemă, că înghețată aș mânca la fiecare masă. Mă speriasem un pic de faza cu praful, dar stăteam cu eșarfa la gură. Am mers la instructaj pentru Zabul. Ne-a arătat pe hartă unde e Zabulul. Prin câte sate de afgani trecem. Unde e cel mai periculos. Câte tab-uri, câte tancuri, care unde stă. Un echipaj era deja în prospecție pentru a doua zi. Ne-a spus de zece ori că e periculos. Că ciuciunghezii fac tot felul de bombe artizanale, că trag de n-au aer.

Patru tancuri, patru hamwi-uri.

-Burcă, io vreau în Hamwi, că e american.

-Nu încapi, sor’ mea, cu vesta aia pe tine în ăla.

-Mă, ești bou? Cum să nu ncap, că n-oi fi singura care are 90 de kg.

-Hahahaaha, te-am păcălit.

Preferam Hamwiul că era american. M-am gândit că, la o adică, îl doboară mai greu. La zar am căzut în tanc. Al patrulea din șir.

-Burcă, ai luat mă’ casetă, acumulatori, tot?

-Am luat, sor mea. Machiază-te, că faci stand up.

-Hai sictir, io nu mă machiez nici la București

Am plecat. Băiatul care conducea tancul avea lângă el un pistol automat. Ne-a spus el ce și cum să facem dacă încep ăia să tragă să ne lăsăm căpățânile în jos. Mergeam deja de ceva vreme prin satele alea de ciuciunghezi. Le zicea așa, că afganii ăștia fac pipi pe ciuci. Și nu pun mâna pe bijuteriile coroanei, că e păcat. Așa că au un băț, cu două crăcane, ca o praștie. Îl țin în buzunar și-l folosesc pe post de suport când fac pipi. În rest, au, de ce nu, o relație fierbinte, cu oile și caprele. ergeam prin satele alea și mă gândeam că n-am văzut în viața mea atâta sărăcie. Copiii întindeau mână spre tancuri și cereau apă. Românul nostru le arunca baxuri cu apă. Ciuciunghezii bătrâni, cu turbanele alea pe cap, aveau atâta ură în priviri cum nici în filme n-am văzut. Convoiul se oprea la fiecare cap de pod. Un echipaj căuta bombe, că afganii acolo le puneau. Cu un dispozitiv antipersonal luat tot la puricat. Ne opriserăm pentru a treia oară. Oricum mergeam ca melcul. Băiatul de pe tab se întorcea stânga dreapta cu arma aia de pe tanc. Habar n-am cum îi zice. Io mă zgâîiam, Burcă filma. La un moment dat, începe să tragă și toate cartușele alea calde săreau pe noi.

http://www.catchy.ro/wp-content/uploads/2014/07/afganistan.jpeg

-Atențieeeee!!!! Feriți capul!

Bă’ băiatule, s-a dezlănțuit iadul și mai multe nu. Se trăgea de mama focului în toate părțile, din toate părțile. Convoiul fusese atacat de afgani.

-Sor-mea, mai ai timp de un tatăl nostru. Cum ne-o fi norocul.

Io nu vedeam decât cartușele alea care zburau pe jos peste tot. Se făcuse maldăr. Nu vedeam nici de unde trage. Am zis, ia d-aici Mirelo, ai vrut tu la război, proasta pământului. Măcar dacă mureai la revoluție, mai aveai parte de o cruce. Mori la boii aia ăștia de afgani care se pișă din picioare. Mie mi s-a părut că a durat cât războiul de o sută de ani, în fond a durat câteva minute. Focul s-a oprit și am pornit încet spre Zabul.

-Ieri, chiar aici unde ne-au atacat pe noi acum, a sărit în aer un blindat american. Au pus nemernicii ăștia o bombă artizanală.

-Mai aveam mult până la Zabul?

-Da, cam încă pe atât

Am fost mută tot drumul. Am zis în gândul meu patru liturghii. Am ajuns la Zabul cu bine, acolo am stat puțin și ne-am întors. Drumul de întoarcere a fost mai greu. Începuse să se întunece, iar ciuciunghezii profitau. O singură dată au tras afganii. Într-un sat cu clădiri părăsite și dărâmate. Dar au fost focuri răzlețe. Între timp am apucat să vad și eu mai bine satele. Și copiii aveau arme. Era clar, voiam acasă. Gata, mi-ajunsese.

La Lagman, dușurile erau comune. După ziua aia nebună, m-am dus cu Georgiana să fac duș. Cabinele n-aveau perdele. Era întuneric, era aproape miezul nopții. Intru în baie și dau cu ochii de o matahală. Doar dinții i se vedeau. Georgiana aprinde lumina și văd un negru impecabil. Din toate punctele de vedere. Ne-am întors în lumea reală. Prima imagine bună pe ziua aia.

Nu putea să se termine totul aici. După trei zile când ne-am întors în Kandahar, afganii au atacat baza. Zborurile s-au anulat. Eu voiam acasă. Facusem cu nervii. Partea bună era doar că slăbisem de la înghețată, în rest, l-am pomenit pe Focă în fiecare seară. Dacă nu eram proastă și luam ceva de băut, poate reușeam să dorm. Când am auzit că s-a amânat plecarea, am luat-o pe câmpii. M-am pus pe dat telefoane. Am sunat-o pe curvă.

-Fă, ia-mă de aici că te f*t în gură.

-Fă, stai calmă, n-aveți cum să plecați. Baza e închisă. Ai rabdare până mâine, nu fi handicapată!

-Nu mai vreau să stau aici. E muartea!

-N-am ce-ți face!

Îmi venea să plâng. Și de draci și de frică că dau ăia o bombă în bază, de nu mai rămâne nimic de noi. O sun pe sor-mea. M-am chinut o oră s-o prind din mizeria aia de centrală de unde sunai ca pe vremuri. Aia era la inundații. În România era jale. Am prins-o într-un final și când mi-a răspuns am început să plâng ca proasta. Cu ea îmi permiteam.

-Ce-ai de plângi,fetiță, ai pățit ceva?

-Nu mai pot să stau aici. Vreau acasă. Baza e închisă, nu zboară nimic. Azi au tras ciuciunghezii ăia în convoi, am zis că mor, sor’mea.

-Stai cuminte măi, femeie, că n-ai ce face. O sun io pe curva s-o întreb ce și cum.

-N-o mai suna, c-am sunat-o io și pe ea, și pe Marlen. N-au ce să facă. Io nu vreau să mor pe aici.

-Stai liniștită, o să fie bine, ‘ți-ar Afganistanu’ al dracu’, te-a mâncat pe tine-n c*r să te duci acolo.

Am vorbit și cu mama. I-am spus că e minunat. Că e așa frumos, cum n-am mai văzut. Am vorbit și cu Focă. Ăla era în țară. A plecat a doua zi după ce ne-a dus pe noi. El știa cel mai bine dacă pleacă vreo hardughie d-aia să ne ia.

-Nu zboară nimic, mândro. E baza închisă. Te anunț eu când vine cineva să vă ia.

-Nu vii tu?

-Nu, nu e rândul meu.

Minunat. Să mor în nisipul afgan era visul meu secret. M-am dus în baracă.

Două zile am jucat cărți, table, monopolis, țurca, pititea, hoții și vardiștii. Simțeam că mor. Nu zbura nimic. Seara, vine Dorin și ne zice că s-ar putea să plecăm mâine. S-ar putea. Tot e bine. A doua zi, bag sesiunea de cumpărături din PX ul american. Iau parfumuri pentru tot neamul, cafea, țigări, ochelari de soare, căcaturi. Pe la prânz, din ciclul când e să ai ghinion găsești cuie și-n pi*dă, începe o frumoasă și unică furtună de nisip. Nu vedeam să-l iau pe Burcă de mână. Îl ghiceam unde e după cum îl auzeam. S-a întunecat totul dintr-odată și a început jihadul. Io am tulit-o în baracă să nu-mi stric frumusețe de rană ținută cu înghețată. Burcă a filmat. Interesant ca fenomen, dar mie mi-era frică că iar nu mai zboară nimic. A doua zi chiar plecam. S-a potolit furtuna după vreo oră. Am mai băgat un wist și ne-am culcat. Visam că pup pământul ca Ion a lui Rebreanu. În visul ăsta al meu atavic, sună alarma. Ce-o fi mă, mânca-ți-aș, iar? Dorin dă buzna și urlă.

-Vestele pe voi repede și culcat lângă pat. E alarmă!

Fu*u-ți morții mă-tii, cu alarma mă-tii și cu Afganistanu’ mă-tii. Mi-am pus mizeria aia pe mine și m-am culcat lângă pat. Ce pu*a mea caut eu aici? Am stat vreo 15 minute așa. Vorbeam cu Georgiana pe sub pat. Aia părea mai curajoasă ca mine. Era și mai tânără, ce-i drept. Într-un final vine Costi și zice:

-Gata, fetelor! A pornit alarma că a fumat un bulgar în cameră și s-a declanșat automat.

‘Ți-ai dracu’ de cefe late, cu țigara voastră cu tot. A doua zi chiar am plecat. Drumul cu Herculescul mi s-a părut acum o croazieră reușită pe Mediterana. Când am ajuns la baza 90, a venit curva să mă preia.

-Ți-a priit Afganistanul, ia uite ce slabă ești, mânca-o-ar mama!

-Mânca-mi-ai cu*u’, care o mai pune piciorul vreodată la ăia.

-N-ai vrut tu la război, căprioară? Ce credeai că te duci la mall?

-Nu, fă, credeam că mă duc la mă-ta!

 

http://www.catchy.ro/eu-am-vrut-o/60726?fb_action_ids=758657814191225&fb_action_types=og.likes

[Azareth]

Istoria celei mai vechi meserii din lume

Stigmatizată şi condamnată de nemumărate ori în decursul istoriei, dar finanţată pe ascuns, prostituţia este considerată cea mai veche profesie din lume. Deşi acum asociem această ocupaţie cu decăderea şi chiar cu mizeria în care trăieşte o anumită categorie socială, marginalizată, în trecut profesia era privită foarte diferit.

Prostituţia pare să fie una din „relele necesare” civilizaţiei umane, pentru că a fost menţionată încă din cele mai vechi documente istorice. Cu toate acestea, nu este întâlnită în comunităţile tribale, cum sunt aborigenii din Australia sau triburile din Birmania.

Primele menţionări ale aceste meserii apar în documentele din Babilon, Sumeria şi Fenicia, unde prostituţia nu era stigmatizată, dimpotrivă, era considerată o profesie sacră.

În acest caz vorbim de oferirea trupului pentru plăceri sexuale ca formă de ritual religios, nu pentru obţinerea unui câştig financiar.

În Babilon, de exemplu, fiecare femeie era obligată ca o dată în viaţă să se ofere unui străin, în sanctuarul zeiţei iubirii şi fertilităţii. Această divinitate, reprezentată de Afrodita/Venus în mitologia greco-romană, este cunoscută sub diferite nume, în funcţie de regiunea în care era venerată.

Asirienii îi spuneau Mullissu, în Mesopotamia era numită Ninlil, iar ulterior, în Babilon şi Akkadia i se spunea Ishtar. Sumerienii o aveau pe Inanna, iar popoarele semitice pe Astarte.

 

Obiceiul este menţionat şi de istoricul grec Herodot, care a scris despre „casele paradisului”, dedicate diferitelor zeităţi, unde se practica această formă de prostituţie sacră. Templele au fost închise abia în secolul al IV-lea e.n., din ordinul împăratului Constantin.

Ritualurile de acest fel, considerate desfrânate în iudaism, sunt condamnate în Biblie, unde evreii sunt atenţionaţi să nu devină kedeshah, termen dat adepţilor şi adeptelor religiei păgâne canaanite, care practicau prostituţia în temple.

Şi civilizaţia greacă a adoptat această formă de venerare a zeităţilor fertilităţii. Din documentele istorice ştim că în oraşul Corint, la templul Afroditei, slujeau femei numite hetairai, care oferea bărbaţilor plăceri carnale, iar acest obicei a fost preluat apoi în lumea elenistică, în Cipru, Sicilia şi Asia Mică.

 

articolul integral pe http://www.descopera.ro/cultura/12999146-istoria-celei-mai-vechi-meserii-din-lume

[quasim]

Societatea chirurgilor plastici a anunțat că Germania este capitala mondială a măririi penisului.

Aproximativ 2700 de bărbați au apelat la intervenții chirurgicale pentru mărirea penisului, în anul 2013, în Germania, scrie mirror.co.uk.

La nivel mondial, peste 15.000 de bărbați și-au mărit penisul, ceea ce înseamnă că unul din cinci bărbați care au avut parte de o astfel de intervenție chirurgicală a fost din Germania.

Centrul german de urologie susține că penisul poate fi mărit cu șase centimetri. Operația costă 9.500 de euro.
Sursa: http://www.dcnews.ro/germania-capitala-mondiala-a-maririi-penisului_450174.html#sthash.NDxZ4W2T.dpuf

[diaconescum]

http://ex-press.ro/o-tanara-superba-isi-cauta-sot-bogat-raspunsul-neasteptat-pe-care-i-l-a-dat-un-bancher/

[(Ban)]

.

[the godfather]

oare activa pe forum ?????? (o fi jery...fred...fanica)     Un tanar de 31 de ani din Timisoara si-a taiat penisul. Medicii au reusit sa-i salveze viata, dar pacientul va ramane mutilat

Medicii din Timisoara s-au luptat ore in sir, ca sa-l salveze pe un tanar de 31 de ani care si-a taiat organul genital. Barbatul a fost gasit de mama lui, inconstient, cu o hemoragie puternica.

Barbatul a fost descoperit urland de durere, prabusit intr-o camera a apartamentului unde locuieste cu parintii sai, cu organul genital sectionat complet. Mama lui il lasase la calculator, uitandu-se pe internet, cand a auzit tipetele. Disperata, femeia a chemat o ambulanta. La scurt timp, tanarul a ajuns in sala de operatie. Pierduse deja foarte mult sange.

"Cand am ajuns, barbatul era constient, sangera, l-am preluat si l-am transferat la spitalul din Faget. Aici, data fiind gravitatea cazului, l-au dus la Timisoara", povesteste Carmen Dehelean director medical SAJ Timis.

Barbatul va ramane mutilat pe viata. In ciuda interventiei chirurgicale complicate, medicii nu au mai putut sa-i ataseze organul genital. Tanarul, care sufera de schizofrenie, a mai incercat si in trecut sa se mutileze.

In ultimul timp, a fost internat de mai multe ori in spitale de psihiatrie, iar starea lui se ameliorase. Insa, odata ajuns acasa, el ar fi refuzat sa-si mai ia medicamentele. Potrivit serviciului de ambulanta, tanarul a fost consumator de droguri si odata chiar l-a agresat pe soferul unei salvari care venise sa-i acorde primul ajutor.

"Nu este prima data cand intervenim la acest barbat. El este bolnav de schizofrenie. Din cate stiu, ar fi fost internat la spitalul din Jebel", a adaugat Carmen Dehelean director medical SAJ Timis.

Barbatul a fost salvat si este constient, potrivit unor surse medicale, insa nu este cooperant si nu a spus nimanui ce anume l-a facut sa se automutileze. "Asa am vrut eu!" Atat le-ar fi spus medicilor. Psihologii spun ca tanarul are nevoie de ajutorul familiei si al specialistilor, ca sa treaca peste acest episod socant.

"Mutilarile corporale apar pe fondul unor probleme cum ar fi consumul de substante. Trebuie intervenit cu ajutorul unei echipe de specialisti. In caz contrar, pot sa apara din nou astfel de evenimente si sa se soldeze chiar cu decesul persoanei in cauza", afirma Adela Moldovan psiholog.

Dupa ce se va reface, tanarul va fi internat din nou la o clinica de psihiatrie. Statisticile din ultimii ani arata ca multi bolnavi de schizofrenie nu isi mai iau tratamentul si devin foarte periculosi, atat pentru ei, cat si pentru cei din jur. Cei mai multi sunt ingrijiti acasa, dar in multe cazuri familia este depasita de situatie. Mai sunt si cazuri in care rudele ii iau acasa pe bolnavi, doar ca sa le incaseze ajutorul de la stat si nu le pasa daca isi iau tratamentul.

 

 

sursa: http://stirileprotv.ro/stiri/socant/interventie-chirurgicala-dificila-pentru-medicii-timisoreni-s-au-luptat-sa-salveze-un-tanar-care-si-a-taiat-organul-genital.html

[Sia Chandelier]

http://www.ziare.com/social/prostitutie/marturiile-unei-prostituate-romance-din-cartierul-rosu-guvernul-este-pestele-nostru-cel-mai-mare-1320010

[azi nu]